Comments on: Concurs: Superzoom în amintiri

By: Roxana

Roxana — Fri, 16 Aug 2013 16:33:26 +0000

Va mulţumim încă o dată pentru comentarii şi participare. Am anunţat câştigătorul aici: http://lumeamare.ro/2013/08/16/castigatorul-concursului-superzoom-in-amintiri/

By: Câştigătorul concursului “Superzoom în amintiri” | impresii din lumea mare

Fri, 16 Aug 2013 16:30:35 +0000

[…] Superzoom în amintiri s-a terminat ieri noapte. Tot ieri noapte s-a terminat şi vacanţa mea, dar nu mă plâng şi nu […]

By: Melinda Val

Melinda Val — Thu, 15 Aug 2013 17:34:31 +0000

Pentru ca fiecare fotografie are o poveste, astazi imi amintesc cu emotie, de un cliseu surprins pe pelicula de parintii mei aflati in ultima banca a salii de clasa, cu dusumele de lemn, din fosta mea scoala primara. Era serbarea de final a clasei intai. Emotii, stangacii, gesturi si trairi de demult, sunt toate parca vii si astazi gratie acelei farame de timp, oprita pentru o clipa, atunci.

Si pentru ca sunt de parere ca o fotografie se poate doar privi, de catre cineva strain ei, nu si retrai la intensitatea reala a acesteia, va spun ca tabloul nu ar fi niciodata complet fara rememorarea sunetului ploii care lovea usor pervazul clasei sau al mirosului prajiturilor care ne asteptau pentru degustat, imediat dupa incheierea reprezentatiei.

By: Vlad Leonod

Vlad Leonod — Thu, 15 Aug 2013 07:21:35 +0000

o poza memorabila dintr-un moment memorabil… o reprezinta clipele ce se scurceau pana la un concurs national in care bucuria de a traii momente palpitante, emotiile dar si bucuria de necunoscut se puteau citi in fiecare pixel, de parca imaginea imi trada sentimentele si faptul ca incercam sa fiu stapan pe situatie desi nu era chiar asa… aceasta fiind o poza memorabila surprinsa cu putin timp inaintea unui moment placut, un moment memorabil…

By: elena m

elena m — Wed, 14 Aug 2013 20:52:15 +0000

Fotografia mea preferata! Indiscutabil este una facuta acum 20 de ani la Cota 2000. Din telecabina coboara 4 tineri care duc pe umerii lor un carucior cu rotile in care se afla un tinar fara picioare. Fetele lor erau luminate de zimbet, erau cel putin bucurosi. Cel din carucior era cu siguranta fericit. Prietenii l-au ajutat sa ajunga acolo unde altii care pot merge pe propriile lor picioare nu se vor duce poate niciodata. Maretia gestului lor concura cu maretia naturii. Am ramas siderata dar am avut prezenta de spirit sa imortalizez clipa. Citeva lacrimi mi s-au rostogolit pe obraz si am stiut ca nu voi uita niciodata acea imagine.

By: Amarie Vasile

Amarie Vasile — Wed, 14 Aug 2013 14:49:49 +0000

Cand fiul nostru avea vreo 4-5 anisori, la mare fiind m-am hotarat sa-l invat sa inoate (desi eu nu stiu ! ). Cu colacul in jurul pieptului, l-am tot indepartat de tarm, pana cand de abia mai atingea fundul apei cu varful piciorusului. In primele zile a deprins inaintarea prin apa, sustinut de colac. in urmatoarele cateva zile, treptat al umflat colacul tot mai putin… pana cand aerul din colac era cam o treime… Am facut cateva poze in care micul inotator cu colacul foarte putin umflat in dreptul gurii, se avanta printre valuri… La putin timp, la o plecare mai rapida in cursa de inot, fiu-meu a iesit fara sa vrea din colac si am observat ca inoata foarte bine… Toate aceste lectii de inot cu reusita deplina se desfasurau sub ploaia de tipete ale mamei grijulii si inspaimantate a copilului. Pana la urma totul a iesit foarte bine, eu reusind si o fotografie reusita a unei reusite de tata – antrenor la un sport necunoscut acestuia

By: Amarie Dorina

Amarie Dorina — Wed, 14 Aug 2013 14:29:25 +0000

Acum mai bine de jumatate de secol, tatal meu, cu semnele bolii marcat vizibile pe fata slabita, mergea la un sanatoriu de la care nu se stia daca se mai intoarce. Atunci a facut o fotografie cu sora mea Carmen. Dramatismul situatiei este ilustrat in imagine. Tata s-a intors oarecum vindecat. Pana la urma a murit de tanar de o alta boala incurabila. Fotografia ma tulbura si acum…

By: nagit mioara cristina

nagit mioara cristina — Wed, 14 Aug 2013 07:43:18 +0000

Am copilarit pana la 10 ani in Letea, Jud.Tulcea. Anul acesta am reusit sa ajung in acele locuri…cand am ajuns in fata casei bunicilor mei mi-au dat lacrimile! Chiar daca nu am putut intra in curte sau in casa, chiar daca nu mai era ce-mi aminteam eu, pentru mine totul avea un farmec aparte! Nu ma pricep prea bine sa descriu emotile traite…Nu mai fusesem in sat de peste 20 de ani! Mi-am revazut prieteni din copilarie, fosta colega de banca din clasele I-IV, nasii de botez, mormintele bunicilor mei ….Pacat ca totul a fost intr-un timp foarte scurt! Par lucruri simple, dar pentru mine a fost foarte important sa pot ajunge acolo! Sa imi permit o vacanta, chiar si de 3-4 zile impreuna cu familia! DELTA va avea intotdeauna un loc aparte in inima mea! Fiecare imagine suprinsa, pentru mine, are o poveste….retraita parca dupa multi ani…
Imeginile le ;uteti vedea aici:
https://www.facebook.com/nagit.mioaracristina/media_set?set=a.670633786286291.1073741834.100000190261789&type=3 si aici: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=670634276286242&set=a.670633786286291.1073741834.100000190261789&type=3&theater si aici:
https://www.facebook.com/nagit.mioaracristina/media_set?set=a.620879381261732.1073741825.100000190261789&type=3

By: Vlad F.

Vlad F. — Tue, 13 Aug 2013 21:48:14 +0000

In inima Apusenilor, sub podetul din dreptul unui canton silvic, curgea pe atunci, iute si rece, Valea Draganului. In aburul diminetii, doar eu si vesnicia muntilor, pe mal, dezmortindu-mi tehnicile de pescuit sportiv. Stiindu-l acolo si gurmand, insist pret de cateva minute, pana cedeaza tentatiei culinare. De sus, de pe pod, ma veghea ca intotdeauna, prin obiectivul vechiului Zenith cu 36 de pozitii DIA atent dramuite, Bunicul meu. Cliseul acelei dimineti, in contraste de aramiu, rosu si negru infatisa cel mai frumos expemplar de pastrav indigen capturat de mine pana atunci, dar si de atunci inainte … nu aveam mai mult de 10 ani.