O excursie în trecut prin Ţara Moţilor

O excursie în trecut prin Ţara Moţilor

Disponibil si in engleza si franceza

Din nou în Apuseni! Planul a fost să mergem prin zona Cheilor Râmeţ fiindcă vremea se anunţa foarte caldă şi ştiam că acolo vom găsi şi umbră. Ce vom face mai departe urma să stabilim la faţa locului, pentru prima oară fără planuri, fără trasee stabilite sau hărţi atent studiate.

În Munţii Trascău, pe un drum care se formează din Teiuş, se ajunge la Mânăstirea Râmeţ. Drumul este asfaltat recent deci se poate ajunge fără probleme. Mânăstirea datează din secolul XIV şi este una dintre cele mai vechi din Transilvania. Acum ea este în mare parte renovată şi s-a extins foarte mult, dar vechea biserică se poate încă vizita. Este aşezată într-un decor pitoresc iar de-o parte şi de alta a văii se întind stânci ce se aseamănă cu coamele unor animale preistorice. Acestea formează aşa-numitele Cheile Mânăstirii, una dintre numeroasele rezervaţii din zonă.

Prima oară când am ajuns aici am urmărit un circuit al zonelor de escaladă din Apuseni. Ghidul nostru ne-a adus şi aici, în Cheile Mânăstirii, unde sunt amenajate trase de escaladă şi de alpinism. Zona ne-a impresionat şi am promis să revenim. Atunci am reuşit să ne plimbăm prin Cheile Râmeţi, dar nu până la final. Nu ştiam ce ratam!

De data aceasta am hotărât că trebuie să vedem şi ce-i după chei. Vremea era în sfârşit bună însă urmele viiturii se vedeau la tot pasul şi râul era cam umflat. Am ajuns cu bine şi în prima noapte am dormit sub cerul liber ;i am avut parte de o explozie de stele.

În următoarea zi am mers cu maşina cât mai aproape de chei. Am depăşit Cabana Râmeţ şi multe case de vacanţă. Am parcat, ne-am luat rucsăceii în spate şi am pornit, nerăbdători să facem noi descoperiri. Cu un an în urmă, când am traversat cheile, am înaintat prin apa care ajungea în unele locuri până la brâu. Există nişte trepte amenajate ce merg pe deasupra apei până într-un punct, dar de acolo cablurile pe alocuri rupte nu prea mai ajută. Dar ne-am răcorit şi ne-am distrat atunci. Acum, în schimb, ne cam puneam semne de întrebare cu apa asta umflată. Ştiam că există şi un traseu turistic care traversează cheile pe deasupra. Bine că l-am găsit, căci plimbarea a fost extraordinară. Poteca îngustă şi aeriană ne-a oferit o privelişte excepţională şi  o altă perspectivă asupra cheilor care se zăreau sub pereţii abrupţi pe care păşeam. Apoi am coborât la capătul acestora, unde ne-am reîntâlnit cu traseul turistic.

În scurt timp ajungeam într-un muzeu al satului pe viu. La capătul cheilor s-a stabilit mai demult un sat numit Cheia. Acum, acesta este părăsit. La capătul lui mai există o singură casă locuită de o batrânică. Am văzut-o cum ieşea pe prispă când am trecut pe acolo şi s-a uitat spre noi. În rest, majoritatea caselor sunt năpădite de urzici şi buruieni. Pe ici pe colo, printre copacii de la marginea pădurii, se mai vede ceva ce seamănă cu o mare căpiţă. Este de fapt încă o casă. Acestea sunt locuinţele tradiţionale din zonă. Am intrat în unele locuinţe, pe altele doar le-am înonjurat. Unele sunt  în stare bună, altele sunt deja ruine. Pe când aceste case erau încă locuite, oamenii veneau şi la biserică. Acum cele câteva morminte din curtea ei sunt napădite de vegetaţie. Aceştia sunt probabil ultimii locuitori.  Am identificat şi o şcoală, într-o clădire foarte mică, pe care acum au fost montate două hărţi ale zonei. Printre case curge râul iar pentru a vizita cât mai multe locuinţe am trecut peste mai multe punţi specifice, acelea dintr-un trunchi de copac cioplit aşezat peste râu. Sătenii din Cheia nu aveau curent şi nici drum. Singurul acces spre restul lumii era o potecă prin pădure ce străbate valea şi urcă spre următorul sat. Noi am făcut cam o oră pe drumul acela.

