(1) Expect nothing, just live on surprise and make the best out of it.

(2) Being defeated is only a temporary condition; giving up is what makes it permanent.

(3) The greatest danger for most of us is not that our aim is too high and we miss it, but that it is too low and we reach it.

(4) Don’t ever make promise when you are in joy. Don’t reply when you are sad and don’t take decisions when you are angry. Next time think twice and act wise.

(5) You are never given a wish without also being given the power to make it come true. You may have to work for it, though.

(6) A happy life is just a string of happy moments. But most people don’t allow the happy moments, because they’re so busy trying to get a happy life.

Isi aduse aminte de ceea ce spusese Abraham Lincoln: (7)„And in the end, it’s not the years in your life that count. It’s the life in your years.”
Era perfect adevarat. E adevărat că în cazul lui nu era vorba de ani ci de zile, dar în aceste zile traise cu adevarat! Chiar daca i-ar fi parut rau sa se termine totul la miezul noptii, vroia sa se bucure in continuare de timpul ce ii ramasese. Începuse chiar să creadă că starea lui de fericire o va face pe doamna cu cercelul în formă de coasă să renunţe.

Se pregăti de o plimbare pe traseul recomandat de frumoasa fată. Dar înainte de toate comandă un ceai pentru a-l savura în grădina plină de culoare. Doar nu se grăbea. Când colo auzi de la recepţie o voce cunoscută. Mai intai crezu că are halucinatii, doar nu ar fi fost pentru prima data. Nu, nu visa, era Vlad. Curand se priveau unul pe altul şi radeau.

“Ce faci aici?”
“Pai doar nu aveam sa te las singur in rai” glumi Vlad strangandu-l la piept.”Stii doar ce spun suedezii: (8)“Friendship doubles our joy and divides our grief”
“Asa e! Si iti raspund cu citatul meu preferat din Mark Twain: (9) “I have found out that there ain’t no surer way to find out whether you like people or hate them than to travel with them.”

Au continuat sa rada, sa faca glume si planuri pentru o dupa amiaza placuta impreuna. Vlad avea nevoie doar de un dus asa ca disparu pentru 10 minute in camera lui.
Mihai se uita dupa un scaun. Cand sa se aseze observa o carte. Privi în jurul său pentru a găsi proprietarul. Cum nu era nimeni, o lua in mana si o deschide. Din pacate cartea era scrisa in franceza si se simti brusc vinovat pentru ca nu fusese atent decat la fusta scurta a profei de franceza din scoala. Rasfoi paginile asa, ca sa nu o lase imediat din mana, cand zari pe marginea unei pagini un text scris cu pixul, de mana.

(10)“Be not afraid of life. Believe that life is worth living, and your belief will help create the fact. Good luck and have a happy life”.
În clipa aceea înţelese că a câştigat, ca a invins monotonia unei vieti lipsite de surpriza, ca a invins moartea si ca va exista ziua de maine, ca va merge mai departe.

THE END

Multumesc tuturor celor care au participat la aceasta poveste, de care sunt extrem de mandra. Ma bucur ca LumeaMare are astfel de cititori, carora le dedic un citat:

“One’s destination is never a place, but a new way of seeing things.” Henry Miller

Imi este greu sa aleg castigatorii dar o voi face, asa cum am promis.

Isi aminti ca nu o sunase pe mama lui, profesoara de engleza, din dimineata zilei in care a plecat din tara si atunci, cum ea nu raspunsese la telefon, i-a trimis un SMS scurt in care o anunta ca pleaca intr-o excursie pentru cateva zile. Astfel, ca telefona acasa si ii povesti pe scurt acesteia peripetiile prin care a trecut si ca isi doreste sa ajunga in Indonezia, insa nu prea stia cum sa faca posibil acest lucru. Mama lui spuse atunci, un lucru pe care Mihai il auzisese de fiecare data cand copil fiind se simtise neputincios si nu stia ce sa faca pentru a-si implini visele: You are never given a wish without also being given the power to make it come true. You may have to work for it, though.

