Bucuresti – ce este sau ce a fost?

Bucuresti – ce este sau ce a fost?

De cand am deschis capitolul “strain in orasul meu” – un serial de impresii de calator in Bucuresti – am inceput sa gasesc din ce in ce mai multe informatii despre ceea ce a fost orasul candva. Initiative frumoase ale unor oameni care, din pura pasiune, depun eforturi impresionante pentru a reconstrui zone de mult disparute, pentru a reface macar virtual harti si strazi ce astazi, daca mai exista, nu mai au nicio legatura cu trecutul.

In acelasi timp o mica parte din Bucuresti renaste – prea mica partea respectiva si prea mici eforturile oficiale, ca sa nu mai pomenim si de preamarita criza. Tot in acelasi timp case vechi se prabusesc. Viitorul magazin de lux Cocor forfoteste si se reface pana la cel mai mic detaliu in timp ce, la cativa metri in spatele lui, fantome ale trecutului stau cu acoperisurile cazute, imbalsamand zona cu miros de urina. Nici nu stiu daca o eventuala demolare sau un parau de „No 5” ar putea inlatura damful bine incetatenit. Lipscani se reface. Serios? Si oare cand va fi gata va puti tot asa de imbietor?

Dar nu despre miasme vroiam sa vorbesc – desi am inceput, involuntar, sa imi dozez mult mai cumpatat cantitatea de aer inspirata in zonele vechi. Vroiam sa pun o intrebare simpla:

Micul Paris este sau a fost?

Ce conteaza acum mai mult? Personal, pe mine ma intereseaza sa vad ce poate sa imi mai placa in oras acum. Intre faptul ca a fost Micul Paris candva si faptul ca intalnesc la tot pasul ruine jalnice, oare ce ar trebui sa ma impresioneze mai tare? Ar trebui sa simt admiratie fata de trecut? Sau nu cumva… dispret fata de prezent?

Puneti-va acum in pielea unui strain care vine in „Micul Paris”. Sa zicem ca reusim sa il tinem in zona centrala care arata binisor. Ii aratam Ateneul, Palatul Regal, il ducem la Cotroceni, ce mai, il dam pe spate. Dar omul e om, e curios. A auzit de Curtea Veche, de strazi pitoresti in jurul ei. Asa ca se duce pe acolo, doar e central, la doi pasi. Ce va gasi? Ce va conta pentru el? Va sta el sa citeasca pagini de internet ca sa afle ce minunatie de oras am avut candva? Sau va stramba, ca mine, din nas si va privi cu tristete cladiri ce au iubit atat de mult frumosul si care acum au devenit o emblema a uratului?

Am pornit in aceasta asa zisa „calatorie” cautand Bucurestiul de acum. Si vreau sa se inteleaga clar: caut un oras nu o destinatie exotica, unde asteptarile se adapteaza si ajusteaza. Traiesc intr-o capitala europeana si as avea cateva „mici” asteptari pe care le puteti ghici si singuri. Nici Via dei Fori Imperiali (din Roma) nu va fi niciodata altceva decat un sit de ruine celebre ale unui fost imperiu. Nu le poate nimeni readuce la viata preamarindu-le si nu traieste prin sau pentru ele. Isi au locul lor si nu se amesteca in prezent. Gropile inestetice din zona Lipscani – spre Calea Victoriei – ce mari descoperiri releva? Niste pivnite de hanuri in care se arunca, in stilul cunoscut, gunoaie?

Am devenit confuza si de aceea va intreb:
Ce ar trebui sa caut si sa iubesc eu, ca strain: orasul care este sau orasul care a fost? Daca nu avem puterea sau e prea tarziu pentru a reinvia Micul Paris – mult si inutil preaslavit -, nu ar fi mai bine sa pornim in cautarea, acceptarea si construirea unei noi identitati?

Voi ce parere aveti?

Articole similare:

Strain in orasul meu – prima zi

Strain in orasul meu – ziua 2

Strain in orasul meu – ziua 3


Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.