Alsacia. Doi în unul

Alsacia. Doi în unul

Ce se întâmplă când două populaţii convieţuiesc pe acelaşi teritoriu? În cazul Alsaciei… se întâmplă să fie minunat!

Îmi este atât de dragă Franţa încât aş plesni dintr-un bici, aş închide o bucăţică din ea într-o nucă şi… să nu-mi iau avânt, care bucăţică? Să fie Alpii, Vosgii, peşterile, catedralele, sanctuarele, castelele, palatele, grădinile, cetăţile şi forturile, parcurile naturale, coastele la Atlantic? Mediterana? Clătitele şi patiseria, flan şi pain aux raisins, brânzeturi şi foie gras, mâncărurile, vinurile,  parcurile de distracţii, parcurile tematice, atelierele pentru copii, acvariile, plimbările pe râuri, fluvii, canale? Parisul, muzeele, oraşele cu frumoasele colombaje, iată, nici nu am ajuns la capătul “vrerii” mele şi sunt în impas.

Credeam că mi-am făcut o idee despre multele văzute şi gustate din fiecare “articol” de mai sus când, la sfârşitul plimbării din  acest an, am cunoscut o regiune încântătoare cu un specific bine conturat: Alsacia! Aici mi s-a demonstrat din nou că Europa este atât de bogată în frumuseţi încât niciodată, că turist, nu epuizezi toate surprizele posibile. Noţiunea de “ce mi-a plăcut cel mai mult” se îneacă în atâtea noi “plăcuturi” încât nu poţi alege. Deci, am renunţat la ideea cu nuca şi mi-a rămas numai să scriu despre Franţa, atât cât am cunoscut-o în cinci etape (anul acesta, 29 de zile).

Alsacia a fost capăt de traseu şi cireaşa de pe tort, paradisul colombajelor, vinurilor şi florilor.

După confruntări, cuceriri, creşteri şi prăbuşiri de imperii, războaie mici sau mondiale, statele lumii şi-au stabilit frontierele înţelegând că delimitările de teritorii nu pot fi însoţite obligatoriu de distribuirea exactă a colectivităţilor omeneşti, de o parte şi alta a graniţelor; întrepătrunderile în gastronomie, port, obiceiuri, arhitectură, mentalităţi, sunt evidente. Lângă România, Ungaria arată altfel decât în apropierea frontierei cu Austria. Slovenia în nord este aproape ca Austria; Tirolul de Sud a rămas la fel de frumos, harnic şi curat ca şi celelalte Tiroluri cunoscute, bascii, catalanii, provensalii şi mulţi alţii învaţă din capul locului limba natală dar şi aceea a ţării în care trăiesc iar bilingvismul nu dăunează inteligenţei, dimpotrivă.

Alsacia, provincie din nord-estul Franţei, de la graniţa cu Germania, ilustrează pe deplin faptul că nu numai bilingvismul ci şi măritişul a două culturi este posibil. La Memorial de l’Alsaca – Moselle (în Schirmmeck) se poate traversa istoria: documente, filme, arată schimbările de cultură, limbă, regim politic, uniformă.

Pentru cei interesaţi am făcut o scurtă istorie la finalul acestui articol.

Umblând printr-o carte de poveşti

Despre oraşele sale mari, Strasbourg, Colmar, Mulhouse vom “vorbi” altă dată. Anul acesta am mers prin Vosgi, pe coline, prin vii, sate bogate cu pivniţe şi pivnicioare, statui şi fântâni renascentiste, un castel restaurat, din granit roz (Haut-Koenisbourg), oraşele cu rămăşiţe de fortificaţii (Kaiserberg), străduţe înguste pietruite, centre medievale cu turnuri, (Dolder) pod mobil, porţi şi foste metereze (în Riquewir), biserici protestante elegante, simple, tot roz (Selestat), primarii micuţe dar impunătoare şi CASELE!  Ele sunt vedetele într-un minunat spectacol de diversitate arhitecturală, cromatica şi ornamentală.

