“Pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleştii din târg drept peste apa Neamţului; sat mare și vesel…”

Cred că oricine a citit Amintiri din copilărie a visat cu ochii deschişi la zilele pe care le-a petrecut Nică “la casa părintească din Humuleşti” şi la toate năzbâtiile, care, într-un fel sau altul, tot de aici porneau. Probabil fiecare dintre noi îşi imagina diferit aceste detalii. Lecţiile de la şcoală legate de viaţa lui Ion Creangă făceau ca toate aceste locuri să pară atăt de îndepărtate…

Şi iată că am reuşit să traversez “Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul” şi am ajuns în Humulești, “sat vechi răzăşesc”, despărţit de Târgu Neamț doar de un pod. Indicatoarele îşi fac treaba şi ne trimit bine pe un drum lăturalnic, chiar în faţa curţii Casei Memoriale Ion Creangă. Gardul este făcut din nuiele împletite. Înăuntru câţiva pomi înalţi lasă să se vadă doar frânturi din căsuţă. Plătim taxa de intrare.

Înaintăm spre construcţia modestă din mijloc. Este o casă mică văruită, cu acoperiş din şindrilă. Intrăm pe uşa veche din lemn. Ne aflăm în tinda strâmtă. De aici pătrundem în singura încăpere în care locuia familia si care obişnuia să adăpostească zece suflete. Păşim pe podeaua din lut, neschimbată de la 1830, când a fost ridicată clădirea.  În stânga vedem “stâlpul hornului”, ”prichiciul vetrei cel humuit” şi cuptorul în care se ascundea Nică când se juca cu fraţii lui. Câteva ceaune sunt înşirate acolo, parcă aşteaptă pe cineva să amestece o “măligă” în ele. Lipit de sobă este un pat, nu prea mare. Deasupra atârnă tot felul de haine. Aşternuturile sunt strânse la capăt. Pe el zace albia în care Nică trebuia să legene copilul. Lângă vedem un fus. O fi acelaşi pe care-l folosea Creangă în copilărie când, se ştia doar, “la cusut și sărăduit sumane şi mai ales la roată, mă întreceam cu fetele cele mari din tors?” Pe două laturi ale camerei se întind bănci din lemn cu pături colorate peste ele. În mijloc vedem maşina de ţesut a Smarandei şi o masă mică. Pe ea stă bustul marelui nostru povestitor alături de celebrul ceaslov cu care prindeau copii muşte: “țineam ceaslovul deschis, şi, cum erau filele cam unse, trăgeau muştele şi bondarii la ele, şi când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată”. În colţul din dreapta, pe un dulăpior mic, stau trei farfurii de lut. Până acum totul pare să se potrivească, într-o oarecare măsură, cu ceea ce îmi imaginam, o casă foarte simplă şi, totuși, colorată. Însă urmează partea mai puțin plăcută. Nică, împreună cu cei şapte frați mai mici, trăiau cu toţii în această încăpere în care se afla un singur pat. Probabil că acesta era rezervat părinţilor, în timp ce copiii se luptau pentru un loc pe băncile de lemn, unii alegând să doarmă pe jos lângă sobă. De mâncat ce să mai zic… se adunau cu toţii în jurul mesei mici, unde împărţeau cele trei farfurii, fără tacâmuri. Cine reuşea să dea mai mult din coate în stânga şi-n dreapta se putea numi mulţumit. Restul puteau doar să spere la o performanţă mai bună data viitoare.

Înapoi în tindă ne îndreptăm spre cealaltă uşă. Reuşim să aruncăm doar o privire înăuntrul cămării unde se mai păstreză câteva butoaie de lemn în care păstrau mâncarea. Deci aici se furişa Nică la “smântânitul oalelor”. În spatele căsuţei, lipite de perete, sunt adăpostite vechile unelte folosite în gospodărie.

Amintirile din copilărie nu arată mereu cât de grea era viaţa acestor oameni. În ciuda condițiilor mai mult decât sărăcăcioase, Ion Creangă şi-a povestit viaţa aşa cum şi-a amintit-o, plină de aventuri, lipsită de griji, inocentă. După cum spunea el însuşi, el era doar “o bucată de humă însufleţită din Humulești”. Nu s-a plâns de cât de îngrămădiţi trăiau în singura lor cameră. La urma urmei, el mereu alegea să doarmă sub cuptor, poate cel mai confortabil loc…

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Articole asemanatoare:

Peșteri din România: Meziad În Grădina Zmeilor împietriţi Acasă la Avram Iancu Transfăgărăşan – o evadare de o zi din Bucureşti