Zece zile la Roma (2)

Ziua 2

Colosseum, Palatinum, Forumul roman şi o primă incursiune în Trastevere.

M-am hotărât să nu îmi pun ceasul să sune, uite aşa, să simt şi eu că e vacanţă în prima dimineaţă la Roma. Dar n-am eu bafta asta, mă trezesc sunată de un curier ce nu mai are răbdare să aştepte în faţa porţii de acasă, de la Bucureşti. Îmi vine să îi spun „regret, sunt la Roma” dar ştiu că sunt ai mei acasă şi îl rog să aibă „puţintică răbdare” că ies ei până la urmă şi îi deschid. Oricum sentimentul e fain, el acolo, eu la Roma…

Micul dejun îl luăm la barul de peste drum (tavola calda), acolo unde avem câte un tichet pe zi în schimbul căruia primim un croissant şi un ceai. Cineva spunea că te saturi în câteva zile de dulce dimineaţa. Cine, eu??? Aş mai fi mers pe dieta asta încă vreo 10 zile cel puţin!

Ne uităm uimiţi la italienii care vin să îşi bea cafeaua. 10:30 ni se pare destul de târziu pentru a pleca la serviciu. Şi ei se grăbesc, aşa, de formă şi din obişnuinţă. Oricum nu s-ar aşeza la masă, e mai plăcut să schimbe două vorbe cu barmanul şi cu vecinii. Plecăm şi noi spre destinaţiile zilei, la fel de zoriţi ca şi ei!

Prima oprire: Colosseum sau Amfiteatrul lui Flavius

Colosseumul te loveşte în ochi de cum ieşi din metrou. Îţi laşi capul pe spate, orbit de soarele care nu s-a ridicat corespunzător ca să nu te mai deranjeze. Şi îţi vine în minte un gând profund, plin de sensuri şi nebănuite înţelesuri: Oau! Cum Dumnezeu?

Dar nu Dumnezeu a construit acest imens stadion ci împăratul Vespasian, pe la anul 72 dC, urmat de Titus Flavius. Legat de nume există mai multe poveşti: ba că ar fi fost construit peste templul lui Isis (Collis Isei), ba că se trage numele de la statuia colosală a lui Nero, ce stătea cândva în faţa acestuia, ba că i s-a spus aşa din cauza proporţiilor sale, ba că ar fi devenit la un moment dat un templu satanist, un loc în care noii iniţiaţi erau întrebaţi: „Colis Eum?” „Îl venerezi pe el?”. Poveşti şi poveşti… În rest ştiţi şi voi: gladiatori, animale sălbatice (900 ucise doar la inaugurare!), rampe care se deschid, lupte sângeroase şi crude, lupte navale, pâine şi circ, nevoile morbide de distracţie ale „boborului”. Mai puţin uciderea creştinilor care nu este dovedită. De omorât se omorau, dar probabil în altă parte, cu mai puţin fast.

În cifre: 185, respectiv 165 m axele elipsei, 57 m înălţimea zidului exterior, 100.000 de metri cubi de travertin, 300 de tone de metal care ajuta la prinderea fostelor plăci de marmură (azi se văd doar găurile), 80 de intrări pentru peste 70.000 de spectatori (să zicem că ar intra o treime din populaţia oraşului Ploieşti).

Stăm pe acolo mult, nu ne mai săturăm. Eu am dificultăţi în a înţelege cum erau tribunele, chiar îmi e greu să le vizualizez în spaţiu. Şi îmi este la fel de greu să înţeleg cum puteau, la vremea respectivă, să acopere cu prelată atâta suprafaţă! Ce bine că s-au inventat reconstrucţiile 3D; apropo, dacă intraţi fără ghid, ca noi, nu v-ar strica o carte bună în care să vedeţi clar cum era faţă de cum e! Lucru valabil şi pentru continuare vizitei, în Palatinum şi Forumul roman.

