#Declanşăm Poveşti la Peştera

#Declanşăm Poveşti la Peştera

Timp de patru zile la Brașov și în zona satului Peștera s-au #DeclanşatPoveşti în cadrul unui workshop de fotografie organizat de Explore Travel împreună cu Phototour şi susținerea tehnică a Nikon, alături de alți 6 bloggeri de călătorie (Loredana, Cezar, CătălinCarminaNickyDragoş) și de cei doi câştigători ai concursurilor organizate cu câteva zile înainte (Horaţiu şi Pali).

Din păcate, am ajuns doar pe finalul workshop-ului, așa că am avut la dispoziție o zi și jumătate în care, împreună cu Mihai Moiceanu, am mai făcut un pas în a înțelege arta de a vedea și de a compune fotografia.

Spațiul din interiorul Pensiunii Casa Boierească s-a transformat, pe rând, din sală de curs în care s-au dezbătut noțiuni teoretice despre tehnica fotografică în studio foto ad-hoc. Blende, blitz-uri de studio și stative ne-au transformat pe noi, participanții, în subiecte pentru sesiunea de portrete și mâncarea, în subiect pentru fotografia culinară. Subiectul în fotografie, fotografia ca document și  fotografia ca expresie artistică au fost doar câteva teme importante abordate atât la nivel teoretic, cât și practic prin analiza critico-constructivă a portofoliului fiecărui participant.

Terasa pensiunii ne-a ținut departe de stropii de ploaie și am putut să ne jucăm cu tot felul de aparate și obiective puse la îndemâna noastră de Mihai de la Nikon. Crâmpeie de vreme bună au făcut totuși posibilă și munca de teren.  Tentant de tras cu un D4 sau un D600, dar știu unde vreau să mă opresc, cel puțin deocamdată așa că a fost o ocazie bună să îmi testez mușchii cu un Nikon D7100 și un teleobiectiv 80 – 400 mm /4,5-4,6.

Pornind la pas prin satul Peștera, bucurându-ne de un soare cald, cer albastru și nori aruncați pe cer, am oprit și am pus la treabă aparatele din dotare. Garajul unui localnic, casele din jur, rufele puse la uscat, tăiatul trunchiurilor de copaci pentru un viitor gard, au devenit, pe rând, victime pentru obiectivele flămânde.

Pestera_6549

 

Pestera_6599

Pestera_6684

Pestera_0011

Nici păsăretul nu a scăpat de lentilele obiectivelor. Curcanul supărat și roșu de furie se învârtea necontenit prin fața noastră făcându-ne în ciudă, parcă, atunci când încercam să-i imortalizăm simetria pe senzorul aparatului de fotografiat. În cele din urmă a cedat.

Pestera_6664 Pestera_6653

Dar gata, norii de ploaie au acoperit cerul. Ne-am refugiat să ne tragem sufletul la crâşma satului alături de o bere rece. Am încercat să înduplecăm un apus să dea frumos pe senzor, ne-au reuşit însă mai bine fotografiile de making of.

Pestera_0018

Sub stropii de ploaie care care începeau să izbească cu putere ne retragem la adăpostul pensiunii. Aproape gata ziua. Mâncarea s-a lăsat întâi fotografiată, apoi şi-a făcut loc pe masă şi în burţile noastre.

Pestera_6737

 

.

MNA-130609-0296

Concluzii şi cugetări de final

Specia noastră de călători prin LumeaMare încearcă să călătorească slow, dar trebuie să recunosc că atunci când Mihai Moiceanu îţi povesteşte de turele de fotografie pe care le organizează, ture în care aştepţi lumina şi devii omul locului pentru câteva zile sau poate ore, îmi dau seama de adevărata dimensiune a termenului :D.

„Ochiul omenesc face totdeauna o selecție între esențial și neesențial, în timp ce obiectivul fotografic redă în mod mecanic și cu aceeași intensitate tot ce se află în câmpul său de vedere”, scria Spiru Constantinescu, în 1962. Sensibilitatea fotografului este filtrul care transformă reproducerea mecanică a obiectivului aparatului fotografic într-un tablou artistic. Că nu îmi reușește asta întotdeauna știu deja. Și știu că orice sfat care vine de la cei care au dus pasiunea la rang de meserie mă ajută să înțeleg mai bine ce înseamnă arta de a vedea fotografic și să transpun în final cunoştinţele dobândite în rezultatul final – o fotografie.

Fără ca acest articol să se transforme într-un articol teoretic de noțiuni de fotografie vreau doar îți aduc aminte câteva lucruri de care să ții seama atunci când declanșezi … povești:

  • în fotografie partea este mai sugestivă decât întregul;
  • o imagine fotografică trebuie să aibă un singur subiect;
  • natura trebuie să fie interpretată mai mult decât să fie reprodusă;
  • linia orizontului și subiectul trebuie așezate după una dintre liniile de forță ale imaginii;
  • formatul imaginii este determinat de predominanța liniilor din tablou (cele orizontale la formatul lat, cele verticale la formatul portet);
  • Unde este lumină, acolo este și multă umbră, spune un proverb. Lumina și umbra sunt părți care alcătuiesc întregul în fotografie. Lumina creează umbrele, iar umbrele creează relieful.

Finalul workshop-ului s-a lăsat cu premii şi cadouri. La secţiunea „foto de acasă” premiul a fost câștigat de Cătălin (Travelbadgers) cu fotografia unui mustăcios sadhu din Nepal, iar la a doua secţiune, „foto din workshop” Nicky (Călător sau Turist?) și-a adjudecat premiul – un album semnat de Mihai Moiceanu.

La final am declanşat zâmbete în faţa aparatului de fotografiat.

Mulțumesc lui Dragoș – Explore Travel, Mihai Moiceanu – Phototour și Mihai Olaru – Nikon pentru experienţa scurtă, dar utilă, de care am avut parte.

Evenimentul #DeclanşămPoveşti a mai fost susținut de Bistro de l’Arte Braşov, Ana Hotels Poiana Braşov şi Pensiunea Casa Boierească.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.