Revin cu noi impresii din India. Nu pot şi nu vreau ca periplul meu să fie cronologic aşa că pentru azi pun în scris o mini-excursie pe care am făcut-o în ultima zi acolo.
Pentru a explora Mumbaiul este absolut necesar să-ţi găseşti un mijloc de transport. Fie că el se cheamă “Auto rickshaws” sau Tuk-Tuk cum îi mai spuneam noi (originea adevărată fiind în Thailanda anilor 1960), fie într-un taxi (ai 2 variante – te înghesui sau nu, în funcţie de dimensiuni – ale tale şi/sau ale taxiului) sunt peste tot şi sunt cea mai bună variantă. Evident există şi varianta sinucigaşă de a conduce o maşină sau mai puţin sinucigaşa – autobuzul ….. dar mai bine nu.
Revenind, în ultima noastră zi în Mumbai şi în India ne-am “aranjat” un şofer şi o maşină pentru a ajunge în parcul naţional Sanjay Ghandi cunoscut şi sub denumirea de parcul naţional Borivali. Am ales varianta înghesuielii, aşa că într-un mic taxi (Fiat Premier Padmini) ne-am îndesat (la propriu) 4 oameni serioşi. Am avut privilegiul ca la dus să stau în faţă. În spate, dacă făceai o mişcare trebuia aprobată şi executată în tandem de ceilalţi colegi.
Parcul se află în suburbiile Mumbaiului, fiind inclus în perimetrul oraşului. Este uriaş, având aproape 104 km2. După negocierea prealabilă şi obligatorie a tarifului, micul taxi ne-a aruncat în traficul fluent şi “odihnitor” al Mumbaiului (HORN PLEASE). După aproape 40 de km şi mai bine de 1 oră am ajuns la porţile parcului. Şoferul şi în acelaşi timp ghidul nostru ad-hoc ne-a cumpărat biletele şi am pornit spre prima destinaţie din cadrul parcului – peşterile Kanheri.
Povestea acestor construcţii este veche, încă de acum 2400 de ani. O traducere barbară a cuvântului Kanheri este aceea de munte negru, provenind din sanscrită (Krishnagiri). Istoria lor începe în secolul 1 BC şi se întinde până în secolul 9 AD. Sunt 109 peşteri săpate într-un deal, peşteri spartane şi monumente budiste în acelaşi timp, majoritatea având destinaţia de locuinţă, studiu sau meditaţie.
Peisajul din jur era idlic, în jur deschizându-se privelişti ce-ţi taie răsuflarea. La intrare ne-au întâmpinat locuitorii actuali ai peşterilor – maimuţele. Evident că nu poţi să le separi pe unele de altele. Te uiţi la peşteri se uită şi ele cu tine, mai ales daca în mână ai ceva de mâncare. Nu contează ce, mâncare să fie. În primă fază ţi se par prietenoase şi inofensive, şi probabil că în mare parte aşa sunt. Dar şi în momentul în care te fugăresc – la propriu – cam laşi în urmă biscuitele, punga sau orice altceva aveai în momentul acela în mână. Bun, nu mi s-a întâmplat mie ci unui grup vesel de tinere speranţe indiene venite în vizită. Chiar de la început te întâmpină una din cele mai mari peşteri – Peştera numărul 3, peste 50 metri în inălţime şi peste 10 în lăţime. Este cea mai importantă “catedrală” din ansamblul Kanheri. Numeroase statui şi inscripţii străvechi sunt încrustate sau sculptate în piatra peşterilor. La intrare îţi poţi lua un mic ghid cu descrieri ale celor mai importante dintre cele 109 de peşteri care măcar te fac să nu te simţi pierdut de tot. Tu, maimuţele şi solitudinea sunt de cele mai multe ori singurele prezenţe printre ziduri.
Dar, pentru că lumea face mişcare, găsim şi curajoşi care-ş încearcă forţele şi îşi depăşesc teama coborând pe o coardă precum în filmele cu Indiana Jones.
Lăsăm în cele din urma peşterile în liniştea lor şi biscuiţii maimuţelor şi ne îndreptam împreună cu ghidul nostru către SAFARI, the tiger and lion safari.
Ne luăm bilete singuri şi aşteptăm cu sufletul la gură şi aparatele foto pregătite să ne urcăm într-unul dintre cele 2 autobuze blindate ale parcului. Se pare că de data aceasta după gratii vom fi noi şi nu animalele sălbatice. În sfârşit vine autobuzul, lăsăm vreo doi-trei puşti să ajungă pe scaune şi reuşim şi noi să prindem un loc lângă gratii. Ne controlează biletele, se închid uşile şi autobuzul se pune în mişcare. Ajungem la nişte porţi uriaşe care se deschid şi intrăm într-o ecluză. În spatele nostru se închid porţile şi numai după aceea se deschide cel de-al doilea rând de porţi din faţa noastră.
Ni se promite că vom vedea tigri şi lei. Şi chiar aşa se întâmplă. Vedem un tigru alb, noroc ca am tele-ul cu mine, dar nu prea mişcă, probabil e plictisit şi somnoros. Mai mergem un pic şi de peste tot începe să se audă “look the lion”. Pe domnul leu nu puteai să-l ratezi, era chiar lângă autobuz, însă aceeaşi lene – somnolenţă-plictiseală pusese stăpânire pe el. Turul a durat 20 de minute.
Ne-am îmbarcat în luxosul taxi care ne aştepta cuminte, de data aceasta eu în spate, şi înapoi spre hotel. Ceea ce am putut să observ este că era foarte multă lume în parc, foarte multe familii cu copii ieşiţi la aer, la joacă, la safari, la meditaţie.
Şi pentru că fotografului îi şade bine cu pozele, le las pe ele să vorbească.
va urma
Impresii scrise de: Alex
Perioada călătoriei: Noiembrie 2008
Articole similare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
