Într-o bună zi mi-am zis că o călătorie la Paris nu e suficientă. Fusesem prima oară în luna de miere şi timp de o săptămână vizitasem într-un tur de forţă, cazon şi romantic, obiectivele de interes general: Louvre, Les Invalides, Centre Pompidou, Atelierul Brâncuşi, Muzeul de Istorie Naturală, Grădinile Luxembourg, Tuilleries, mega-mediatizatul Eiffel, Sorbona, Saint-Germain des Pres, Notre Dame, Sacre-Coeur şi Dumnezeu mai ştie ce… A doua oară urma să fie o incursiune în Parisul ascuns turiştilor mulţi şi gălăgioşi, o vizită într-un Paris mai tăcut, mai ermetic, mai romantic, într-un cuvânt mai misterios. Şi dacă mi-a intrat în cap, am început să mă pregătesc. Întâi, biletele. Rezervate din iunie pentru octombrie. Ca să nu coste juma’ din călătorie. Am făcut în aşa fel încât să rezerv bilete pe 6 octombrie, ziua în care cu doi ani în urmă îmi unisem viaţa cu soţia mea. Apoi, hotelul. Nu căutam un hotel extraordinar, doream în schimb un hotel central, de unde să pot alerga în ce direcţie vreau. Şi am găsit unul chiar în buricul târgului, la doi paşi de turn. Beaugrenelle îi spunea, aflat pe strada cu acelaşi nume. Boooon….cele două lucruri importante fiind rezolvate, am început munca de căutare pe internet. Adrese, locaţii, etc. De-abia ce am ajuns la hotel, că ne-am lăsat bagajele şi am plecat, cu o baghetă, brânză, jambon şi bineînţeles o sticlă de vin, să colindăm teleleu, cu un aparat de fotografiat şi un rucsac în spate. Vremea era de partea noastră, era înnorat dar nu ploua. Mie personal îmi place ca atunci când mă duc într-un oraş străin să descopăr locuri care nu sunt trecute nicăieri, să văd oraşul viu, oraşul din spatele broşurilor turistice, străduţele mici din spatele bulevardelor, oamenii care îşi văd de cotidian, vânzătorii de te miri ce care îşi aranjează mărfurile cu gesturi rituale, executate întocmai în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, bătrânii care îşi plimbă animalele la fel de bătrâne ca ei, ospătarii vorbăreţi şi ţanţoşi, studentele cochete, conştiente că sunt privite de jumătate de stradă când trec, şi mândre de asta, oamenii care aleargă în parc…
Nici nu ştiu cu ce să încep. A, da: cu Statuia Libertăţii. Nu multă lume ştie că Frederic-Auguste Bartholdi, înainte să realizeze celebra Statuie a Libertăţii din New York, a realizat trei modele la scară redusă, două chiar gemene şi una mai mică, la un sfert din mărimea celorlalte două. Iar cele trei surori mai mici se află toate în Paris. Cea mai mică este situată pe undeva în Ile des Cygnes, una dintre cele două statui gemene, la o scară de 1/16 faţă de statuia mare, se află la Muzeul de Arte şi Meserii, iar ultima, cea pe care am găsit-o după ce am întrebat un jandarm, se află în Jardin de Luxembourg. Statuia este realizată în anul 1900, cu ocazia unei expoziţii mondiale, şi Bartholdi a donat-o muzeului Luxembourg. Peste 6 ani, i-au găsit locul în grădină. Şi, că tot vorbim despre ea, numele real al lucrării este “Libertatea luminând lumea”, şi nu denumirea americănească, mai uşor de ţinut minte.