Vizitarea satului a fost o călătorie în trecut. Aici oamenii trăiau ca acum jumătate de secol. Supravieţuiau din câteva animale pe care le creşteau şi se ocupau cu vânatul. Cel mai mult ne-a impresionat să vedem acea casă încă locuită. Oare cum s-o simţi această batrânică când ştiind că este ultimul locuitor al unui sat în care toţi au murit sau au plecat, rând pe rând, iar casele lor mai au puţin şi vor dispărea, împreună cu ultimele urme ale acestei aşezări?

În drum spre următorul sat, am mai văzut o casă jos în vale. Ne-am uitat mai atent şi am observat că este locuită. Tocmai ieşea o batrânică; cu o sacoşă mare pe umăr, a început să urce panta până la poteca pe care urma să meargă aproape o oră până în primul sat.

După un drum foarte plăcut prin pădure, traversând din când în când poieni, am ajuns în satul Brădeşti. Înainte de primele case am fost nevoiţi să ieşim din pădure pe o păşune şi atunci ne-a lovit soarele în cap şi ne-am dat seama cât de cald era de fapt. Nu anunţaseră caniculă degeaba. Satul are foarte puţine case şi în mijloc o biserică. Dacă n-ar fi aceasta aş fi zis că sunt doar nişte case izolate. Dar am descoperit că au şi un magazin unde am băut un suc şi am observat că de aici se ramifică mai multe drumuri spre principalele atracţii ale Apusenilor. Vom reveni şi pentru acestea.

Din satul Brădeşti am mers 7 km pe un drum foarte frumos care ne-a dus în satul Râmeţ. Acesta este un drum comunal care pleacă din Aiud şi trece dealurile spre inima munţilor, traversând mai multe sate. Satul Râmeţ este împrăştiat, casele fiind foarte răsfirate. Predomină aceleaşi locuinţe cu acoperiş de paie. Ne aflam deasupra Cheilor Râmeţ. În faţă vedem Cheile Mânăstirii, care se întind până sus, aproape de sat.

Din Râmeţ ştiam că există un drum care coboară la Mânăstirea Râmeţ, prin spatele cheilor. Dar mai ştiam şi că în spatele Cabanei Rîmeţ este un alt sat, Valea Uzei. Ne-am uitat în jos şi am văzut câteva case şi turla unei biserici. Aşa că ne-am orientat cumva să o luăm încolo. Valea Uzei nu prea are drumuri accesibile autoturismelor şi tot satul se află în pantă. Biserica este aşezată în centru, pe o mică bucată de pamânt drept. Poarta curţii era deschisă aşa că am intrat şi am înconjurat clădirea. Mergând mai departe am depăşit mai multe ”căpiţe”, adică aceleaşi case care ne-au încântat privirile tot drumul.

Ajungem şi la Cabana Râmeţ după ce coborâm destul de mult. Abia atunci ne-am dat seama că ne-am plimbat aşa de sus. De aici a trebuit să mergem să recuperăm maşina de la intrarea în chei. Nu ne aşteptam să ajungem aşa departe sau să vedem nişte locuri atât de frumoase. O dovadă a faptului că se pot fac ture reuşite şi fără planificări. Noi am vrut doar să vedem unde ne duc paşii.

A doua zi urma să pornim spre Făgăraş, dar despre asta în alt episod!

Perioada excursiei: iulie 2010

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.