si daca va intereseaza si de conul de pin, aflat in aceeasi curte..

http://aripileluirafael.blogspot.com/2011/02/misterul-conului-de-pin-de-la-vatican.html

Il alegem pe SORIN, pentru poezia sa abstracta cu iz de calatoreala 🙂

Sorin, asteptam un semn de la tine, sa ne spui in primul rand ce fotografie din Roma ai ales pentru a o pregati la dimensiunea promisa!

Multumim tuturor!

oau! Multumim! 🙂

Există un soare înăuntrul soarelui
între dinți de oțel și carii lucitoare
Nu apune,
Pentru că nu răsare

Există o lume frumoasă
În gura lumii
drumeților cărare
lucește ca o lună
Lumea mare.

Oul se sparge din voinţă de fiinţare, sâmburele de viaţă a crescut înăuntru destul încât să înceapă să se mişte. Rotiţele timpului s-au pus în funcţiune. Mecanismul scârţâie la început, e nevoie de putere pentru a face primele mişcări. Avem pentru câteva momente o perspectivă privilegiată. Vedem marea maşinărie în ceea ce va deveni propriul ei perpetuum mobile. Vedem Desfăşuratorul care a început desfăşurarea. În curând el se va retrage undeva în centrul sferei (acolo unde doar îi vom simţi existenţa) şi va lăsa lucrurile să meargă de la sine. Poate de aceea ne simţim uneori singuri. Totuşi, trebuie să credem în existanţa motoraşului care face totul să curgă, în forţa lui inexorabilă care duce totul înainte, mereu înainte şi mereu tot mai departe de original. Vom spera mereu la o revenire, la o implozie sper starea primă când oul nu fusese încă spart. Dar deocamdată privim înainte, către unde ne întreptăm. Lumea a început.