Ea se oferi, din nou, sa-l ajute cu banii pe care ii pusese deoparte ca si cadou de absolvire a masterului, insa Mihai din mandrie ii refuzase atunci. Cum asta parea a fi singura solutia rapida in situatia in care se afla, Mihai accepta si promise ca ii va aduce cadou cel mai frumos sal indonezian.

Dupa ce se duse la o banca din oras sa ridice o parte din banii trimisi de mama sa prin Western Union, restul urmand sa ii intre in contul de card, Mihai se gandi ca putea sa ajunga la Bali plecand din Milano. Ajunse in gara din Bozen si avu noroc de un tren care urma sa plece intr-o jumatate de ora spre Milano, de unde sa ia avionul spre Bali.

Dupa cateva ore bune de zbor, ajunse in sfarsit pe aeroportul Denpasar, unde se duse spre biroul de informatii turistice. Acolo, ii spuse indoneziencei frumoase ca isi doreste sa stea intr-un hotel primitor la un pret accesibil si ca vrea sa vada cat mai multe lucruri in cel mai scurt timp.

Aceasta ii recomanda sa mearga in zona Ubud, in jurul careia sunt multe temple, site-uri arheologice precum si sate in care se fac diverse obiecte de mana. In plus, in aceasta zona se va putea plimba prin locuri cu o vegetatie superba, cocotieri, peisaje care pot sa semene cu paradisul. Ca si loc de cazare ii recomanda guesthouse Sehati unde la 19 euro pe noapte, putea avea parte de o camera mare cu aer conditionat si gradini cu o vegetatie minunata – arbore de papaya, nuci de cocos, flori multicolore, ce mai o fantezie a culorilor.

Frumoasa hostessa ii recomanda zambind sa se bucure de fiecare moment petrecut si sa nu incerce sa stranga cat mai multe experiente, doar pentru a le bifa pe o lista imaginara, pentru ca a happy life is just a string of happy moments. But most people don’t allow the happy moments, because they’re so busy trying to get a happy life.

Impresionat de toata aceste noi informatii, Mihai a inceput sa se gandeasca din nou la viata si la moarte, la cat de relative sunt ambele defapt.
In tot acest timp, Vlad isi pierduse rabdarea, asteptandu-l intr-o benzinarie. Era deja nervos si panicat de faptul ca avea sa ajunga mult prea tarziu in Austria, unde avea niste indatoriri.
Cand Mihai a ajuns intr-un final la masina, prietenul lui era deja mult prea obosit si exasperat, asa ca l-a cam zorit, cand acesta ar fi avut chef sa mai ramana in oras peste noapte. Din cauza tensiunilor s-a iscat o cearta, iar Vald simtindu-se ofensat pe parcursul schimbului de replici ascutite, l-a lasat pe Mihai cu traista in brate in benzinarie si si-a vazut de drum.
Comicul situatiei l-a facut pe unul din simpaticii angajati ai benzinariei, care fusese martorul partajului, sa zambeasca pe sub mustata.
El nu intelesese limba in care cei doi facusera schimb de replici, asadar nu prea stia pe ce motiv se certasera cei doi. La fel cum nici persoanele in cauza nu prea stiua. Dar angajatul amuzat a simtit totusi nevoia sa-i arunce un sfat prietenesc amaratului nostru si i-a spus: Don’t ever make promise when you are in joy. Don’t reply when you are sad and don’t take decisions when you are angry. Next time think twice and act wise.
Mihai nu putea decat sa mai treaca in revista o experienta de viata si sa isi indrepte gandul spre urmatoarea destinatie. Avea pofta de ceva mai exotic. Indonezia!

1. Expect nothing, just live on surprise and make the best out of it.

2. Being defeated is only a temporary condition; giving up is what makes it permanent.

3. The greatest danger for most of us is not that our aim is too high and we miss it, but that it is too low and we reach it.

Oare ce mai urma? Oare va avea timp sa le gaseasca pe toate?

Astfel, ca au ales sa fac un tur al orasului vechi cu barca, putand astfel sa admire un oras lipsit de zgarie nori, cu cladiri cu acoperisuri si ziduri colorate. Au putut observa de la distanta statuia de bronz a micii Sirene, simbolul orasului, asezata pe una dintre stancile din port in cinstea scriitorului Hans Christian Andersen, cladirea Operei, frumoasa cladire a bibliotecii regale, palatul regal, palatul parlamentului si Christiania, cartierul care s-a autodeclarat districtul stilului de viata „independent”/alternativ.

