După ce am citit cu plăcere articolele Mariei, am constatat că avem unele amintiri comune din Portugalia şi mi-am propus să completez imaginea acestei ţări cu impresiile mele adunate în 8 zile, în 2009. În plus, mi s-a făcut dor de numeroasele locuri de văzut şi de iubit de la malul Oceanului Atlantic. Şi ce leac mai bun poate fi împotriva dorului decât rememorarea clipelor trăite? Îţi voi împărtăşi în câteva episoade impresiile mele iar astăzi LumeaMare are şi o ofertă specială pentru tine, la finalul acestui articol.
VALURILE ISTORIEI
Ca majoritatea statelor europene, Portugalia a cunoscut mari valuri pe care a urcat şi coborât; a fost locuită din mileniul cinci î.Hr., populată de lusitani (proveniţi din amestecul populaţiilor de celţi şi băştinaşi), fenicieni, romani, vandali, vizigoţi, arabi (cinci secole), şi în întregime creştină, în graniţele actuale, începând cu secolul al XIII-lea, după Reconquista, 60 de ani sub dominaţie spaniolă (până în 1668) şi invadată de francezi (alungaţi de englezi). S-a moştenit de la romani limba, de la arabi agricultura, viile văii Douro, deşi cultivate de portughezi au fost exploatate comercial de englezi începând cu secolul al XVII-lea (prietenia cu Anglia fiind cea mai veche şi durabilă alianţa interstatală din Europa). Curajul şi spiritul de aventură îmbinate cu dorinţa de a cunoaşte lumea ale prinţului Henrique (pe jumătate englez) au condus în secolul al XV-lea la o formidabilă expansiune în insule, Africa şi Asia, Portugalia devenind un mare imperiu colonial în apogeu în secolul al XVI-lea şi cunoscând o remarcabilă dezvoltare a ştiinţelor, artelor şi arhitecturii. Cum niciun imperiu nu durează o veşnicie şi nici nu poate fi guvernat de pe caravele, Portugalia a pierdut treptat coloniile, a cunoscut 40 de ani de dictatură, conflicte interne şi două revoluţii. Republică prezidenţială şi membră a UE, Portugalia trăieşte în mare parte, în prezent, din turism. Litoralul, castelele, monumentele, valea lui Douro şi renumitul vin Porto, fado-ul şi azulejos-ul, faianţa pictată de la mici plăci până la tablouri de proporţii care ornează interioarele şi exterioarele clădirilor, bisericilor, gărilor, gastronomia, oraşele cu părţile vechi şi noi completându-se, alcătuiesc specificul unei ţări de mici dimensiuni, dar cu destule lucruri de oferit.
ALGARVE
Am intrat în Portugalia dinspre Spania (Cadiz), prin sud-est adică, printre mici coline înverzite. A trebuit să ne adaptăm la o realitate mai modestă în multe privinţe, dar nu lipsită de frumuseţe. Primul popas l-am făcut în Loule, un orăşel alb, liniştit, cu case frumoase, o hală arabă modernizată, galerii de artă, magazine de artizanat cu frumoase dantele, obiecte din piele, aramă şi lemn, biserici, statuia unui poet local, dar şi a vânzătoarei de peşte. Se vorbea franceza; o doamnă în vârstă ne-a spus răspândind involuntar mulţi stropi de salivă în direcţia lui Michel (la volan, oprit pentru a cere o informaţie) că a lucrat mult timp în Franţa; când i-au murit părinţii s-a întors la casa moştenită, şi-a crescut copiii care la rândul lor au căutat de lucru în altă parte. Mai târziu, se vor întoarce şi ei.
– Cred că aveţi o viaţă liniştită aici!
– Oh, da, era liniştită…
– De ce „era”?
– Pentru că au venit la noi tot felul de răi, ucraineni, albanezi, români, bulgari, s-au stricat lucrurile. Păcat! Noi, portughezii suntem oameni foarte serioşi!