De sus se vede foarte bine şi Arcul lui Constantin, rămas şi el în picioare în ciuda trecerii timpului. Şi a trecut ceva de la 315 dC încoace! Prin ghiduri scrie că acesta a fost făcut în pripă şi că, de aceea, multe componente sunt luate de pe alte monumente. Ca simplu turist nu te prinzi de treaba asta. Dar nu poţi să nu vezi cât de bine s-a păstrat, asta apropo de lucruri făcute pe grabă în secolul 3…

Printre ruine: Palatinum

La intrarea în Palatinum dăm peste un grup de români afoni, în libertate, care se întreabă, mai în glumă mai în serios, dacă harta de acolo nu e cumva întreaga hartă a Romei. „Nu poate fi atât de mare!” spun ei. Ei bine, cândva, se putea spune că Roma era reprezentată prin acea hartă, cel puţin ca importanţă. Şi tot aici se pare că Roma a fost fondată, existând şi ceva dovezi ale legendei lui Romulus şi Remus. Acum însă oraşul e mult mai mult de atât!

Schimbăm două vorbe cu o doamnă care ne-a ţinut minte din avion şi care ne invidiază când aude cât vom sta la Roma şi continuăm apoi plimbarea pe culmea liniştită, verde, scăldată în soare. Imaginaţia construieşte palatul, stadionul, fântânile sau locuinţa destul de spartană în care a trăit împăratul Augustus şi soţia sa Livia. Datând din secolul 1 îdC, în aceasta pot fi admirate încă minunate fresce, aşa că nu ezităm să intrăm. Nu le putem fotografia dar le filmăm, la un moment dat vă vom arăta şi un montaj.

Descoperim apoi grădina de portocali şi o privelişte minunată asupra Romei sau Colosseumului, dar, pentru că ne dăm seama că e cam târziu, lăsăm contemplarea şi pornim în grabă către Forum.

Forumul roman

Aici, ca şi la Colosseum, eşti mai întâi copleşit şi te înfurii că nu eşti arhitect sau arheolog, pentru a înţelege mai bine formele care au compus cândva centrul social şi politic al Romei, din care acum au mai rămas doar câteva indicii, ca într-un joc de perspicacitate cu grad mare de dificultate. Templul lui Romulus sau Templul lui Antonius şi Faustina sunt încă destul de „explicite”, ca şi curtea interioară a casei vestalelor. Statui decapitate se înşiră pe laturile dreptunghiului, luminate de soarele care apune şi populate pe alocuri de pescăruşi.

În Curia se află soldaţi de teracotă aduşi din China, în cadrul unui eveniment cultural ce are loc în toată Roma, dar aici chiar ne apucă deznădejdea. Am ajuns prea târziu, s-a închis. Gardienii încep să ne mâne de pe alei, blocând accesul şi strângând aria de plimbare tot mai mult către poarta de ieşire.

De la ieşire ajungem imediat la Columna lui Traian şi abia aici observăm ferestrele mici care pemit luminii să intre în interior. Aha, deci are scara interioară!

Ca să reuşim să mai vedem odată tot ansamblul urcăm din nou în Piazza del Campidoglio şi de acolo, din spatele Primăriei, aruncăm o ultimă privire asupra trecutului antic al Romei.

Nu ne întoarcem la scări ci coborâm pe strada care trece prin dreapta Primăriei, trecând pe lângă rămăşiţele altui templu şi pe lângă Tarpetian Rock, a cărei legendă e chiar interesantă. E vorba despre cum au mituit-o sabinele pe Tarpeia, cea care apăra colina Capitolină, promiţându-i bijuterii. Trădătorii şi criminalii se aruncau de pe stânca cu acelaşi nume.

Căutându-l pe Bernini în Trastevere

Chiar dacă s-a întunecat mai avem încă timp şi picioare pentru a colinda aşa că traversăm Ponte Fabricio spre Trastevere. Nu ne permitem încă să rătăcim pe străduţele pitoreşti pentru că avem o ţintă fixă, dar chiar şi aşa descoperim farmecul acestora, cu rufele lor întinse de la o fereastră la altă, cu scuterele parcate pe lângă ziduri, cu piatra cubică lustruită de timp.

Paranteză, că tot veni vorba… Ne plângeam noi de cele câteva porţiuni de străzi cu piatră cubică din Bucureşti? Mergeţi la Roma, urcaţi eventual pe un motor sau un scuter şi veniţi apoi să mai spuneţi că Bucureştiul e plin de gropi! Oricum, oamenii ăştia sunt nişte eroi pentru mine, la cum gonesc ei pe orice fel de suprafaţă, e clar că au fundul călit şi că se cred toţi pui de Valentino Rossi.