Dupa aceasta ora petrecuta admirand frumusetile orasului li s-a facut foame si s-au delectat cu faimosul „smorbrod”, mancare tipica Scandinaviei, ce este de fapt un sandvis cu diverse toppinguri.

Apoi, pornira ei agale pe strazile pietonale din centrul orasului cand la un moment dat au ajuns in The City Hall Square, unde o multime de tineri cu pancarde incearcau sa-si faca auzit punctul de vedere.

Unul dintre ei se apropie de calatorii nostri si dupa ce au realizat ca nu vorbesc daneza, au inceput sa le explice in engleza (ca pe acolo prin tarile nordice si tanti de la supermarket si soferul de autobuz vorbesc o engleza implecabila) importanta incalzirii globale (doar nu degeaba Copenhaga urma sa fie gazda Summit-ului pe aceasta tema) si faptul ca fiecare dintre noi cu actiunile de fiecare zi putem contribui la reducerea efectelor acestui fenomen.

Ulterior, i-au rugat sa semneze o petitie prin care erau de acord cu continuarea proiectelor incepute prin protocolul de la Kyoto. Calatorii nostri nestiind exact despre ce e vorba si nedorind sa intre in vreo disputa cu acesti tineri entuziasti au raspuns ca cu siguranta politicieniii si organismele internationale au cunostintele necesare si vor stabili niste nivele ale emisiilor de gaze care sa previna consecinte nefaste pe termen lung.

La aceasta, raspunsul danezului veni plin de patos: The greatest danger for most of us is not that our aim is too high and we miss it, but that it is too low and we reach it.

In loc de blonzi reci, calculati, sobri cum isi inchipuiau ca erau nordicii au gasit oamenii voiosi, poate prea voiosi…-), vorbind o limba de neinteles, care misunau pe strazi.

Si-au zis ei sa se bucure de oras in stilul localnicilor astfel ca au parcat masina si au pornit sa exploreze centrul pe bicicleta prin sistemul gratuit de inchiriat biciclete City Bikes, pus la dispozitia turistilor si locuitorilor capitalei de catre municipalitate.

Mihai se gandi ca poate cel mai bun loc sa gaseasca al doilea lucruru filozofico-profunde care sa-l salveze era o biserica. Dupa ce intreba in dreapta si in stanga cativa trecatori parerea majoritatii a fost ca daca vrei sa vezi un lacas sfant in Helsinki acela trebuie sa fie Helsinki Cathedral at Senate Square. Zis si facut. Doar ca nici de data aceasta nu au avut vreo strafulgerare salvatoare acolo unde se asteptau.

Asa ca fara nici o directie anume pornira pe strazile orasului. Si au aflat astfel ca acea zi era intr-adevar speciala, caci se sarbatoarea the Nights of the Arts, sau „Noaptea sticlelor” (“Night of the bottles”) cum mai este numita din cauza consumului mare de alcool…

Spre seara s-au asezat intr-un parc langa un teren de baschet sa se odihneasca. Dupa cateva minute au observat trei copii langa un cos de gunoi care ii imitau pe adultii care jucau baschet tintind la cosul de gunoi folosind cutii de suc si bere. Unul dintre copii tot rata tinta, insa continua sa incerce cu indarjire, chiar daca ceilalti de-abia isi stapaneau rasul ironic. Si la un moment dat spre bucuria lui, copilul nimereste. Si atunci ce sa vezi, cosul de gunoi graieste „Being defeated is only a temporary condition; giving up is what makes it permanent.”

Pentru ca vedeti voi in Helsinki sunt amplasate 8 cosuri de gunoi vorbitoare, in 6 limbi (finlandeza, suedeza, japoneza, engleza, germana, poloneza si rusa). Ok, nu rostec de obicei vorbe de duh, decat atunci cand trebuie sa ajute un muritor la ananghie.

Inchise ochii, invartii harta de cateva ori ca sa nu-si aminteasca pozitia tarilor si indrepta degetul catre…nord.