62,5 kg

62,5 kg

Am început această campanie acum 8 săptămâni, pe 15 octombrie, alături de Ina şi Lorena. Ne-am propus în primul rând să aducem mai multă mişcare în rutina noastră sau, mai bine zis, să transformăm mişcarea într-o rutină. Pe lângă asta am încercat să fim mai atente şi la ceea ce mâncăm sau să ne abatem cât mai rar de la câteva reguli de bun simţ. Am mai promis că spunem cu sinceritate ce se întâmplă şi cum merge, numărarea şi adunarea kilogramelor noastre fiind o măsură a reuşitei. Au fost vreo două voci printre cititori care s-au revoltat că am devenit blog de slăbit şi ne-au rugat să vă mai slăbim cu kilogramele noastre. Sunt sigură că mai sunt şi alte voci care nu s-au exprimat, dar care au gândit la fel. Pe de altă parte, ştiu că sunt oameni care ne urmăresc şi care au nevoie, poate, de o încurajare, de un exemplu. Aşa că, pentru a nu plictisi şi a nu abandona, am renunţat la ideea de a ieşi la raport odată la două săptămâni, alegând să facem asta la patru săptămâni.

Dacă voinţă nu e, nimic nu e

Le spuneam acum două zile fetelor că mi-am propus să-mi repet în fiecare zi că nu am nimic mai important sau mai urgent de făcut decât să am grijă de sănătatea mea. Că orice probleme aş avea şi oriunde aş pleca, nimic nu trebuie să mă facă să uit că trebuie să mă mişc, măcar puţin, în fiecare zi. Pentru cine a ţinut vreodată o cură de slăbire (şi eu am tot ţinut, începând cu adolescenţa), ştie că prima perioadă este cea mai uşoară, că atunci entuziasmul şi voinţa se manifestă la maxim. După care, în timp, acestea scad şi riscăm să ne reîntoarcem acolo de unde am plecat. Am trecut prin asta de multe ori şi ştiu cum e. Dar ceea ce am învăţat în toţi aceşti ani şi din toate aceste încercări repetate de a-mi regăsi o greutate şi o formă fizică de care să nu-mi fie ruşine, a fost că fără o dorinţă puternică de a schimba ceva nu faci nimic. Nici în viaţă, nici în sport, nici în diete. Dacă nu am reuşit până acum sau dacă nu ai reuşit până acum, înseamnă că nu ne-am dorit suficient de mult. Nu ştiu nimic despre tine, nu ştiu foarte mult nici despre Ina şi Lorena, dar eu de data aceasta sunt condusă de o dorinţă suficient de puternică încât să nu abandonez şi să merg înainte, până îmi voi atinge cele două obiective: 1. să fac mişcare în fiecare zi şi 2. să slăbesc 10 kilograme până la primăvară

Ce am mai făcut în ultimele 4 săptămâni

Dacă acum 8 săptămâni cântarul înregistra 66,5 kg, iar acum patru săptămâni 64,2, astăzi cântarul meu spune aşa:

Slabit Roxana IMG_7550

Am slăbit până acum 4 kilograme, ceea ce este foarte bine. Nu-mi doresc să slăbesc mult deodată, prefer să o fac încet şi pentru totdeauna. Cum am făcut asta? Combinând mişcarea cu o alimentaţie din care nu am eliminat prea multe, având grijă mai ales la calitate şi la cantităţi. Nu am un regim strict şi mănânc ceea ce am în frigider, dar asta nu înseamnă că dau iama în pufuleţi, chipsuri sau biscuiţi. Nu merg pe variantele degresate, nici la brânză, nici la iaurt, iar dacă simt că mi-e poftă de pizza, prăjitura sau plăcinta pe care o mănâncă LumeaMică gemând de plăcere, în faţa mea, mă limitez la o gură sau două. Dimineaţa la prima oră sau undeva în timpul zilei îmi fac un suc de legume (sfeclă cu morcov la care mai adaug uneori măr şi portocale). Beau multe ceaiuri de plante. Iar seara rareori mă aşez la masă. Mi-am propus să nu mai mănânc mai târziu de 20:00, 20:30 cel mai târziu şi, cum mi se întâmplă deseori să fiu ocupată până după ora aceea, evit să mă aşez la masă şi să pierd controlul. Ciugulesc câteva nuci, îmi iau un iaurt de băut sau altceva uşor, cât să nu-mi omor stomacul. Şi în general, indiferent de oră, fac tot posibilul să nu mă ridic ghiftuită de la masă. Nu-mi iese tot timpul, dar încerc să nu uit şi de această regulă.