Cugetând aşa ajungem la biserica San Francesco a Ripa, locul în care însuşi Sf Francisc din Assisi a stat atunci când a poposit la Roma. Of, e slujbă, un moment nu tocmai potrivit să umbli cu aparatul în mână după statui de Bernini. Ne deplasăm discret observând pelerini cu veşmântul specific, cu glugă şi cu sfoară în jurul taliei. Sfânta Ludovica este patroana franciscanilor din Roma şi este înfăţişată în extaz. O statuie spirituală şi puţin erotică, dacă mă întrebaţi pe mine, o capodoperă în faţa căruia poţi tu însuţi să intri în extaz.

Un călugăr se roagă iar altul citeşte informaţiile de pe un panou şi îmi face loc să mă apropii şi eu. Sunt în italiană, îmi e greu să mă concentrez dar pretind că o fac, din politeţe. Între timp lumea venită la slujbă se roagă în cor, repetând monoton şi calm fiecare propoziţie, după preot. Momentul e înregistrat pe banda amintirilor.

Santa Maria in Trastevere

Mergem mai departe până în piaţa Santa Maria in Trastevere şi intrăm şi în biserica de aici, despre care citim că ar fi prima biserică oficială creştină din Roma. Şi aici este slujbă, e ceva sărbătoare cu invitaţi străini, sunt mulţi preoţi în alb şi altul cu pielea ceva mai neagră vorbeşte cu un accent englezesc. Cântă orga şi corul. Stăm puţin pe o băncuţă şi admirăm tavanul sau mozaicul, înregistrând în amintire şi acest moment.

Acum că spiritul e liniştit realizăm că a venit şi vremea stomacului să se bucure. Pornim în cercetare pe străzile din Trastevere, un loc în care se spune că se mănâncă bine şi fără surprize. Dar ora tot nu e potrivită, lumea în general iese la masă după 8 iar acum e abia 7. Nouă ne e cam foame şi picioarele s-au predat, refuză să mai meargă. Dar ce te faci când toate cârciumile pe lângă care treci sunt goale şi nu ai nici cel mai mic indiciu de genul „intră acolo unde vezi localnici”? Avem două recomandări dar surpriză: unul e în renovare, al doilea e închis lunea. Căci da, există şi riscul acesta în Roma. Începem să ne uităm pe la meniurile afişate afară şi ocolim din principiu restaurantele la care e scris „meniu turistic”. După destul de multe peregrinări, pe o străduţă îngustă ochesc o lumină. O pizzerie mică, numită Dar Poeta, ne aşteaptă. Decizia e inspirată, aflăm ulterior că e genul de loc în care se stă la coadă pentru a intra. Mâncăm aici pentru prima dată pizza cu somon şi ruccola, pe care urmează să o reproducem şi în Bucureşti. Minunată!

Încercăm apoi să luăm un autobuz spre Bazilica Sf Petru dar ne este imposibil să găsim o staţie aşa că mai facem o bucată bună pe jos, din fericire distanţa nu e atât de mare. Ne întâlnim aici cu Paul, vărul lui Alex, care lucrează momentan în Roma – încă o dovadă că lumea e mică! Mai bem o bere toţi trei, într-un restaurant aproape de cazare, sub privirile indignate ale unui chelner care nu pricepe de ce nu vrem să şi mâncăm! Şi uite aşa trece încă o zi în Roma!

Bine de ştiut:

Intrări: e recomandat să aveţi Roma pass pentru a evita cozile. Când am fost noi nu era aglomerat dar zice lumea că în general coada e mare şi că, dacă nu ai Roma pass, mai bine te duci să îţi iei biletul combinat de la Palatinum, unde nu e mai nimeni, după care vii înapoi şi intri fără probleme.

Toată zona antică poate fi vizitată până se stinge lumina, adică se închide cu o oră înainte de apusul soarelui. Vedeţi cum vă organizaţi în lunile cu zile scurte şi nici nu vă gândiţi că vă ajunge jumătate de zi! Renunţaţi dacă nu aveţi timp sau vedeţi doar Colosseumul, nu merită să faceţi traseul acesta pe grabă, nu veţi înţelege nimic!

Bugetul zilei 2:

Intrări: acoperite de Roma pass, vezi buget prima zi

Masă Dar Poeta (2 pizza, o carafă de vin, 1 desert în doi): 27 Euro

2 beri: 10 Euro

Total: 37 Euro