Nu mă satur niciodată să vorbesc despre Austria şi despre locul meu pereche din lume, Hallstatt. În ultimii trei ani am ajuns de trei ori acolo şi de fiecare dată am trăit acelaşi sentiment de bine, aceeaşi dorinţă de a prinde rădăcini, măcar pentru o vreme, aceeaşi speranţă că voi reveni. Am scris acest articol pentru Eugen Istodor si al său uichendist.ro şi m-am gândit că nu se poate să nu îi fac un loc şi în LumeaMare.
Pentru amatorii de călătorii, Halstatt nu este vreun loc exotic, mai puţin cunoscut sau ferit de turismul de masă. Găseşti de toate: şi suveniruri şi japonezi şi autocare – a căror acces, slava domnului, nu este pemis în oraşul vechi. Ma refer la autocare, nu la japonezii care vin, fac poze şi dispar spre următorul obiectiv.
Cel mai frumos drum spre Hallstatt este cel care vine dinspre Graz, prin Koflach şi Judenburg. Drum virajat prin natură şi pădure, ajungând până la 1551 de metri altitudine (Gaberl), cu peisaje în faţa cărora te simţi obligat să opreşti; nu se face să treci ca nesimţitul pe lângă ele fără să le dai un bună ziua şi un binemeritat stop cadru în aparat.
Porneşti apoi mai departe trăind senzaţii de carusel, cu câteva coborâri la 24% înclinaţie, iar când te apropii de Hallstatt şi crezi că ai scăpat, mai ai încă un pas de trecut: Koppenstrasse. Superb dar nu mai apuci să faci poze pentru că, deşi ziua e mai lungă în Austria, câinii nu umblă cu lumină sau acumulatori de rezervă în coadă.
Ajuns la Hallstatt ai mai multe variante de cazare: poţi opta pentru camping-ul mic şi prietenos, aşezat aproape de şosea dar ascuns în verdeaţă, într-un cadru natural idilic. Aşteaptă-te la preţuri mici dar şi la temperaturi pe măsură noaptea. Şi asta ar fi cea mai mică problemă, cea mai importantă este ploaia care nu a ezitat să se prezinte în toată frumuseţea ei de fiecare dată când am ajuns pe acolo. Dar despre asta voi detalia puţin mai târziu.
A doua variantă este să te cazezi la una dintre pensiunile noi şi mai ieftine din afara oraşului vechi sau poate să optezi pentru cealaltă parte de lac, în Obertraun, despre care am auzit numai de bine.
Sau şi mai bine, dacă vrei cu adevărat să simţi spiritul locului şi să pui capul pe pernă într-o casă veche de 400 de ani, poţi alege, în buricul micului oraş, Gasthof Simony. Nu este cea mai frumoasă sau mai luxoasă din zonă deşi preţul unei camere poate să ajungă la 80-95 de euro pe noapte, în funcţie de unde este aşezată, cu vedere la lac sau la stradă şi în funcţie de unde se găseşte duşul şi toaleta. Să nu te sperie faptul că acestea sunt uneori pe hol, nu va trebui să stai la coadă, există câte una pentru fiecare cameră şi doar voi o veţi folosi. Am stat şi în camera de 55 de euro şi abia acolo pot spune că nu merită banii. Dacă e să îţi faci de cap măcar alege o cameră decorată cu mobilier autentic, vechi şi el – te vei simţi ca la bunica din Austria pe care nu ai avut-o niciodată. Iar dimineaţa îţi vei linge şi degetele după ce vei gusta din plăcintele proaspete cu fructe, abia scoase din cuptor. În ultimii doi ani în grădina din spatele pensiunii s-a instalat şi un restaurant la care se găteşte excelent. Şi tot acolo poţi lua loc pe un şezlong şi face o baie matinală în apa îngheţată a lacului. Pentru mine acest lucru a devenit un ritual, nu aş putea spune că am fost la Hallstatt cu adevărat dacă nu aş face o baie şi nu aş sta pe un şezlog, la soare, până când carnea mea ar reveni la o temperatură normală.
După ce te-ai încărcat sufleteşte cu imaginile care te înconjoară, te poţi îmbrăca şi ieşi la plimbare. Porneşte mai întâi aiurea, fără niciun scop, pe străzi – mă scuzi, când spun străzi nu mă refer la ceea ce ştii, în afară de o stradă principală şi câteva mici secundare care nu se continuă pentru mult timp, vei avea de urcat pe scări, de coborât, vei fi uimit de modul în care spaţiul atât de meschin este eficient împărţit şi folosit. Tot urcând, paşii te vor duce inevitabil către biserica care domină locul de la înălţime şi vei avea ocazia să vezi craniile pictate din criptă, mărturie a unui obicei care a derivat din aceeaşi lipsă de spaţiu.
Dacă ai intrat în biserică pe soare, e foarte posibil ca la ieşire să te aştepte o ploaie. Aşezarea oraşului între munţi atrage norii şi câte o ploaie înfuriată care trece tot aşa de repede ca o ceartă scurtă între îndrăgostiţi. Plouă cu patos şi în scurt timp ai parte de gesturi tandre ale norilor care mângâie culmile coborând de la mândrele lor altitudini şi de un soare blând care usucă străzile. Nu credeam că voi fi în stare să iubesc ploaia până nu am ajuns la Hallstatt.
Dacă ai noroc te poţi adăposti pe vreme de ploaie în mina de sare aflata sus în munte. Poţi ajunge la ea cu funicularul sau poţi face o plimbare prin pădure. În zonă sunt dealtfel multe alte trasee pentru plimbare sau sport pe care le-am păstrat ca pretexte pentru vizite viitoare. Mă înţelegeţi, plăcintele sunt de vină, “la plăcinte înainte… la urcat înapoi”. Aşadar am ales funicularul dar tot am avut ocazia să ne plimbăm puţin până la intrarea în mină. Acolo te echipezi în salopete şi începi să explorezi una dintre cele mai vechi mine de sare din Austria. Poveştile şi legendele nu lipsesc, nici efectele de sunet sau proiecţiile de film sau cu laser. La desert gustăm puţină joacă alunecând pe toboganele minerilor, lustruite de timp, şi ni se fac poze în care vedem ce viteză am prins. Pe scurt gazdele se străduie să facă experienţa cât mai plăcută, aşa cum se întâmplă în multe alte locuri din Austria.
Sper ca atunci când vei ajunge şi tu la Hallstatt să spui salut lebedelor care plutesc liniştite pe întinderea generoasă a lacului. Odată am avut ocazia chiar să văd lebăda păzindu-şi oul şi oamenii nederanjaând-o decât cu câte un bliţ uitat pe automat. De unde am tras concluzia că nu tot ce zboară se mănâncă… ba nu, v-am păcălit, vroiam doar să spun că istoria şi civilizaţia nu se construiesc în câţiva ani, dar pot fi molipsitoare. Ba mai rău, pot da dependenţă!
Articole similare şi mai multe detalii:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
