Acei oameni minunaţi şi vinurile lor

Acei oameni minunaţi şi vinurile lor

Preambul: În prima săptămână plină a lunii octombrie 2010 am cunoscut nişte vinuri bune în compania unor oameni deosebiţi, sau vice-versa. Nu ştiu cât de mult contează ordinea dar ştiu că pasiunea şi dragostea pentru vin au unit destinele unor oameni de vin. Mi-a plăcut sentimentul de “acasă” printre oamenii de acolo, mi-a plăcut povestea vinului şi a viei, mi-a plăcut vinul pe care l-am degustat şi apoi băut apoi cu plăcere. Nu am să uit dimineaţa aceea un pic mohorâtă când am lăsat ceaiul de fructe la o parte şi am mers cu încredere pe mâna contelui Guy Tyrel de Poix  – “Un rose?”, şi nu mi-a părut rău. 

Aşa cum spune şi Dan Micuda aici, din acea zi am înţeles că S.E.R.V.E a fost şi va rămâne un model pe piaţă, atât când vorbim de vinuri cât şi când ne gândim la calitatea oamenilor. Ne-am dat seama ce şansă am avut să îl cunoaştem pe Guy şi Mihaela Tyrel de Poix iar uşa şi urechile Mihaelei au rămas întotdeauna deschise către ideile, proiectele şi propunerile noastre, fiind gata să ne fie alături măcar cu un sfat, atunci când nu au existat alte posibilităţi de colaborare.

La sfârşit de septembrie 2011, înainte să răsară soarele, am ajuns la Bozieni şi primul popas  l-am făcut pe un teren aflat în pregătire pentru plantaţia de Merlot. Pe atunci doar căprioarele zburdau spre liziera pădurii, iar soarele începea să-şi facă timid apariţia de după nori. Acum, în 2012, cu toată seceta bineştiută, plantaţia de Merlot a luat locul pământului gol.

Ne-am plimbat printre plantaţiile de Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon.

La aproape doi ani de zile am revenit la crama din Ceptura unde ne-am simţit ca şi cum am fi fost de-ai casei. Am fost lăsaţi să degustăm,  să descoperim şi să ne bucurăm în linişte de vinurile aşezate cuminţi pe masă. Crama, în sfârşit terminată, ne-a primit cu o infăţişare caldă, animată de fotografiile Bucătăriei hoinare a lui Razvan A. Voiculescu.

Şi pentru că strugurii erau deja culeşi acum, pot să vă arăt din plimbarea sub răsăritul soarelui, despre care vă povesteam mai devreme, culesul de Sauvignon Blanc:

     

Doar unii chiorchini rămaşi ne arată că timpul trece … încet, dar sigur!
 
 

A curs deja multă cerneală cibernetică pe tema degustării din cramă. După cum spune George Mitea într-un comentariu: pe langa baricuri si babicuri, revederea oamenilor cu aceeasi dambla e de bază.

Şi chiar aşa a şi fost. Am revăzut oameni cu aceeaşi dambla, am degustat cot la cot cu profesioniştii,

Am degustat savurat în tihnă unul dintre vinurile dragi nouă – Cuvee Alexandru, despre care spuneam aici că poate cine ştie, vinul va fi pus la vânzare anul asta  – păi chiar va fi!

Puteţi citi opiniile exprimate cu profesionalism şi voie bună: Mihai (Vasile)Bogdan BocşeVinul.roCiprianLaurenţiuGeorge, Dan, Mihai (Oprea)Pivniceru, CDVIN.

Noi vă spunem că ne-au plăcut toate vinurile degustate şi nu au fost puţine, vreo 14 cu totul!. Am apreciat în mod deosebit Milenium Roşu 2011 (degustat în premieră) şi nu am plecat fără să comandăm pentru acasă Sauvignon Blanc 2011 Terra Romana, Cuvee Charlote 2008 şi bineinţeles Cuvee Alexandru 2007.

Vă las printre fotografii – oameni şi vinuri. Şi vă aştept cu vin oferit de la S.E.R.V.E la Poveşti din LumeaMare.

 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.