Comments on: Sesiunile „I Wander!” de la WonderDay şi un concurs

By: Roxana

Roxana — Mon, 23 Jun 2014 12:01:19 +0000

Mi-a fost foarte greu să aleg. Atât Klara cât şi Bogdan, Adela, Teodora, Gabriela, Tudor sau Claudia ar fi meritat un premiu. Totuşi, invitaţia merge la ultimul comentariu sosit, al Andrei, însoţit şi de imagine, pentru inspiraţia de a surprinde un moment atât de romantic! Mulţumesc tuturor!

By: Andra

Andra — Sun, 22 Jun 2014 20:46:31 +0000

Asta este o amintire pe care o găsesc și-n fotografii. Sigur, acolo nu-mi găsesc și ochii umezi și pielea un pic zbârcită, și nu de frig, dar este o amintire care m-a făcut să iubesc un loc și cred că asta e important. 28 mai 2014. Imediat după ziua mea. Prima oară când am petrecut departe de casă. Mă aflam în Paris, pe unul dintre podurile pline de lacăte. Eram aproape de Notre-Dame, unde aflasem că se fac și nunți, și pentru că aveam la gât aparatul de fotografiat, m-am oprit pe pod câteva minute bune. După ce am făcut poze, mă-ndreptam spre străduțele lăturalnice, când am văzut un domn care tot încerca să regleze aparatul de fotografiat. Știam ce urma. Era neliniștit, nu găsea un loc, aparatul nu reușea să încadreze momentul pe care-l avea pregătit. Două baloane atârnate lângă lacăte și o scrisoare (momentul reușește să mă emoționeze și acum când scriu). O aștepta. Ea avea să vină, entuziasmată, pe pod, pe partea stângă a podului privind dinspre partea din care venea. A venit grăbită la baloane. Nu a schițat nimic până când nu a deschis plicul. Apoi, sigur, zâmbetul i-a acoperit fața și în același timp, lacrimile ochii. El a venit către ea, s-a așezat în genunchi, probabil i-a vorbit, apoi i-a pus inelul pe deget. Amândoi erau timizi în gesturi, dar îmbrățișarea lor a fost momentul în care mi-am spus: de asta se numește Paris orașul iubirii.

By: Claudia

Claudia — Sun, 22 Jun 2014 16:45:48 +0000

Am calatorit destul de mult, 3 continente si multe tari, dar nimic nu ma impresioneaza mai mult decat privirea copiilor din sate cand treci cu mobra pe langa ei. Bucuria si seninatatea cu care se uita la tine si-ti fac cu mana. Nu ma pot abitne sa nu le raspund 🙂

By: tudor ciulina

tudor ciulina — Sun, 22 Jun 2014 08:48:45 +0000

Israel 2008- ma aflam intr-un schimb de experienta,in clasa a 9a, alaturi de alte 3 colege de liceu, intr-un orasel de pe langa Tel Aviv,pe numele sau Petah Tikva. Pe langa numeroasele workshop-uri si vizitari de bazare,unde am descoperit pt intaia oara ca pot negocia la sange, am avut ocazia sa fim dusi la Muzeul Holocaustului din Ierusalim. Arhive peste arhive, poze cu unele din milioanele de victime ale acelei tragedii si marturii de-ale putinilor supravietuitori. Spre sfarsitul turului ne-au oprit in fata unei bust al unui baietel de 2-3 anisori,tin minte si acum numele sau gravat, Uziel. Bustul fusese ridicat de catre parintii lui,care actualmente traiau in SUA, iar povestea din spatele sau era ca Uziel fusese despartit de parinti,in prima zi in lagarul de exterminare, pt ca era bolnav si nu reprezenta o utilitate pt cei din conducere. Sub numele sau era un citat de-al mamei(incerc o reproducere cat mai fidela): “Si ne-au tras pe noi in dreapta,iar pe Uzi mi l-au smuls,ducandu-l la coada spre dusuri,unde erau dusi invalizii si batranii”. Nu va puteti imagina vreodata cum fete protestante si musulmane din Norvegia,alaturi de gazdele noastre evreiesti eu izbucnit in cascade de lacrimi vazand zambetul acelui copil deasupra macabrei descrieri. Omul pentru om este lup, dar in acelasi timp omul pentru om este om.

