Muzeul-Teatru Salvador Dali

Muzeul-Teatru Salvador Dali

Figueres, Spania

Inaugurat în 1974, construit pe ruinele unui vechi teatru distrus la sfârşitul războiului civil, muzeul din Figueres este considerat cel mai mare obiect suprarealist din lume. Roşu cărămiziu în exterior, împodobit cu ouă albe, gigante pe acoperiş şi manechine aurii pe marginea acestuia, el nu seamănă cu niciun alt muzeu. Statuia pictorului Ernest Meissonier aşezată nu pe un soclu, după cum se obişnuieşte de secole, ci pe o coloană de anvelope suprapuse, veghează la intrare. Alcătuit în întregime de Dali, în oraşul său natal, muzeul prezintă un larg evantai de opere artistice extrem de diverse, surprinzătoare (în măsura în care suprarealismul te surprinde întotdeauna) şi colecţia particulară a artistului (El Greco, Fortuny, Urgell, Meissonier, etc.) Personalitate extravaganţă, scandaloasă uneori, Dali şi-a demonstrat genialitatea în pictură, sculptură, design. publicistică, balet şi cinematografie.

Creaţiile expuse aici descriu traiectoria artistică a catalanului care a explorat toate curentele epocii moderne: Impresionism, Poantilism, Futurism, Cubism şi Neocubism, ancorându-se în Suprarealism. Inteligenţă prolifică, extrem de imaginativă, el a creat tablouri, obiecte şi montaje surprinzătoare care nu invită ci obligă la reflexie sau la descifrare chiar. Absorbind valorile secolelor anterioare şi prevăzând viitorul în artă el şi-a propus să exprime iraţionalul, să transcrie în imagini stări tulburi, inexprimabile, generate de permanenta angoasă a morţii dar şi frumuseţea iubirii totale, împărtăşite, împlinite, pentru Gala, soţia lui. Astfel, muzeul cuprinde peisaje, portrete, nuduri de o nepământeană frumuseţe, un coş de pâine – hrana noastră cea de toate zilele, alături de compoziţii şi montaje halucinante în care divinul, sublimul, levitaţia, sunt juxtapuse macabrului, descompunerii şi diformului.

O vizită în acest loc neobişnuit nu este relaxantă; nu te plimbi paşnic şi liniştit în săli calme, privind la cât de bine şi frumos a reuşit artistul să redea un chip, un trup, o scenă biblică sau istorică. Aici te urci, cobori, treci de la lumină la întuneric – sala bijuteriilor şi a obiectelor decorative din materiale preţioase, te întâlneşti cu o Venus din Milo plină de sertare deschise, (sertarele inconştientului) sau cu două Venus-uri cu un scaun între ele şi două linguri uriaşe de lemn, cu care nu ar putea mânca – se ştie doar, această statuie antică nu are braţe. Admiri un frumos şi alb portret antic, de tânăr, care în loc de nas are o toartă de cană obişnuită. Ceea ce de la distanţă pare un scaun este de fapt un schelet uman post explozie nucleară. În cele 22 de săli dintre care cele mai cunoscute sunt sala Mae West, sala iluziilor optice, Palatul Vântului, sala Cupolei; in sala jocurilor optice şi stereoscopice nu ai linişte căci, după ce te încântă splendidele culori ale secvenţelor de pictură realist – fotografică te copleşesc neliniştea şi întrebările în faţa corpurilor distorsionate, a feţelor descompuse în sfere (Galateea sferelor ), a animalelor pe jumătate oameni, purtând coroană, a montajelor compuse din păpuşi, manechine, măşti, ştiuleţi de porumb, desene, metal, ipsos şi pânza.

Conceperea artei ca figurativă dar şi ca abstractă, ingeniozitatea, asimilarea unor descoperiri ştiinţifice, au condus la creaţii care prezintă pe acelaşi suport imagini care se transformă în altceva dacă sunt privite de la distanţe diferite; Gala, nud, privind Mediterana, de la distanţă devine portretul lui Abraham Lincon. Dacă urci o scară deasupra unei cămile sub o arcadă împodobită cu şuviţe uriaşe de păr blond şi priveşti printr-o lupă, ceea ce apărea ca două peisaje din Paris, un nas şemineu (în care ardea focul!) şi o canapea formată din frumoase buze îmbrăcate în mătase, se dovedeşte a fi un chip: Mae West. Într-o placă  groasă de sticlă cu bule aparente, descoperi dintr-un anumit unghi, Fecioara cu Pruncul. În unele compoziţii obiectele şi imaginea lor reflectată de o oglindă formează un tot unitar. Lucruri familiare apar în poziţii neverosimile – o cadă, o masă cu veioză, o carte pe ea şi scaune alături, au picioarele fixate de plafon. O natură moartă poate conţine obiecte în mişcare, cădere, răsturnare şi păsări în zbor (Natură moartă vie). Fragmente de obiecte, fructe, păsări, plutesc în căutarea unui echilibru (Echilibru intraatomic a unei pene de lebădă). Chiar imediat ce vei intra în muzeu, te vei afla sub cupola din sticlă şi metal ce se sprijină pe un zid aspru îmbrăcat în iederă; în nişele sale un popor de manechine aurii pozează pentru eternitate. Cu o frescă uriaşă drept fundal, sub cupola translucidă, La Cadillac Pluvieuse (Cadillacul care aduce ploaia) te şochează: într-un Cadillac negru pe locul şoferului este o prea frumoasă fată (tot manechin) Pe maşină stă o statuie masivă gen steatopigă primitivă, simbol al fertilităţii. Un şarpe auriu, cu un măr în gură, este încolăcit pe braţele-i desfăcute. Puterea ei pare de nezdruncinat. (Este Eva, Soarta de care nu poţi scăpa, Moartea, o statuie  purtată în procesiune?) În spatele ei o coloană susţine un ciorchine de picături sau lacrimi albastru închis.La maşină, geamul lateral din faţă, în partea dreaptă, este spart, marcând o agresiune. Ce înseamnă toate acestea?

Pentru un titan cu o minte febrilă şi o putere de invenţie colosale nici un element nu este întâmplător. Rămâne ca privitorul să descifreze ceea ce este simbolic şi să se pregătească de o confruntare cu inteligibil dar şi cu abscons, cu divin dar şi cu grotesc. Dali nu este uşor de înţeles. Pentru profani operele sale pot fi nişte interesante curiozităţi. Pentru cunoscători muzeul este casa creaţiei şi mormântul unuia dintre cei mai mari pictori ai artei moderne. Mari personalităţi marcante ale lumii, din sferele culturii şi artelor, din sânul bisericii, mari descoperitori, şi-au găsit odihna veşnică în catedrale. Salvador Dali şi-a construit propria bazilică a artei sale la Figueres iar trupul său face parte acum din acest edificiu.


Cum se ajunge acolo:

Autostrada A-7 (Barcelona-La Jonquera), iesire Figueres

National II, Barcelona/Francia

Program, preţ şi alte detalii găsiţi pe site

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.