Primăvara ţine cu mine. Am promis că până la apariţia ierbii voi fi mai uşoară cu 10 kilograme, dar nu cred că am menţionat o dată precisă. Iar primăvara se lasă în continuare aşteptată şi îmi mai dă puţin răgaz să ajung cu bine la capătul drumului. Vestea cea mai bună e că sunt foarte aproape de reuşită şi, pe măsură ce încep să întrevăd linia de final, înţeleg tot mai multe despre organismul meu, învăţ din greşeli şi dobândesc obişnuinţe care mă vor ajuta să nu mă mai întorc niciodată la punctul de la care am plecat. Ţii minte când cântarul meu arăta 66,5? Şi, dacă tot sunt la capitolul mărturisiri, valoarea asta nu era un maxim istoric, am avut şi peste 67 în cele mai rele zile. Nici nu vreau să îmi aduc aminte, deşi ştiu foarte bine că trebuie să ţinem minte pentru a nu repeta greşelile trecutului. Valabil în istorie şi politică, valabil în ceea ce ne priveşte pe noi, în relaţiile dintre noi şi ceilalţi şi aşa mai departe. Mă bucur că am această serie de articole, să mă uit la ele şi să-mi amintesc. E amuzant să urmăresc şi afirmaţiile pe care le-am făcut în diversele etape: atunci când am scăzut la 64,2, apoi la 62,5 sau când am ajuns la 60,9, chiar înainte de plecarea la Barcelona.
Îţi spuneam atunci că mă tem de plecare, mă tem de tentaţiile culinare care vor apărea din belşug în călătorie. Despre cum am “suferit” pe acolo îţi va povesti Alex, mai jos îţi arăt doar un foarte expresiv preview.
Îţi mai spuneam despre faptul că am început să scriu mai multe despre toată experienţa mea şi despre felul în care am reuşit, cu răbdare şi perseverenţă, să îmi ating obiectivele. Nu am primit foarte multe încurajări, dar ideea mea tot rămâne, să ofer oricui va avea nevoie de motivaţie şi de un exemplu, propria mea povestioară sub forma unui Ebook.
Oricât de banal şi de simplu ar părea, uneori e mult mai greu să slăbeşti 4-5 kilograme decât 20-30. Se întâmplă mai lent, se pun mai repede înapoi, rezultatele nu sunt atât de spectaculoase şi vizibile încât să te motiveze pe termen lung. Şi totuşi ce diferenţă în starea de spirit poate oferi o scădere de peste câteva kilograme! Ştii probabil cum e când îmbraci o pereche de pantaloni pe care i-ai tot purtat şi îţi dai seama că stau prea larg pe tine. Sau cum e când sapi febril după perechea de blugi de acum 11 ani, pe care ai păstrat-o aşa la mişto, să vezi dacă vei mai ajunge vreodată în starea de dinainte de a avea un copil… şi ia uite că îţi vin! Da, vorbesc despre mine şi despre câteva experienţe lipsite de profunzime care pur şi simplu mi-au luminat nişte zile. Sunt multe alte lucruri care mă fac mai fericită decât o cifră pe un cântar, n-aş vrea să mă înţelegi greşit, dar şi aceste mici victorii fac parte din viaţă şi îmi aduc aminte că nu există reguli şi canoane după care am sau nu voie să fiu fericită. Am putut experimenta zilele acestea ce înseamnă, într-adevăr, mens sana in corpore sano. E mintea fericită într-un corp faţă de care arăt respectul cuvenit, hrănindu-l sănătos şi oferindu-i mişcarea de care are atâta nevoie.
Dacă în primele luni m-am axat în principal pe mişcare şi am lăsat dieta la bunul meu simţ, încercând metoda porţiilor mici, la un moment dat mi-am dat seama că ceva nu e corect în ceea ce fac şi că voi ajunge într-un blocaj, riscând să nu-mi aduc aportul de alimente de care am nevoie şi să îmi obosesc inutil organismul. Aşa că imediat ce m-am întors de la Barcelona am început să urmez destul de strict regimul prescris de un medic nutriţionist, o dietă echilibrată cu de toate, cu mese frecvente şi cantităţi semnificativ mai mari decât mă obişnuisem. Surpriză, nu m-am îngrăşat, ci am dat jos imediat plusul care îl adusesem după mine din Barcelona. Şi nu m-am oprit aici, am coborât sub 60 de kg, ajungând la:
Dacă la Barcelona m-am axat mai ales pe alergare (ar fi fost şi greu să rezist tentaţiei, cu aşa răsărituri la malul mării), acasă, unde am găsit temperaturile astea neprietenoase şi nici urmă de faleză lângă plajă, am combinat alergarea cu exerciţii la domiciliu (simple, cu gantere sau o porţie bună de zumba) şi o oră pe săptămână de Yoga Gym. Şi mă simt atât de bine când ştiu că nu a trecut ziua fără să fac ceva mişcare sau atât de prost când mai ratez o zi… Se mai întâmplă şi asta, nu sunt vreo sfântă, încerc doar ca mişcarea să fie regula, nu excepţia.
În toată povestea asta lungă (sper că nu te-am plictisit şi îţi mulţumesc că ai ajuns până aici!), îmi pare doar rău că Ina şi Lorena nu sunt alături de mine la raportat rezultate pentru că, deşi nu au abandonat, fetele îşi caută încă cea mai potrivită abordare. La momentul potrivit îţi vor împărtăşi şi ele modul în care au evoluat. Iar lupta mea mai are o miză: să-l inspir şi pe Alex să îşi schimbe modul în care îşi organizează priorităţile şi să o fac pe LumeaMică să vadă în mine un exemplu şi o mamă care are ceva mai mult decât mintea tânără.
Ultima dată când ne vom mai auzi pe această temă va fi la începutul lunii aprilie, când te voi anunţa că am reuşit şi că mi-am atins obiectivele. Cum de sunt aşa de sigură? Hm, păi de ce nu aş fi? 🙂
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
