Elogiu lentorii

Despre Elogiu Lentorii de Carl Honore auzisem de mult, aşa cum eram deja familiarizată cu ideea mişcării slow. Îmi doream să o citesc, dar nu reuşise să îmi iasă în cale printr-o librărie în momentele acelea în care aş fi fost în stare să cumpăr jumătate din ce se afla pe rafturi. Cu atât mai bine, pentru că atunci când mi-a apărut în faţă aproape mi-a pus piedică, ar fi fost imposibil să trec pe lângă aşa o ofertă. Am cumpărat-o cu vreo 7 lei în loc de aproape 50 cu cât se vinde în mod normal. O combinaţie fericită de cărţi reduse la librăria aceea minunată de pe Academiei (un fel de anticariat din centrul Bucureştiului cu multe cărţi noi, dacă nu ştiţi care, o să vă spun) şi o supra-ofertă a momentului.

Dincolo de norocul meu, consider că această carte ar fi meritat şi preţul ei plin, nu aş fi regretat niciun leuţ cheltuit. Asta pentru că, până la finalul ei, am simţit cum se instalează o certitudine de care aveam cu adevărat nevoie pentru a decide următorii paşi în viaţa şi călătoriile mele. Undeva în adâncurile mele ştiam că trebuie să renunţ la grabă, că trebuie să revin la o viteză normală şi să ies din cercul vicios în care ne baga rutina, obiceiurile şi „standardele” celor din jur. Chiar la începuturile acestui blog am scris articolul Ne plimbăm sau alergăm în care am încercat să definesc modurile mele de a călători. Dintre toate, cel mai puţin mi-au ieşit călătoriile leneşe; deşi am reuşit să mă mai domolesc tot m-a luat valul încercând să văd cât mai mult, dacă tot ajungeam la… Roma, ca să vă dau un singur exemplu.

Anul acesta începe cu obiectivul de a călători lent şi de a degusta pe îndelete locurile în care voi ajunge. Decizia a fost, fără îndoială, influenţată şi de lecturarea acestei cărţi. Nu am vreun model sau set de indicaţii despre ce înseamnă lent, nu ţin neapărat să mă las influenţată de concepţiile altcuiva despre ce înseamnă asta. Lent va fi definit de mine, aşa cum voi considera eu.

Revenind la carte…

Elogiu lentorii debutează cu un foarte interesant istoric al măsurării timpului şi o analiză a modului în care apariţia ceasului şi împărţirea zilelor în fragmente egale de timp au dus la creşterea ritmului de muncă. Trecând treptat prin diverse epoci se ajunge la prezent, unde viteza a luat proporţii aberante şi nenaturale. Alegând ca exemplu domeniul alimentar, de unde a şi pornit toată mişcarea slow, acum două secole un porc ajungea la o greutate de 70 de kilograme în cinci ani, azi ajunge la 110 kilograme în doar şase luni şi este dus la abator înainte de a-şi pierde dentiţia de lapte. Iar somonul american a fost modificat genetic pentru a creşte de aproximativ şase ori mai repede decât în mod normal.

Dincolo de această introducere fascinantă şi foarte bine documentată, cartea mi-a relevat în cât de multe domenii se poate aplica filosofia slow. Începând de la binecunoscutul slowfood – pe care l-am experimentat în Sancerre  fără să realizez cu adevărat că asta era – până la oraşe (cât de tare!), medicină (fascinant!), sex (mmm), spirit (eheee!), muncă (o, da!) sau copii (aha!). Tot ce este prezentat în carte este solid ancorat în realitate, nu se face o teorie utopică, ci se prezintă cazuri şi organizaţii reale, care fac eforturi şi acţiuni concrete pentru a ajuta oamenii şi comunităţile să revină la un ritm normal de viaţă.

Subiectul cel mai fascinant pentru mine, ca un călător ce mă aflu, a fost Citta slow, un concept născut unde altundeva decât în Italia şi care a început să se răspândească şi prin alte colţuri de lume (vezi aici pe unde).

Pentru mulţi dintre susţinătorii mişcării Citta Slow, idealul urban este oraşul Evului Mediu târziu: un labirint de străzi pietruite, unde oamenii se adună pentru a-şi face cumpărăturile, pentru a schimba câteva opinii, ca să mănânce în pizzerii fermecătoare. Cu alte cuvinte, genul de loc pe care unii dintre noi îl văd doar în vacanţe” scrie autorul.

Cu alte cuvinte, aş completa eu, caut un astfel de loc pentru o şedere prelungită, prietenii ştiu la ce mă refer, voi o să aflaţi la momentul potrivit, dacă îmi reuşeşte planul.

Mişcarea slow este încă departe de a fi acceptată uşor sau de a fi aplicată cu constanţă chiar şi de cei care cred în ea. Mi-a plăcut în mod special un alt exemplu, pe care îl voi reproduce aici:

Viteza ne transformă pe toţi în ipocriţi. Ştim prea bine că viteza ucide zilnic 3000 de oameni – un număr mai mare decât al celor ucişi în atacurile de la WTC – şi costurile acestor cifre se ridică la milioane de dolari. Ştim prea bine că viteza este factorul principal. Şi, cu toate acestea, gonim. Chiar şi la Salone del Gusto, în 2002, vedeta sărbătorii gastronomice Slow Food a fost, de fapt, fabricantul italian Lancia, care a prezentat un model sedan turbo ce poate accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 8,9 secunde. Delegaţii de la salonul Slow Food – în special bărbaţii – au trecut de la prezentarea diverselor tipuri de parmezan, maturat lent în colibe montane şi de porcini culese din păduri dese, la volanul acestei maşini. Chipurile lor străluceau de bucurie (…) Cu puţin timp înainte fusesem prins gonind pe o şosea din Italia. Destinaţia: restaurantul Da Casetta, unde urma să iau cina lentă ce a durat patru ore.

Şi pentru că eu personal am o mare problemă cu cei ce gonesc la volan o să mai dau două exemple concrete, tot din carte:

  • Îţi ia 2,5 minute să conduci 3 kilometri cu viteza de 80 km/h. Dacă mergi cu 130 de km/h în loc de 80, nu câştigi decât 54 de secunde.
  • O maşină care rulează cu 56 km/h are nevoie de 6 m mai mult pentru a frâna decât atunci când rulează cu 48 km/h.
  • Un pieton lovit de o maşină care circulă cu 32 km/h prezintă 5% riscul să moară; la 48 km/h riscurile cresc la 45%, la 65 km/h acestea au sărit la 85%.

Ar mai fi şi alte statistici şi alte detalii impresionante şi convingătoare. Dar vă mai las şi pe voi să le găsiţi pentru că merită să vă acordaţi şansa de a citi această carte. Închei cu două citate importante pentru a înţelege cu adevărat ideea:

Timpul gol nu este un aspirator ce trebuie umplut. Este acel ceva care permite altor lucruri din mintea ta să fie reorganizate în mod creativ”.

Lentoarea nu înseamnă să faci totul în pas de melc. Înseamnă să munceşti, să te joci şi să trăieşti mai bine făcând totul la viteza potrivită”.

Tu când ai de gând să descoperi adevărata viteză la care merită să treci prin viaţă, nu pe lângă ea?

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.