Zece zile la Roma (1)

Zece zile la Roma (1)

Ziua 1 – prima parte, am ajuns la Roma

În Bucureşti e frig, tocmai a nins. Nu-mi vine să cred că trebuie să mă trezesc cu noaptea în cap dar asta e ca un laitmotiv, de fiecare dată când plecăm într-o călătorie ne trezim când toată lumea încă doarme. „Bine, bine, dar cine va fi în Roma la prima oră?” apare şi gândul salvator care mă aruncă, fără milă şi amânare, jos din pat. Nici măcar o ultimă dorinţă sau un vis în plus nu mă mai lasă să am!

Plecăm cu bagaj puţin de data aceasta. În zgârcenia noastră am hotărât să nu plătim bagaj de cală. Dacă e low cost aşa să fie până la capăt, mai bine îmi iau îngheţată de banii ăia, mi-am spus eu cercetând prognozele optimiste, cu soare şi temperaturi primăvăratice de la Roma. Şi uite aşa am reuşit să fim mai cumpătaţi ca niciodată la numărat tricouri, şosete şi chiloţi! Un blug şi o pereche de bocanci la purtător, o pijama, papuci din ăia de unică folosinţă păstraţi de la un hotel de fiţe din Bulgaria, 3-4 tricouri, 2-3 bluze cu mâneca lungă…gata, s-a închis! Să nu uit să vă mai explic ceva: practic avem doar un bagaj, din ăla mic de se strecoară în avion. Pentru că al doilea e rucsacul foto, care nu se strecoară neobservat la control, plin fiind cu treburi care trezesc de fiecare dată suspiciune.

În aeroport la Băneasa e lume de zici să se dă ceva gratis. Sinceri să fim un drum dus întors până la Roma cu 470 de lei pentru trei persoane chiar e cado’. E clar că e încă devreme, un domn sforăie hotărât pe un scaun, în aşteptarea îmbarcării. Am ceva emoţii, e prima dată când zbor cu low cost. Şi nu e chiar atât de rău, dacă ignor spaţiul mic între scaune restul nu prezintă mari diferenţe, aeronava arată ok, fetele fac baletul şi instructajul obişnuit, decolăm şi aterizăm în siguranţă.

Suntem la Roma?

Fugim şi prindem autobuzul Cotral care ne duce până la metrou, staţia Anagnina. De acolo mai tragem un pui de somn cât timp străbatem aproximativ 23 de staţii până la Cipro, locul în care ne deslipim de pe scaune. Am făcut doar o oră şi zece minute de la aeroport până aici, deloc rău pentru bugetul total de 2,20 euro de persoană!

Găsim destul de uşor blocul şi răsuflăm uşuraţi când vedem că are plăcuţă la intrare, Amiragli Rooms. Încă am emoţii, am citit multe recenzii naşpa despre cazările din Roma. În curând am şi palpitaţii pentru că nu răspunde nimeni la interfon. Pătrundem cu alţi locatari în blog bloc dar degeaba, nu răspunde nimeni nici la uşă. Telefonul proprietarului e şi el închis. Ne scărpinăm o vreme în cap şi analizăm situaţia şi până facem noi asta apare totuşi persoana care ne ia în primire, ne arată camerele (ura, e destul de gol şi arată super!) şi ne găzduieşte bagajul până când ne curăţă camera. Revin altădată cu detalii despre acest loc, pe care îl recomand cu toată căldura.

Ei bine acum cred că e sigur, suntem la Roma!

Încotro să o luăm? Citisem că Vaticanul poate fi vizitat gratuit în fiecare ultimă duminică a lunii şi chiar într-o astfel de zi ne aflăm. Ştim că suntem la 10 minute de porţile sale aşa că pornim spre acesta, fără prea mari speranţe şi destul de relaxaţi. Oprim pentru un ceai şi un croissant. Ştiu din prima cât de dor îmi va fi de patiseria de aici… nu şi de ceaiurile unde lipseşte total imaginaţia (nu-mi daţi în cap, nu beau cafea!). De la o biserică de cartier de peste drum lumea iese liniştită de la slujbă. Limba italiană, melodioasă şi veselă, îmi cântă în urechi. Ciulesc urechile ca să o savurez, ca să nu îi pierd ritmul.

Da, da, suntem la Roma!

Ajungem la Vatican şi coada e înfricoşătoare, aşa cum ne temeam. Nu aş putea spune câţi oameni, pentru cine ştie cât de cât distanţele, imaginaţi-vă un şir lung care înconjura zidul, de la intrarea la muzee până aproape de Piaţa Sf. Petru. Şi mai e doar o oră până când nu se mai acceptă vizitatori, ora 12:30 fiind afişată mai mult decât vizibil de-a lungul întregii cozi. Încă un lucru bun de ştiut pentru dumimicile gratuite, ori vii şi pui sacoşa devreme, ori renunţi la idee.

Nu-i bai, hai să vedem Bazilica Sf. Petru (Basilica di San Pietro în Vaticano). M-am pregătit sufleteşte şi abia aştept să mă las copleşită de dimensiunile sale. Nu m-am pregătit însă suficient pentru întâlnirea cu Pieta lui Michelangelo, momentul ăsta îl aştept de mult, de când încercam să surprind în creion atâta frumuseţe – nu mă supraapreciaţi, nu am reuşit!

Trecem de coloanele monumentale şi surpriză! Piaţa nu mai pare aşa mare pe cât mi-o imaginam. E inundată de oameni veniţi la un concert.

Găsim totuşi coada de la intrare în bazilică, nici măcar nu e aşa de mare iar controlul de securitate merge foarte repede. Aruncăm un ochi şi la Garda Elveţiană Pontificală, cu o tradiţie şi existenţă de peste 500 de ani. Neştiind pe moment vechimea ei mă întreb cine şi de ce i-a îmbrăcat aşa, că mie nu prea îmi vine să îi iau în serios! Aflu apoi că legenda ar spune că Michelangelo e „de vină”, în realitate fiind vorba de un comandant inspirat de picturile lui Raffaello. Ei, aşa parcă mai are sens!

Nu vă povestesc acum despre ce simţi odată intrat în Bazilica Sf. Petru . Vă dau doar un indiciu, nu e vorba de vreun sentiment religios ci mai degrabă de o emoţie artistică. Vă povestesc alădată, pe îndelete şi cu mai multe imagini. Cum avem noroc şi nu e foarte aglomerat putem deocamdată zăbovi nestingheriţi, cu ochii la vitrina aceasta:


Şi acum că ne-am recules şi am înţeles în sfârşit că am ajuns la Roma, să pornim pe străzi, spre castelul Sant’Angelo, Piaţa Navona şi Capitoliu (Colle Campidoglio).

Dar despre acestea în episodul următor!

Notă: Am decis să prezint călătoria la Roma sub formă de jurnal, ce va fi punctat sau întrerupt de descrieri mai amănunţite ale locurilor care m-au impresioat cel mai mult. Cum nu sunt puţine, va trebui să aveţi răbdare cu mine, nu voi fi în stare să acopăr atât de mult material într-un timp foarte scurt. Mulţumesc!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.