Cât de greu poate fi redobândită gloria unui fost centru economic, politic şi cultural? Nu mă pricep eu foarte bine dar am senzaţia că foarte greu, dacă nu imposibil. Cât de greu ar fi să transformi un fost centru economic, politic, cultural într-o atracţie turistică importantă? Nici asta nu e uşor, mai ales atunci când locul cu pricina se află între graniţele României, dar e de admirat măcar când apare intenţia, dorinţa şi… acţiunea.
O acţiune concretă o reprezintă Zilele Cetăţii Târgovişte, la care am avut plăcerea să particip sâmbătă, la invitaţia Corinei Georgescu, în cadrul unui proiect susţinut de (şi aici ţineţi-vă puţin respitaţia, pentru că e lung) Primaria Municipiului Târgovişte împreună cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Teatrul Municipal Târgovişte şi Centrul Cultural Judeţean Dâmboviţa. M-am bucurat sincer de invitaţie pentru că, la fel de sincer vorbind, îmi doream de mult să văd cetatea de la Târgovişte şi chiar nu ştiu cum de mi-a scăpat până acum. Poate pentru că e prea aproape de Bucureşti? 🙂
Ziua petrecută acolo a trecut foarte repede şi nu am apucat să ne bucurăm cu adevărat de activităţile care au loc în cetate cu această ocazie (turnir, tras cu arcul, workshop-uri). Am degustat doar puţin din muzica medievală, din priveliştea domniţelor printre ruine, din luptele cavalerilor campaţi chiar lângă Turnul Chindiei. Am urcat cele 122 de trepte până în vârful turnului ce a jucat de-a lungul timpului, în mod previzibil, rol de clopotniţă, de apărare, de ceasornic sau de foişor. Imaginea de sus nu era chiar atât de încântătoare precum se spune în reclamă (nu e nicio reclamă, dar am rămas fără aer şi am început să inventez). Am trecut repejor şi prin Muzeul Tiparului care ar putea fi mult mai interesant, ţinând cont că Târgovişte are ceva de spus în istoria cărţii româneşti. Pasiunea pentru carte şi istoria acestei meserii mi s-a arătat într-o cu totul altă lumină (deşi spaţiul era mult mai modest) la Prima şcoală românească din Braşov. După un prânz la restaurantul pe care nu l-aş recomanda niciodată, ne-am recules la frumoasa mânăstire Dealu, aflată într-un loc liniştit, deasupra oraşului. Şi pentru că nu ne-am recules suficient, ne-am mai odihnit încă puţin între zidurile unei terase înverzite din centrul vechi şi cochet (chiar mi-a plăcut), la o bere sau limonadă din hellas sau o pizza-care-pătează-pantaloni, după gusturi şi îndemânare. Am făcut apoi slalom printre tarabele târgului (erau două, Târgul Comercianţilor şi Târgul Meşterilor Populari) pentru a ajunge într-un loc bun din care să vedem Parada Medievală cu cei 33 de voievozi.
Acum să nu vă supăraţi pe mine, dar după ce vezi parada de la Disneyland e foarte greu să mai găseşti ceva entuziasm pentru alta defilare. However, cum ar spune francezul, ideea paradei domnitorilor mi se pare extraordinară şi cred sincer că ar putea o deveni o tradiţie şi o atracţie turistică de mare valoare pentru viitor. Sunt sigură că se vor găsi şi căile de realizare care să o pună şi mai bine în valoare. Deocamdata presupune o desfăşurare de forţe destul de amplă, pentru care Târgovişte merită aplauze şi încurajări. Unii dintre domnitori au fost chiar foarte bine aleşi şi costumaţi iar caii au fost minunaţi, nu-mi mai puteam lua ochii de la ei!
Seara ne-a găsit din nou la poalele Turnului Chindiei, locul din care altădată se dădea stingerea pentru oraş. Aici am aflat şi sensul cuvântului chindie = apus. După care LumeaMică era cât pe ce să cedeze nervos în parc, dacă nu o lăsam să se dea cu fundul în sus într-o bulă de aer ce plutea între altele asemănătoare într-o piscină. Astfel toată lumea a fost fericită şi a rămas cu impresii frumoase după o zi plină dar parcă prea scurtă în Târgovişte. Personal, dacă aş mai ajunge acolo aş vrea să văd şi casa lui George Petraşcu… dar asta e de e bine, pentru că aşa am un motiv să revin. Dacă nu aş fi fost răcită coaptă chiar aş fi rămas peste noapte sau aş fi revenit a doua zi, parol!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
