Ideea asta a noastră de a adopta câteva locuri din lume pe care le iubim şi despre care am putea să scriem mai multe şi mai des nu e deloc nouă. Ne-am propus-o mai întâi aici, dar cum necum, am tot tărăgănat treaba, a venit vara, nu am fost în stare să ne concentrăm şamd… Mai mult, prietena noastră Maria ne-a şi trimis o invitaţie în Veneto, locul pe care ea a hotărât să îl adopte, demonstrându-ne că ne mişcăm ca melcii. Ei bine melcul ţuşti! şi acum gata, ne apucăm de treabă, măcar ăştia care am fost stare să jurăm pe roşu că ne vom ţine de adopţie, adică nu vom mai renunţa înainte de a începe. Dacă pe drum o să ne mai sucim sau o să mai schimbăm nu vă veţi supăra pe noi, după cum ştiţi apreciem şi spontaneitatea. Fiecare se va strădui să vă aduca in atenţie, în articole care vor apărea cu o anumită frecvenţă, regiunea şi locurile pe care le-a adoptat. Să vedem însă ce am ales şi de ce:
Alina a adoptat Banatul
Aproape că m-am mirat când Roxana ne-a cerut să ne motivăm alegerea. Îmi este clar că nu aş fi putut alege altceva decât Banatul. Îmi înnebunesc mereu prietenii din alte regiuni/ţări când vorbesc despre Banat pentru că uit să mă opresc, de fiecare dată. Atunci când mă prezint, nu spun doar că-s românca, precizez neapărat şi că-s din partea de vest a ţării. Şi deşi ştiu că oamenii se pot sătura, în timp, nu mă pot abţine. Cum să mă abţin? Regiunea mea e cea mai frumoasă, cea mai primitoare, cea mai… Nu mă credeţi? O să vă convingeţi, atunci când veţi citi articolele! O să vă povestesc despre Timişoara, despre Poiana Mărului, despre Buziaş, despre podgoriile de la Recaş, despre Văliug, despre Valea lui Liman sau Hanul Ana Lugojana. O să vă arăt biserici de lemn pe care nici unii bănăţeni nu le ştiu, sau parcuri naturale neumblate de mulţi. Însă pentru început o să mă laud cu o bănăţeanca de-a mea, o fată inteligentă, frumoasă, şi căreia nu-i e teamă să ia atitudine, atunci când situaţia o cere. Am început deci “ofensiva” cu interviul cu Andreea Ursu, Tomata cu Scufiţă!
Lorena a adoptat două oraşe, Sibiu şi Braşov
Aţi avut vreodată senzaţia că vă simţiţi ca acasă într-un alt loc decât cel natal? Sunt sigură că aţi regăsit şi altundeva, măcar parţial, vibraţia locului în care v-aţi născut. Eu nu m-am născut nici în Sibiu, nici în Braşov, dar de fiecare dată când merg acolo mă simt de-a locului. Totul mi se pare atât de firesc şi de familiar. Este adevărat că n-o să vă povestesc despre oraşele astea prin ochii unui nativ, ci prin ochii unui simplu călător dornic să le pătrundă secretele şi să se minuneze de frumuseţile lor. Aşadar, vă invit să fiţi alături de mine în demersul de (re)descoperire a două dintre cele mai frumoase oraşe din România.
Ina a adoptat Râmnicu Vâlcea şi Budapesta
Eu nu-s vreo patrioată însufleţită de sentimente arzătoare… asta până vine vorba de oraşul în care am crescut, de la 3 la 18 ani, adică Râmnicu Vîlcea. De fapt toată regiunea Vâlcii – cu Cozia, cu Olăneştii şi Călimăneştii, cu Oltul şi salinele, cu Mânăstirea dintr-un lemn şi cu toate ale sale. Mi-e clar că nu există oraş mai cu moţ şi mai mândru, mai bun de crescut copii şi de plimbat pensionari, şi că n-are nimeni parc ca Zăvoiul nostru, şi nici oltence mai aprige… Ei, dacă informaţia asta nu prea pare adevărată, ţinând cont că locuiesc în Bucureşti şi că am ales să plec din Vâlcea – atât vă zic: cu dragostea nu te pui! O să mai detaliez pe tema asta, să vedem dacă vă conving de ce-am spus mai sus.
Şi dacă tot veni vorba de dragoste, v-aş aduce aminte de prima mea ieşire pe melaguri străine, în Budapesta. Ei, dacă la bătrâneţe nu mă duc înapoi în Vâlcea, apăi sigur mă mut în Budapesta! Dacă nu pentru spa-urile şi băile lor termale pentru oase obosite, atunci măcar pentru muzică – să mă duc pe insula Margit să ascult la fântâna arteziana cu muzică clasică sau să fiu cel mai bătrân participant la Sziget. Hm? O fi o idee bună? Nu ştiu, dar o să vă mai spun şi vouă câte una-alta din capitala vecinilor, să vedem la ei cum merge treaba şi cu ce evenimente se laudă. Bine?
Eu, Roxana, am adoptat Clujul şi Roma.
Mi-a venit şi mie rândul aşa că a trebuit să decid. Aş fi ales şi eu prima iubire ca Ina, Viena în cazul meu. Sau tot din Austria aş fi ales Hallstatt, despre care ştie toată lumea asta mare că e locul meu pereche. Dar să vă spun un secret. Eu am luat acum doi ani toată lumea asta mare în adopţie şi numai ca să nu şi-o ia în cap m-am oprit acum la aceste două oraşe. Clujul pentru că mi-a deschis noi drumuri şi pentru că simt că am o legătură acolo pe care nu mi-o pot încă explica foarte bine. Roma pentru că e inepuizabilă, pentru că oferă din plin atât istorie sau artă cât şi bucuria de a trăi şi de a gusta viaţa din toate punctele de vedere – simt că pot povesti despre ce se întâmplă pe acolo ani în şir.
La sfârşit vă invităm şi pe voi să adoptaţi un loc. Nu este pentu o cauză nobilă, nu este pentru vreun interes material. Singurele condiţii pe care ar trebui să le îndepliniţi ar fi să vă placă foarte mult şi să puteţi oferi regulat informaţii şi noutăţi legate de acel loc. Ni se mai alătură cineva?
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!