Au! – mi-am spus în gând. Nu am mai lungit vorba, Michel, copleşit de precipitaţiile abundente și-a şters faţa şi braţul stâng şi ne-am luat rămas bun. Pe maşina noastră era un RO. Am plecat sperând că interlocutoarea noastră ar putea presupune că e vorba despre Roma…
Am făcut apoi o plimbare pe serpentine, în zona înaltă din Algarve; şoseaua mergea printre dealuri cu pământ roşiatic, vegetaţie pitică plină de plante aromatice, culturi de legume, livezi şi sate îngrijite: în centrul arhaicului sat Querenca era o mică biserică albă înconjurată de case tot albe, pe străduţe pietruite; nu departe am făcut o plimbare pe jos la Fonte da Benemola, un izvor bogat în minerale cu valoare terapeutică, o apă mică şi limpede ce curgea umbrită de copaci bătrâni şi flori, într-un aer înmiresmat şi cântec de păsărele. În Salir, pe zidurile joase din piaţa centrală, lângă biserică, erau scrise pe azulejos versurile unui poet care a iubit acest loc. Dintr-un elegant părculeţ se vedeau livezile şi grădinile, vilele răspândite pe dealuri; frontoanele cu scriere arabă la ferestrele unor locuinţe fie aminteau de mauri, fie de urmaşii acestora care trăiau în asemenea case.
Am părăsit zona verde, iar după ce am trecut de portul Portimao, un fel de Buzău portughez cu blocuri drăguţe în formă de cutiuţe, dar şi port cu mall-uri la periferie, grădini, terase şi restaurante; am coborât spre plaja Rocha pe care am găsit-o în ceaţă, cu aerul încărcat de pulberea umedă a oceanului. Nu se făcea plajă, dar turiştii se revărsau din hoteluri pe zonele de promenadă căci priveliştea ea însăşi era curativă; predominau culorile calde: bej, cărămiziu stins, portocaliu şters, ocruri calde. Fineţea întinderilor de nisip, stâncile gri din apă, cele mari de pe uscat, argintiul verde-albăstrui al valurilor terminate cu spumă albă alcătuiau un tablou splendid întrecut însă de coasta stâncoasă şi plajele de la Lagos.
ARCURI DE TRIUMF PESTE OCEAN
Din Lagos a plecat faimosul prinţ Henrique (sec. al XV-lea) deschizătorul de drumuri pe oceane; în golful său flota engleză (80 de nave scufundate) a fost distrusă cândva de francezi. În Lagos a avut loc cea mai veche piaţă de sclavi. În prezent, mulţi englezi se simt aici mai bine ca la ei acasă, au vile cu piscine sau numai cu grădini şi instalaţii de joacă pentru copii. Oraşul vechi înconjurat de ziduri, cu pieţe, străzi pietonale pietruite, mulţimea de magazine şi mici restaurante, este foarte primitor şi plăcut la vedere. Biserica Sfântului Anton, roasă de vânturi şi umezeală în exterior, avea un interior spectaculos, baroc şi aurit. Vile elegante, camping în apropierea plajei pentru care se coborau o mulţime de trepte, numeroasele spaţii de cazare în hoteluri sau în vile, fac din Lagos o staţiune frecventată, plină de viaţă. În piaţa centrală este statuia lui Henrique copil.
La o minusculă terasă am cunoscut o familie de tineri de peste Prut; de trei ani în Portugalia, cu un copil mic departe, crescut de bunici, trăiau şi munceau acolo numai pentru a trimite bani acasă.