By: Gabriela Vatafu

Gabriela Vatafu — Sat, 21 Jun 2014 19:09:54 +0000

În anul 2008, am fost într-o tabără undeva prin Moldova. Toată săptămâna a plouat torenţial. A fost o perioadă cu inundaţii, întinderi nemărginite de apă. Dincolo de faptul că nu mi-a plăcut compania din tabără, m-am speriat de înrăutăţirea situaţiei cauzate de vreme. Însă, m-am dus într-o dimineaţă la bucătărie să îmi iau o ceaşcă cu ceai şi, când m-am întâlnit cu bucătarul, l-am salutat şi i-am zâmbit. Răspunsul a fost: “N-am crezut că cineva ar putea să mai zâmbească pe o vreme ca asta.” Ceea ce m-a impresionat şi m-a făcut să mă gândesc a fost că, deşi mă simţeam singură şi tristă, touşi am zâmbit şi cineva a apreciat zâmbetul meu. Forţa bucuriei şi bunătatea oamenilor pot schimba un loc mohorât şi înfricoşător într-unul minunat şi călduros. Un băcătar din Moldova m-a încurajat să zâmbesc de fiecare dată, chiar şi atunci când nu mi-e bine, pentru că e datoria mea să transmit frumuseţe şi emoţie celor din jur, ca semn de apreciere pentru tot ce am primit fără să merit: ochi pentru a privi cele mai plăcute peisaje, urechi pentru a asculta vocile oamenilor şi muzica locului, picioare pentru a merge pe drumuri noi.

By: Teodora

Teodora — Sat, 21 Jun 2014 16:08:27 +0000

La sfarsitul anului 2012 am petrecut cateva luni in Franta, intr-o incercare esuata de a ma stabili acolo. La un moment dat am vrut sa re-vizitez zona Normandie, in special orasul Le Havre, unde am studiat un an in timpul facultatii. Deoarece imi doream sa economisesc pe cat posibil, am recurs la site-ul Couchsurfing pentru a cauta cazare. Un baiat foarte amabil m-a gazduit in apartamentul lui o noapte, totul pe gratis (asta e si principiul Couchsurfing, cazare gratuita). Pe langa faptul ca omul nu a vrut sa primeasca niciun ban, a acceptat doar cateva beri in oras, ceea ce m-a impresionat cu adevarat a fost faptul ca m-a lasat sa dorm in sufragerie, acolo unde avea toate electronicele posibile si imposibile. Plus tot felul de aparate foto, care de care mai profesionale (tipul studia sa ajunga mare fotograf), viniluri, cd-uri originale, dvd-uri cu filme, laptop, tot ce vrei si ce nu vrei. Mai mult, in dimineata urmatoare eu trebuia sa prind un tren la ora 5:30 asa ca l-am anuntat ca o sa-l deranjez pe la ora 4:30. La care el mi-a aratat unde isi tinea cheile, mi-a aratat cum se incuie usa, mi-a zis sa ma servesc cu ce vreau din frigider si sa ii las cheile in posta pentru ca el nu se trezeste inainte de ora 9. Yep, true story. Concluzia mea din intamplarea asta, foarte placuta, a fost aceea ca mai exista pe lumea asta oameni fara prejudecati, oameni gata sa te primeasca in casa lor, sa te ajute fara prea multe intrebari, si mai ales fara sa se teama de faptul ca esti o necunoscuta care vine din estul Europei. In seara aceea pot spune ca am primit o adevarat lectie de open-mindedness.

By: Adela

Adela — Fri, 20 Jun 2014 20:42:46 +0000

As vrea sa rezum in 100 de cuvinte ce as poate povesti zile intregi. Pentru mine destinatia de cele mai multe ori nu inseamna mare lucru, cel mai important e drumul pentru a ajunge acolo. De exemplu am calatorit intre Rio de Janeiro si Manaus doar in autobuz si vapor. In 2 saptamani am facut 5000 de km si am schimbat anotimpurile : am plecat din Rio de Janeiro in timpul iernii si am ajuns in plina vara amazoniana fara a ma urca intr-un avion. Cele 5 zile petrecute in vapor intre Belem si Manaus au fost fantastice: dormitul in hamac, rasaritul soarelui pe Amazon, ribeirinii(oamenii care locuiesc pe marginile raurilor din Amazonas) care vasleau pe langa vapor vanzand chipsuri din banane prajite, fructele nemaintalnite pe care le cumparam atunci cand vaporul oprea in vreun port si acea nerabdare de a simti acel nou gust, raul Amazon atat de larg in anumite locuri incat apa facea valuri si aproape nu puteai sa vezi marginile raului, ciorba din pesti pirania pe care tripulantii si ceilalti pasageri le mancau ca ceva absolut normal. Aceasta este una dintre cele mai dragi amintiri de calatorie pe care le am…

By: diana

diana — Fri, 20 Jun 2014 13:57:25 +0000

Am observat ca dupa fiecare calatorie ma intorc acasa intr-o aura de energie pozitiva si cumva mai linistita sufleteste. E ca si cum m-as reintoarce la starea mea originara, totul incepe de la zero, cu o noua viziune asupra vietii si incarcata de un optimism care-mi permite sa inaintez cu mai mare incredere spre viitor. Diversitatea culturala si infinitatea tipologiilor de oameni ma face sa ma minunez de existenta mea pe acest pamant.

By: Ina

Ina — Fri, 20 Jun 2014 12:38:33 +0000

Excelent. Bogdan, dar tu ar trebui sa ne mai zici!! Sunt convinsa ca ai mai strans tot felul de asemenea patanii din calatoriile tale extraordinare…

Multumim tuturor de comentarii, keep ’em coming, cum ar zice englezul, ca mai sunt doua zile de concurs!