Cu unul sau două etaje, (una cu cinci este poreclita “zgârie-nor’), ele au câte o parte ieşită înafară pentru mai multă lumină şi o mai bună vedere asupra străzii, obloane colorate, vinării cu teascuri şi degustări, restaurante  şi magazine de suveniruri la parter, subsol şi pivniţe, acoperişuri înalte, unele cu deschideri ca nişte guriţe, la diferite niveluri.

Colombajele, structurile de lemn rămase la vedere, (ale etajului ridicat pe parter din zid sau piatră) şi umplute cu zidărie tencuită şi colorată ulterior (nuanţe vii, nuanţe pastelate) nu folosesc numai la stabilitatea clădirii; unele asigură protecţia locuinţei şi a familiei – crucea Sfântului Andrei, marchează poziţia socială a proprietarului – un scaun curul (scaun de onoare incrustat cu fildeş  arată că în acea casă locuieşte un notabil, un bărbat în picioare înseamnă virilitate. Până şi un turn de apă este împodobit artistic (în Selestat).

Deasupra uşilor uneltele anunţă meseriile casei; un ciocan cu două capete peste două doage – un dogar, foarfecele – un croitor etc. Pe pereţii caselor sunt picturi, ornamente de toate felurile, de la lemn, ceramică, paie, până la statuete, cavaleri în armură, animale împăiate, jucării şi multe, multe flori ce curg peste străduţele pietonale. În Selestat un bătrânel cânta de mama focului, în plin soare, toate cântecelele specifice copilăriei. În Ribeauville un localnic ne-a spus legenda locului; când am întrebat despre castelul ce domina de pe o colină înaltă am aflat că unui  amărât de menestrel (trubadur sau truver care umbla de colo colo şi trăia din versurile şi cântecele lui) i s-a rupt instrumentul şi plângea disperat la marginea drumului; seniorul de Ribeauville, cobora călare de la castelul său, s-a înduioşat de soarta nefericitului şi i-a dăruit o pungă de galbeni pentru a-şi lua un alt instrument (şi în evul mediu erau scumpe!). Acesta şi-a cumpărat un fel de trompetă (îl înfăţişează o statuie cântând) şi l-a declarat pe senior regele cântăreţilor; acesta este sărbătorit în fiecare an.

Meseriile sunt la mare cinste: în Labaroche, aproape de Colmar, sunt prezente toate activităţile legate de prelucrarea lemnului, în Kietzheim este Muzeul viei şi vinului din Alsacia, la Mulhouse este Ecomuzeul Alsaciei (70 de case tradiţionale, animale, meserii de odinioară, spectacole), în Selestat, Casa Pâinii, în Riquewihr, Muzeul Poştei.

Pentru familii cu copii

Pentru copii există Grădina zoologică şi botanică, Cetatea Trenului, Cetatea Automobilului, la Mulhouse, Zoo cu animale din Africa la Bâle, Le Bioscope, parc de distracţii (transport gratuit din gara de la Bolwiller), Planetariu şi le Vaisseau (vaste teren de aventuri ştiinţifice) la Strasbourg. Din gara oraşului Selestat se iau autocare pentru o plimbare la Muntele maimuţelor – pe 24 de hectatare macaci prietenoşi trăiesc în mijlocul naturii. Haut – Koenigsbourg, castel de apărare, construit în mijlocul pădurii la altitudinea de 800 de metri (în sec. XV) şi restaurat propune o incursiune în evul mediu, cu 9 euro / adult intrarea; în curtea interioară sunt hanul, fierăria şi moara, la etaj apartamentele mobilate ale seniorului, de pe platforma artileriei se vede o grandioasă privelişte panoramică asupra Baloanelor Vosgilor, Pădurii Negre şi câmpiei Alsaciei.

Iar pentru copii şi părinţi cu chef de joacă Natura Parc de la Ostwald – Strasburg, Parc Arbre Aventure de la Krouth şi Parc Alsace Aventure de la Breitenbach oferă aventuri în aer liber, tir cu arcul, jocuri cu mingea, ateliere sportive, trasee la înălţime (adică deplasări dintr-un copac în altul, pe poduri, pasarele, balansoare, cu scări, liane şi sfori de căţărat), etc.

