Peisaj cu peșteră, cascadă și o groapă

După cum îți povesteam aici, în Apuseni am intrat pentru prima dată într-o peșteră. Și pentru că mi-a plăcut, n-am ratat ocazia de a vedea și altele, mai ales că zona excelează la acest capitol. Sunt sigură că mulți dintre voi ați vizitat sau măcar ați auzit vorbindu-se despre Peștera Ghețarul de la Scărișoara, una dintre cele mai cunoscute peșteri de la noi. Dacă nu, sper că îți voi stârni curiozitatea de a merge s-o vezi cu ochii tăi. Odată ieșiți din subteran, o să facem o plimbare prin pădure până la Cascada Vârciorog, iar apoi vom urca până la Groapa Ruginoasă, o imensă ravenă pe care Bear Grylls însuși s-a încumetat s-o străbată în episodul din Ultimate Survival filmat în România.

Peştera Ghețarul de la Scărişoara

Peștera este cunoscută pentru faptul că adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România cu un volum estimat de 75 000 m³ și o grosime medie de 16 m. Drumul către peșteră pornește din Gârda de Sus și a fost recent asfaltat, ceea ce înseamnă undă verde pentru cât mai mulți turiști. Drumul este destul de îngust, dar foarte pitoresc, traversează Cheile Ordâncușei și te scoate în cătunul Ghețar. Mai există și alte posibilități de acces sub forma unor trasee turistice marcate, dar nu îți pot detalii despre ele pentru că nu le-am încercat.

Din cătun mai urci preț de vreun sfert de oră până la casa de bilete. Fiind prima peșteră din România declarată monument al naturii (1938), este de la sine înțeles că este amenajată și că vizitarea nu este permisă decât cu ghid. Programul de vizitare este 9-17 (zilnic), iar prețul unui bilet este 7 lei. Drumul spre intrarea în peșteră este spectaculos, se coboară 48 de metri pe o potecă îngustă și pe scări metalice ancorate în stâncă. Avenul, căci așa se numește această pâlnie în care cobori spre peșteră, are o gură de deschidere cu un diametru de 60 m, iar la baza lui găsești întotdeauna un strat de zăpadă, mai subțire sau mai gros, în funcție de temperatură. Tot la baza avenului se găsește și portalul de acces în peșteră având 24 m înălțime și 17 m lățime.

În peșteră, temperatura scade sub 0^o, ceea ce este de așteptat, dat fiind că stai, la propriu, pe un ghețar. Totuși, trecerea bruscă de la 30^o la temperaturi negative este plăcută doar la început, după care începi să dârdâi încet, dar sigur. În timpul verii, temperatura poate urca până la +1^o, afectând astfel stratul de gheață care pierde câțiva centimetri anual. De aici asocierea pe care am făcut-o între figura de gheață din Sala Mare (după unii focă, după unii urs, eu ținând cu ursul, evident!) și sentimentul de disperare că își trăiește ultimele zile. Privește și tu figura ursului de gheață încremenită într-un strigăt de disperare și spune-mi că n-am dreptate!

Deși lungimea totală a peșterii depășește 700 m, sectorul vizitabil are doar 250 m, fiind împărțit între Sala Mare și Biserică. Sala Mare adăpostește giganticul bloc de gheață, iar Biserica frumoasele stalagmite de gheață ale căror vârfuri subțiri te trimit cu gândul la niște lumânări. Celelalte secțiuni ale peșterii sunt închise pentru profani și nu pot fi vizitate decât de specialiști. Chiar și așa, peștera merită vizitată pentru unicitatea și frumusețea ei.