Lagos are şi o faleză cu palmieri, iar înainte de micul şi vechiul fort ne-a abordat un bătrânel barcagiu şi pentru 10 euro am cunoscut cele mai adânci, ciudate şi colorate grote scăldate şi modelate de ape, unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care le-am văzut în drumurile noastre europene. Spre deosebire de vaporaşe care păstrau distanţa faţă de stânci, barca se băga în micile golfuri şi grote cu plafoane perforate şi pe sub numeroasele arcade. Un grup de stânci piramidale, arcade şi grote au primit denumirea de Ponta da Piedade (Podul Evlaviei). Barcagiul ne-a atras atenţia asupra unor forme ce aminteau de cămilă, elefant, uriaş. Culorile erau predominant calde, ca la Rocha. În plus, bogăţia de stânci monumentale, jocul luminii pe apă, soarele pătrunzând prin culoarea de piatră şi contrastul frecvent dintre întunecime şi explozia de nuanţe, albastrul puternic al cerului şi cel profund al oceanului, nuanţele de maro închis de la baza stâncilor şi nuanţele delicate, diluate până la alb şi roz de pe vârfurile lor, pescăruşii albi, s-au unit toate în ceea ce eu numesc „moment privilegiat” când admiraţia se amplifică şi devine beatitudine. Briza oceanului era tăioasă, apa era rece, deşi soarele strălucea victorios pe un cer albastru curat.
Am dormit la o frumoasă şi confortabilă casă portugheză, împodobită cu azulejos viu colorate, al cărei proprietar era un englez căsătorit cu o thailandeză.
De aici ne-am continuat drumul spre Cabo de Sao Vicente, cel mai sud-vestic punct al Europei.
UN CAPĂT AL LUMII
Am trecut pe lângă Sagres, locul unde Henrique a adunat cei mai buni constructori şi specialişti în navigaţie pentru a construi renumitele caravele şi a înfiinţat Şcoala de Navigaţie, instituție decisivă pentru marile descoperiri geografice portugheze. Vile albe ici şi colo, pământ îmbrăcat în vegetaţie săracă, piste pentru biciclişti (în pustietate!?), o moschee mică, un mirador. După şase km am ajuns la Cabo de Sao Vicente, un promontoriu stâncos şi abrupt, cu înalţi pereţi verticali tăiaţi de valuri şi vânturi. Am avut noroc în Lagos de o zi însorită; la Cabo, dimineaţa era cenuşie, răcoarea era transformată de vânt în frig; o singură fiinţă, un tânăr subţire şi înalt ieşit dintr-o rulotă povestea ceva, plimbându-se şi privind în jur, la un reportofon. Stâncile maro închis au culorile lemnului aproape putred. Era de văzut, de admirat, de respirat. Era şi puţin înspăimântător. Aceste maluri abrupte au văzut o tragedie: flota spaniolă a fost zdrobită de cea engleză, condusă de amiralul Nelson. Rocile acestui loc aveau straturi roz, gri şi mov ca şi cum ar fi fost tăiate dintr-un mare tort de piatră. Am o piatră cărămizie din Algarve şi alta de la Cabo. Şi încă ceva: întorcându-ne spre drumul care ducea spre Lisabona dintr-un magazin plin de ceramică din toate regiunile, lucrată şi pictată manual, am cumpărat farfurii decorative care îmi vor aminti întotdeauna de acea zi.
Legenda spune că la Cabo ar fi eşuat corabia cu trupul sfântului Vicente martirizat în secolul al IV-lea la Valencia. Păzită de nişte corbi, acesta a rămas câteva secole aici, până în secolul al XII-lea, când a fost dus în Lisabona şi a devenit patronul acesteia.
Galopul meu prin Portugalia abia începe şi va continua trecând prin Lisabona, Alcobaca şi Batalha, Fatima, valea râului Douro, Porto, Guimaraes, Braga şi Bom Jesus.
Citeşte şi episodul următor.
Iar dacă îţi doreşti şi tu să ajungi în Portugalia, Explore Travel are un circuit în Portugalia + Madeira pentru tine, de Paşte, la care ai 5% reducere + încă 5% dacă anunţi că vii din partea noastră. Reducerea care poate ajunge astfel la 150 de euro este valabilă până pe 28 februarie.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