Pentru sport combin gimnastica acasă (e fenomenal câte resurse, filmuleţe şi aplicaţii există, pe internet) cu alergarea, de cel puţin două ori pe săptămână şi o clasă de yoga, o zi pe săptămână. Sunt mândră de mine. Dacă la începutul începutului nu puteam alerga fără să-mi pierd suflarea nici 2-3 minute, acum am depăşit 30 de minute. Nu mai alerg fără oprire, prefer să fac pauze mici şi să alerg pe intervale, am învăţat asta de la Lorena şi mi se pare că este mult mai bine aşa. Dar cele 30 de minute sunt doar de alergare, pauzele sunt în plus şi mai înseamnă şi ele 4-5 minute de plimbare. Aş vrea să nu mai alerg pe asfalt, ştiu că durerile care apar apoi la articulaţii, şi mă ţin cel puţin două zile, pot fi şi de la asta, dar momentan nu prea ştiu ce altă soluţie aş avea, la scurtă distanţă de casă. Am constatat că o condiţie ca să te ţii de sport este să găseşti ceva ce-ţi place şi care nu îţi mănâncă foarte mult timp. Sau să înveţi să-ţi placă, cum e alergarea în cazul meu – nu credeam, chiar nu credeam că o să pot vreodată să fac asta!

Despre celelalte două fete nu pot să-ţi spun încă mare lucru, poate vor completa ele mai târziu.

Lorena ştiu că se ţine în continuare de sport, nereuşind însă să mai înregistreze nicio scădere la cântar. Se laudă totuşi cu un tonus muscular mult mai bun şi e optimistă că se vor vedea şi alte rezultate, la un moment dat.

Ina este încă în reparaţii musculare, aşa cum povestea aici.

Later edit – între timp, am primit de la Ina următoarea relatare:

Conștiința (pe un ton inchizitorial): – Și, ia zi, cum e? Ce-ai făcut în ultima perioada?

Ina (grăbită, un pic neatentă) : – A, păi știi, am fost ocupată, am avut și musafiri, și au fost și chefurile alea…

Conștiința (nervoasă): Lasă vrăjeala! Că știu eu cât de ocupată ai fost. Ai făcut ce trebuia? Ce-ai promis? Ce ți-ai promis?

Ina (sottovoce): Nu că…

Conștiința (neiertătoare): Aha. Mda. Nuci. M-am săturat de nuci.

Ina (rugătoare): Hai mă uite, că încep din nou, acuma că m-am mai liniștit.

Conștiința (enervată): Tu pe cine minți acuma? Începi, ai? Ia zi, la băiatul ăla kinetoterapeut, te-ai dus? Ca să-ți zică ce să faci mai departe?

Ina: …mnu… Nu l-am sunat încă…

Conștiința: Dar pe fata aia drăguță, nutriționista? Ai contactat-o pe feisbuc, cum ziceai?

Ina: …nici.

Conștiința (ușor exasperată) : Aha. Dar așa, măcar să nu mai mâncăm seara? Și să nu mai te ghiftuiești la masă? Uite, Roxana cum face? Și cu alergatul, ai văzut-o? Că doar ai avut suficient repaus de la mișcare.

Ina: Da, mă, dar eu nu știu cum poate pe frigul ăsta…

Conștiința: Uite că poate! Tu ai stadionul în fața blocului, și nu te miști!

Ina (șoptind) : mi-e frig…

Conștiința: Aiurea. Nici măcar n-ai încercat, să vezi cum e. Și cu toate planurile alea mari, ce-ai făcut? Tu zici că se face treaba așa, fără să miști un deget?!

Ina: Nu știu zău ce să mai zic…

Conștiința (atotștiutoare): Normal că nu știi.

Ina (absentă): Mă duc la masa de prânz.

Conștiința: ?!

Ina (decisă) : Pa!

Conștiința (șoptind) : …vezi și tu măcar cât de mare e porția aia…

Acesta este motivul pentru care astăzi numărul de kilograme afişat este doar al meu. Imediat ce Ina şi Lorena vor reintra in ritm şi vor avea ceva de împărtăşit, vor reveni cu detalii. Aş propune să le încurajăm puţin, cred că e nevoie!

Iar dacă vrei mai multe detalii, dacă ai întrebări sau ai nevoie şi tu de o încurajare, lasă-mi un mesaj sau scrie-mi un mail, îţi răspund cu mare drag!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.