Trandafirul din vii

Trandafirul din vii

A trebuit să ajung în Langhe, Italia, ca să se aflu că trandafirii plantaţi la capătul rândurilor de viţă de vie aveau rolul, în trecut, sa prevină asupra temutelor ciuperci, aceştia fiind primii care se îmbolnăveau. Astăzi există alte căi pentru a ţine la distanţă paraziţii dar trandafirii au rămas, galbeni pentru strugurii albi şi roşii pentru cei roşii. Există chiar şi soiuri speciale de trandafiri, care poartă numele strugurilor pentru care au fost creaţi. Şi cum în cele 20 de zile petrecute în Serralunga d’Alba am fost înconjurată de vii şi, logic, de trandafiri, astăzi am să vă povestesc despre locul în care m-am cazat şi care poartă numele de… La Rosa dei Vini, cum altfel?

Nu ştiu dacă am făcut bine păstrând apariţia acestui articol tocmai pentru ultima zi în care stau aici, cred că îmi va fi şi mai greu aşa să mă despart. Dar este totodată un prilej bun să reiau cu mintea momentele frumoase petrecute în cea mai relaxată vacanţă pe care am avut-o vreodată. Am tot propovăduit călătoriile pe îndelete iar la începutul anului, pe lista de obiective, a apărut un cuvânt nou în dreptul călătoriilor: slow! Am vrut să pun în sfârşit în practică ceea ce îmi doream, şi anume să aleg un loc şi să mă bucur de el fără grabă. Primul a fost Iordania, unde am hotărât că vom sta două săptămâni şi nu ne vom grăbi. Ne-a ieşit, parţial. Apoi a fost să iasă Italia, şi nu oriunde, ci în inima filosofiei slow: Piemont, Langhe. Şi, încurajată de atmosfera din jur şi de felul italienilor de a-şi respecta timpul personal, de data aceasta chiar mi-a ieşit.

Iar locul în care am stat şi decizia de a nu a alerga dintr-o parte în alta doar ca să văd mai mult e una dintre cheile reuşitei. M-am instalat la Rosa dei Vini ca la mine acasă. În primele două săptămâni am avut un apartament cu dormitor, bucătărie mare, dotată cu tot ce aveam nevoie, cu o privelişte minunată către Castelul din Serralunga

 

În ultima săptămână am avut o cameră mai mică dar fermecătoare, cu mult lemn, cu scară interioară, exact cum vedeţi aici. Iar priveliştea dădea spre alt castel, Castiglione Falletto, spre apus şi spre munţi, când au avut bunăvoinţa să se arate

Despre atmosfera generală am mai povestit şi în primele impresii de aici, dar ţin să repet că mi-a fost tare bine să respir aerul curat din jur, să mă bucur de linişte, să nu mă uit la ceas pentru că aveam turla bisericii din care aflam orele şi jumătăţile, să mă trezesc devreme pentru a scrie, să ies din casă după prânz, să înlocuiesc plimbarea de seară de pe Moşilor cu plimbarea prin vii, să beau un pahar de vin cu ochii la castele, stele, sau micile localităţi clipocind pe dealuri, să gust bunătăţile zonei. Cu mâncarea nu ne-am făcut prea mult de cap. De câteva ori am ales să ne răsfăţăm la restaurantul unde eram şi cazate sau am dat o fugă la cel de sub castel, foarte bun şi el (8 euro un antipasto, 8-9 euro pastele, 14-15 euro ceva fel principal, 5-6 euro un desert, 4-8 euro un pahar cu vin). De cele mai multe ori ne-am gătit sau am degustat produse gustoase luate de la piaţa din Alba sau din Bra. O pizza pentru copii de 5 euro ne ajungea la amândouă, sau dacă nu alegeam varianta de copii oricum puteam să ne încadrăm în 8 euro. Ne-am jucat, am inventat poveşti seara (vai de capul meu, grea şi totuşi încântătoare sarcină!), am citit poveşti in italiană cu Google Translate alături, am vizitat orăşele mici de pe Drumul Romantic Langhe Roero, şi avem încă multe impresii de împărtăşit, dar toate la vremea lor.

Pe scurt, ne-a fost cam bine. Ne va lipsi curbura drumului din care începeam să vedem localitatea, apoi restaurantul pensiune, ne va lipsi apusul de aici, ne vor lipsi trandafirii din vii şi… gustul minunat al vinului, asta e clar! Mă bucur că am avut-o pe aproape pe Ancutza, îmi vei lipsi şi tu la fel de mult!

Un singur regret am: că nu ştiu italiană şi că şi reciproca e valabilă, e mai uşor să găseşti vorbitori de română decât de engleză pe aici. Fapt care m-a izolat destul de mult de restul oamenilor, ceea ce nu mi-a priit la fel de bine.

Ne va lipsi totuşi să spunem şi să auzim Grazie, aşa că o spun acum încă o dată şi o repet: GRAZIE, MILLE GRAZIE La Rosa dei Vini, Grazie Slow Italy pentru tot ceea ce m-ai învăţat în aceasta vară fierbinte, ce s-a transformat de la o zi la alta, sub ochii noştri, într-o toamnă blândă!

Acum plecăm să ne răcorim de tot, spre Dolomiţi şi spre noul an şcolar! Uoooof!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.