Cascada Vârciorog

Nerăbdători să ne bucurăm iarăși de căldura soarelui, am urcat cât am putut de repede scările metalice. Am aruncat o ultimă privire uriașului aven și ne-am continuat drumul spre Cascada Vârciorog. Nu ne-am întors pe același traseu, căci am vrut să încercăm altă variantă mai directă, ce-i drept, dar în lucru. Muncitorii de pe drum s-au scărpinat în creștet a nedumerire când au văzut o motocicletă înaintând printre norii de praf ridicați de basculantele cu pietriș și ne-au salutat timid cu mâna. Prăfuiți din creștet până-n tălpi am ajuns chiar în drumul forestier pe care mersesem cu o zi în urmă spre Peştera Gheţarul de la Vârtop. Apoi Gârda de Sus și, odată ajunși în Arieșeni, am făcut stânga pe un drum forestier marcat cu un panou informativ. Accesul cu mașina este dificil întrucât drumul are multe denivelări și trece prin multe vaduri, iar în perioadele ploioase noroiul reprezintă o problemă reală. Dacă ai o mașină de teren și îți place aventura, îți poți testa îndemânarea pe acest drum. Noi am avut noroc de drum uscat pe care l-am parcurs relativ ușor datorită motocicletei cu gardă înaltă. Mai în șa, mai pe lângă șa, mai pe podețe, mai prin apă, mai culegând o mură, hai și-o zmeură, mai făcând o poză am ajuns în apropierea cascadei, loc din care nu mai puteai înainta decât pe propriile picioare.

Frumos traseul, merită parcurs, crede-mă, mai ales dacă îți place să te plimbi prin natură. Liniște, soare, cer senin, pădure, foșnet de frunze și aer curat, un paradis adevărat pentru orășenii ca noi scăpați dintre betoane și intoxicați cu praf și gaze de eșapament. Dacă stau bine să mă gândesc, drumul spre Cascada Vârciorog poate fi făcut și cu bicicleta, cu condiția să ai puțin antrenament și să îți placă să pedalezi.

La cascadă, am bombănit iar vara secetoasă care a împuținat debitul curgerilor de apă. Cred că perioada cea mai bună pentru vizitarea cascadelor este primăvara, când zăpada se topește, contribuind astfel la creșterea volumului de apă. Totuși, am zăbovit ceva vreme la cascadă, ne-am răcorit și am făcut poze. Este mai mică decât Cascada Pișoaia, dar oricum te impresionează prin frumusețea ei și a cadrului natural în care se află.

Groapa Ruginoasă

Reîntorși pe asfalt, ne-am continuat drumul spre Vârtop, întrucât luasem hotărârea să mergem și la Groapa Ruginoasă, aflată în apropiere. Intrarea pe traseul care duce la această groapă se face chiar din șoseaua care leagă Arieșeni de Lunca, imediat ce treci de Vârtop, și este, de asemenea, marcată cu un panou informativ, pe care poți citi câteva detalii despre acest fenomen. Urcușul durează între 20 și 30 de minute, în funcție de condiția fizică a fiecăruia. Nu-i supărare, căci poteca te duce prin pădure și, bucurându-te de răcoare și de jocurile de lumini și umbre ale razelor de soare care străpung frunzișul copacilor, nici nu îți dai seama că ai și ajuns în poienița din apropierea Gropii Ruginoase. Repet, chiar nu-ți dai seama, pentru că, brusc, covorul de iarbă îți dispare de sub picioare și te trezești cu respirația tăiată pe buza unei prăpăstii roșiatice cu o adâncime de peste 100 m și un diametru de peste 600 m. Această ravenă (vale de eroziune) s-a format ca urmare a eroziunii solului, fenomen care este în continuare foarte activ, conducând la modificarea rapidă a dimensiunilor Gropii Ruginoase. Cu alte cuvinte, în anii următori, Groapa Ruginoasă va avea o adâncime și un diametru mai mare. Procesul de eroziune a scos la suprafață straturi de roci (cuarțite) a căror culoare roșiatică explică și denumirea de Groapa Ruginoasă.

Prăpastia se cască fioroasă la picioarele tale, muchiile sale ascuțite avertizându-te să nu te aventurezi mai departe. După cum ziceam la început, Bear Grylls s-a încumetat s-o străbată, dar a recunoscut că a fost mai greu decât și-a imaginat. Cu siguranță au mai făcut-o și alții, dar fără echipament și fără experiență, e mai bine și mai sigur să fii simplu privitor de pe margine.

Interesant peisaj cu care să-ți închei ziua, oare mâine ce minunății ne vor mai vedea ochii? Rămâne de aflat în următorul articol despre Apuseni.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!