În prima călătorie la Paris, în luna de miere, eu am vrut să merg la mormântul lui Ionescu şi Cioran. Soţiei i s-a părut un pic morbid să vizităm un cimitir în luna de miere, aşa că am renunţat la idee. Însă de data asta nu a scăpat. Şi am ales un alt cimitir, unul mai mare, mai frumos, şi mai puţin renumit decât Montmartre, şi anume Pere Lachaise, un cimitir cam de mărimea cartierului Tei. Dacă în Paris calci pe istorie, oriunde ai fi, atunci ce să spun de Pere Lachaise? Am văzut morminte de pe la 1700. În interiorul cimitirului se află o capelă superbă, un crematoriu (pentru că multe din mormintele din Pere Lachaise sunt nişte mici capele, în care este aşezată cenuşa întregului arbore genealogic), un colombariu imens, care se întinde pe două etaje, dintre care unul subteran, statui una mai frumoasă decât cealaltă, şi multă verdeaţă. Am trecut prin zona dedicată victimelor Holocaustului şi am simţit un fior rece pe şira spinării la vederea monumentelor ridicate în memoria comună a oamenilor morţi în lagărele de concentrare naziste. Şi m-a mai frapat ceva: o groază de nume româneşti pe pietrele funerare: doctori, avocaţi, veterinari, funcţionari publici….şi bineînţeles de trei ori mai mulţi chinezi. Enumăr doar câteva nume ale personalităţilor înmormântate în Pere Lachaise: Guillaume Apollinaire, Marcel Proust, Balzac, Maria Callas, Enescu, Chopin, Moliere, Edith Piaf, Jim Morrison, Oscar Wilde. Aviz amatorilor: e imposibil să te descurci în Pere Lachaise fără o brosura-hartă pe care o găsiţi la intrarea în cimitir. Credeţi-mă, vor fi 2 euro înţelept cheltuiţi, altfel riscaţi să vă prindă noaptea în cimitir căutând personalităţi. Iniţial, noi am intrat bazându-ne pe franceza noastră (dar pe cine să întrebi în cimitir?) şi pe Ghidul Michelin, care mai mult ne-a încurcat decât să ne ajute. După ce am cumpărat broşurica, le-am găsit pe toate ca prin minune.
Pomenea cineva aici pe LumeaMare, într-o povestire despre Sorbona, despre Cartierul Latin. Pe acolo am găsit, pe lângă cel mai bun falafel mâncat vreodată (http://www.maozusa.com/), un teatru mic, Theatre de la Huchette, care prezenta cu mândrie, de 53 de ani, Lecţia lui Eugen Ionescu. Că tot veni vorba, pe 26 noiembrie 2009 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea geniului absurd, moment marcat destul de slăbuţ în ţară. Trec şi peste nota asta de amărăciune şi continui. De la Fântâna Saint Michel, dacă te îndrepţi spre Sena, ai parte de spectacolul anticarilor ambulanţi, renumiţii bouquinişti. Nici nu ştiam ce să admir mai întâi: prima ediţie Spiderman Comics, sau La Conciergerie, care se înalţă semeţ în soare pe malul celălalt. La Conciergerie este fostul palat regal, transformat în închisoare după mutarea regelui la mai noul şi mai impozantul Louvre. Maria Antoaneta fost închisă în Conciergerie.
În Montmartre am fost special să vizităm Le Passe Muraille. Sculptura reprezintă un om care pare să treacă printr-un perete, şi e inspirată dintr-o nuvelă a lui Marcel Ayme, în care un individ, Dutilleul, descoperă deodată la 42 de ani că poate să treacă prin pereţi, şi se distrează teribil făcând asta.
Toţi turiştii se duc să viziteze Notre Dame (alt sfat, în afara povestirii: feriţi-vă să vorbiţi româneşte în faţa Notre Dame-ului, pentru că veţi fi asaltat de cerşetori Rrr…români). În schimb, toţi tinerii parizieni lasă Notre Dame pe stânga şi coboară pe cheiul Senei, cu o sticlă de vin şi cu o chitară (unii şi cu iarbă, că mirosea pe acolo de te trăsnea). Se stă pe chei, se bea şi se fumează la poştă, se cântă, se face cu mâna la vapoarele-musca ce străbat Sena fără întrerupere (am văzut nişte bateaux-mouche cu mese luminate de lumânări, la care am aflat că o cină costă în jur de 300 eur/persoană).
Mai aveam timp de un singur loc de vizitat: turnul Montparnasse. Şi bine am făcut, am aflat ulterior de la o prietenă că e vizat pentru demolare, cică ar afecta rezistenţa clădirilor din jur. 56 de etaje, vedere panoramică a Parisului, şi un lift care ajunge de la parter în vârf în maximum 10 secunde. Ţi se înfundă urechile. Dar merită. Vederea de pe turn e superbă. Nici nu se compară cu Arcul de Triumf sau turnul Eiffel.
A doua zi, cu bagajele făcute, nu am putut să ne abţinem în drum spre metrou şi am mai făcut câteva poze într-o piaţă volantă de duminică. Să mai luăm cu noi crâmpeie de viaţă din oraşul ăsta. Şi mai am atâtea motive pentru care sunt îndrăgostit iremediabil de Paris…..
Impresii scrise de: Cătălin Constantin
Perioada călătoriei: octombrie 2009
Ţi-a plăcut acest articol? Poţi să îl votezi, foloseşte butonul de mai jos. Votul tău ne va fi de folos! Mulţumim!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!