Dacă nu ştii unde să te cazezi în Salzburg…

Dacă nu ştii unde să te cazezi în Salzburg…

… şi nu ai mari pretenţii, poţi să faci ca mine şi să mergi la Pension Elisabeth. Am ajuns acolo cu LumeaMică, în plimbarea noastră de anul trecut prin Salzburgerland. Am ales-o pur şi simplu de pe booking, din multele oferte care mai de care mai scumpe şi a fost, bineînţeles, o opţiune dictată de bugetul mic şi un avantaj pe care l-am văzut imediat, apropierea de gară. Urma să ajungem cu trenul, valiza mea era grea, bugetul limitat, aşa că am zis asta e! Nu am luat în calcul avertismentul primit pe mail, în care scria negru pe alb că pentru cei cu bagaje mari ar fi mai bine să nu urce pe pasarelă, de unde a ieşit povestea cu Hercula pe care o puteţi citi aici şi din care o să ma autocitez: “În pliant se recomandă celor cu bagaje grele să ia un taxi dar eu nu şi nu, Batman, Batman, nu mă las intimidată, mi-ar fi prea ciudă să cheltui din buget când ştiu că pensiunea e la o aruncătură de băţ. Singura problemă e că valiza mea cântăreşte cât un buştean, nici urmă de băţ! Cert e că până ajung pe partea cealaltă simt că îmi dau duhul de efort, iar Petra de râs. Cred că am mai scris pe undeva prin articolele anterioare că, din dorinţa de a nu mă încărca cu mai multe genţi am luat doar una şi bună. Vorba aia bătrânească: o mână pe bagaj, una pe copil! În fine, scap de un final tragic pe pasarela din Salzburg (îmi şi imaginez titlurile în ziare!), supravieţuiesc şi urmăm traseul, amănunţit explicat în scris, către pensiune. Am avut dreptate, e foarte aproape, am ajuns!

Noi am ales o cameră dublă cu duş şi chiuvetă în cameră şi toaleta pe hol (la care nu am făcut coadă vreodată) şi am plătit 58 de euro pe noapte. Nu-i puţin dar ne-am trezit să facem rezervări târziu, când nici urma vulpii nu mai era ieftină. Mai multe opţiuni şi detalii despre tarife găsiţi aici. M-a impresionat faptul că sunt foarte atenţi şi că te ajută cu cele mai mici detalii şi instrucţiuni, încă de când faci rezervarea. Staţia de autobuz e chiar peste drum şi până în centru nu se fac mai mult de 10 minute.

Locaţia este în mijlocul unei intersecţii destul de gălăgioase ziua (nu şi noaptea) iar camera a fost mică dar curată şi utilată cu tot ce trebuie. Micul dejun nu a avut nimic a face cu ceea ce ştiam în Austria, limitându-se la clasicele triunghiuri cu brânză topită, unt, gemuri… bucuria copilului, ce să mai zic! Per total nu am avut motive să ne plângem. Nu vă dau mai multe detalii legate de cum ajungeţi pentru că le veţi primi fie pe mail, sau le veţi citi direct aici.

Şi dacă tot aţi ajuns în Salzburg cu copilul nu rataţi cele trei atracţii despre care v-am povestit cu altă ocazie: Castelul Hellbrunn şi grădinile sale jucăuşe, Grădina Zoologică, Muzeul pentru copii Haus der Natur.

La final vă invit să oferiţi şi voi o recomandare, dacă aţi stat pe undeva mai bine prin Salzburg şi v-a plăcut.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.