Sângele Domnului

Vii înfloritoare cresc pe colinele alsaciene. Evoluţia istorică a provinciei a imprimat şi culturii vinului caracteristici din cele două ţări. Ca şi în Bourgogne, în Alsacia există Drumul Vinului (170 km lungime, 3 km lăţime), care trece prin o sută de sate cu cincizeci de sărbători închinate acestei licori. Şapte soiuri cresc în viile îngrijite (unele urcă până pe contraforturile munţilor Vosgi – Pinot Gri, Noir, Blanc, Riesling, Muscat, Tokay, etc. din care se fac o groază de vinuri; unele au devenit rare: Vins de Paille (strugurii sunt lăsaţi să se stafidească pe paie), Vins de Glace (icewein) din struguri culeşi iarna, uneori după ce îngheaţă. Cultivatorii sunt organizaţi în confreerii patronate de sfinţi căci şi munca lor este sfântă iar rezultatul renumit. Vinurile predominante sunt albe, catifelate, nu prea tari. Cremont d’Alsace este un spumant. Alsacienii au impus şi soiul Gewurztraminer, puternic aromat. Vinurile se servesc în pahare cu picior verde pentru a putea evidenţia nuanţele verzui ale băuturii.

Ne-am scos puţin botniţa regimului de toate zilele, am gustat câte un pic de vin şi am cumpărat câte ceva pentru acasă numai că atunci nu ştiam mare lucru despre vinurile Alsaciei, ne-am informat ulterior măcar pentru a oferi o pistă celor care vor vizita acest ţinut încântător,definit printr-o gamă largă de culori, parfumuri şi gusturi. În Alsacia este ideal să dormi în fiecare sat – orăşel (sunt la mică distanţă), pentru a merge la pas, a privi şi a degusta, a degusta, a degusta…

Privire spre trecut

Pământul fertil situat la vest de Rin, cu masivele Vosgilor în vest a fost populat din neolitic; pe la 1500 î. e. n. a fost locuit de celţii care au practicat agricultura, prelucrarea metalelor şi olăritul; ameninţaţi de invaziile germanice ei au cerut ajutorul romanilor şi au preferat să intre sub stăpânirea lor cinci secole (până la căderea imperiului), au considerat că mai bine merg lângă un popor civilizat decât cu unul barbar.

În secolul al-V-lea alamanii urmaţi de franci s-au instalat aici, cele două dialecte se vorbesc şi în prezent. Când alt imperiu (al lui Charlemagne, în 842 e.n.) s-a divizat Alsacia a rămas opt secole în stăpânire germană. În timpul evului mediu stabilitatea a favorizat o spectaculoasă dezvoltare economică, demografică şi culturală  culminând cu Renaşterea şi Reforma din secolul al-XV-lea, zdruncinate de o revoltă ţărăneasca. La începutul secolului al-XVII-lea Alsacia este devastată de războiul de treizeci de ani; Ludovic al-XIV- lea o anexează Franţei. Între 1870 şi 1918 provincia se reîntoarce la imperiul german. Din 1918 aparţine Franţei. Ce urme a lăsat toată această “frecţie”? Castele, unele ruinate, altele restaurate şi arhitectura medievală din centrele vechi, viile şi pivniţele, menţinute vii prin păstrare şi o bună întreţinere, adică un efort continuu.

Cum de convieţuiesc cele două culturi şi cele două populaţii pe aceste locuri? Nu s-a schimbat orânduirea, nu s-a atacat proprietatea privată: văzută din exterior se pare că Alsacia a continuat să facă politica muncii şi a bunăstării şi se înfăţişează ochilor cu o identitate şi un colorit aparte, plină de încântătoare căsuţe, austere şi elegante biserici, berze şi vinuri bune. Un loc pe care trebuie să-l descoperiţi şi redescoperiţi!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.