Ceahlăul pe îndelete

Am urcat întotdeauna Ceahlăul într-o singură zi. Au fost şi cazuri în care am urcat şi am coborât în aceeaşi zi. În adolescenţă am preferat mereu urcarea din Izvorul Muntelui, era mai aproape şi mai uşor de abordat pentru grupul vesel de liceeni care pleca în zorii zilei din Piatra Neamţ. Dar tinereţea e tinereţe şi, chiar dacă în ultima vreme am acordat mai multă atenţie sportului şi sănătăţii, nu pot spune că acum aş putea alerga până la Toaca, aşa cum am văzut pe câţiva făcând. În plus, prezenţa copilului m-a făcut să mă gândesc la varianta de a împărţi urcarea în două etape, în prima zi până la Fântânele, pentru ca abia în ziua următoare să ajungem la Dochia. Şi aşa a ieşit Ceahlăul pe îndelete, poate că cea mai frumoasă incursiune pe munte de până acum, alături de LumeaMică. În ceea ce urmează îţi voi împărtăşi toate poveştile şi detaliile excursiei, poate te vor inspira şi te vor invita şi pe tine să-ţi iei familia şi să mergi pe un munte destul de mic cât să nu fie o problemă pentru nimeni, dar atât de bogat în frumuseţe şi poveşti!

Ceahlaul vazut de la Cabana Fantanele

Mi-am dorit să mă trezesc dimineaţa în Durău, să beau un ceai în timp ce privesc stânca Panaghiei, frumoasa fată de care soarele s-a îndrăgostit atât de tare încât aproape că a ajuns să îndepărteze noaptea. Supărat, Dumnezeu a învăluit soarele în neguri, pentru a nu mai ispiti muritorii. La rândul ei, fata îndrăgostită a suferit atât de mult încât, în cele din urmă, a cerut să fie transformată în stâncă. La poalele ei a fost găsit un bebeluş frumos, o fată cu părul de aur şi ochii precum cerul… dar stai aşa, asta e deja din altă poveste, o poveste pe care am inventat-o eu pentru LumeaMică, în timp ce urcam pe munte. Poate o voi povesti altădată. Acum revin la realitate încep cu începutul.

Am ales să plecăm din Bucureşti de vineri seara şi să ajungem, oricât de târziu, la Durău, pentru a ne trezi fără ceas şi a pleca odihniţi pe traseu. La cât de scurt era drumul până la prima cabană, Fântânele (o oră şi jumătate), am fi putut foarte bine să plecăm sâmbătă dimineaţa din Bucureşti şi tot am fi ajuns la destinaţie înainte de lăsarea întunericului. De la Bucureşti la Durău drumul e lung şi nebun, pe porţiunea dinspre Buzău e o vijelie de maşini conduse de şoferi implicaţi parcă într-o competiţie de întins nervii. Condusul noaptea nu a fost nici el o bucurie, dar am ajuns cu bine şi ne-am cazat, la ora la care Cenuşăreasa îşi pierdea pantoful de cristal. A doua zi am ştiut că a meritat efortul, când visul meu de a mă bucura de priveliştea Ceahlăului şi a Panaghiei la micul dejun s-a adeverit. Era senin şi frumos, se anunţa o zi perfectă.

Ne-am adunat cu toţii, vreo şapte persoane în total, am pus rucsacii în spate, ne-am mai luat una alta de la un mic magazin şi am pornit fără grabă la drum.

Grupul nostru la intrarea pe traseul spre Cabana Fantanele

Traseul până la Fântânele este tot prin pădure, panta devine pe alocuri mai abruptă, dar nu este nimic periculos şi durează prea puţin ca să devină epuizant. Şi când te aştepţi mai puţin te trezeşti ieşind din pădure, într-o poiană înconjurată de brazi înalţi. Au mai crescut brazii de când îi ştiu eu, am remarcat în timp ce ne răcoream şi ne recompensam efortul cu o bere rece, privind peisajele spectaculoase atât spre valea în care se află staţiunea Durău, cât şi spre munte.

Ceahlau, Durau - Fantanele

Ceahlau, Durau - Fantanele
Si hai la deal

Ceahlau, Durau - Fantanele

Ceahlau Durau - Fantanele
O binemeritata pauza

Ceahlau, Durau - Fantanele

Radacini, trepte naturale

Cal tavalindu-se

Cal tavalindu-se
Si caii se alinta, nu e asa?
Masa traditionala
Masa traditionala, old style

Cabana Fantanele

Era încă devreme şi simţeam că ar mai merge o plimbare. Unii dintre noi au plecat până la Cascada Duruitoarea, alţii s-au culcat, iar noi am mai lăsat-o puţin pe LumeaMică să-şi tragă sufletul şi în cele din urmă am luat şi noi drumul Duruitoarei, fără să ne propunem neapărat să ajungem la ea. Traseul de la Cabana Fântânele la Duruitoarea durează 4 ore dus întors, noi ne doream să ajungem măcar până la Poiana Viezuri. Zis şi făcut, am mers, am făcut fotografii la flori (pentru asta va fi un articol separat), ne-am distrat pozând în rol de zâne cu pălării din frunze de brustur, ne-am bucurat de o plimbare care a completat frumos a doua parte a zilei.

Trasee pe Ceahlau

Fantanele - Poiana Viezuri

Fantanele - Poiana Viezuri

Cabana Fântânele arată ca acum mulţi ani, paturile au arcuri ce insistă să îţi intre în coaste, dar există un duş cu apă caldă, gazdele sunt amabile şi săritoare iar mâncarea este decentă la gust, mai bună faţă de ceea ce am găsit mai sus, la Dochia. Ceaiul casei, îndulcit generos cu zahăr şi aromat cu rom, a fost chiar bun pentru răcoarea serii şi a dimineţii! Singura problemă a fost grupul de elevi ceva mai mici ca LumeaMică, o companie extrem de gălăgioasă, alimentată frecvent cu doze de băuturi energizante sau chiar cu bere. Eram oripilată, dar nu prea aveam ce face, atât timp cât „doamna” lor, blondă, calmă şi zâmbitoare, nu avea nimic de spus! Cert e că i-am auzit răcnind din camera lor până după două noaptea, când somnul m-a răpus ori pe mine, ori pe ei, nu se mai ştie…

Cabana Fantanele
Cabana Fantanele
Apus la Cabana Fantanele
Apus la Cabana Fantanele

Dar a doua zi eram dispusă să iert totul, atunci când muntele, frumos conturat pe un cer senin, ne-a invitat la o nouă zi de drumeţie.

Fantanele - Dochia

Se anunţau două ore jumătate până la Dochia, dar pentru noi au devenit patru ore jumătate. Făcusem bine să împart traseul în două, ar fi fost mult mai greu pentru LumeaMică, aşa puţin antrenată cum e, să suporte tot urcuşul într-o zi. Am întâlnit însă pe drum foarte multe lume încălţată în tenişi sau adidaşi, familii cu copiii foarte mici, toţi urcând şi coborând fără probleme, ceea ce dovedeşte, încă o dată, că Ceahlăul nu este un munte dificil, dar şi că lumea nu e foarte conştientă de riscurile existente pe orice munte*.

DSC_3453

DSC_3452

DSC_3446

Ceahlau, La Morminte

DSC_3450

DSC_3472

În descrierea traseului se anunţau mai întâi o pantă domoală şi apoi una abruptă. Nouă ni s-au părut puţin invers, mai întâi cea abruptă şi apoi cea domoală. Drumul şi peisajul au devenit şi mai interesante atunci când am ajuns la jnepeniş, trecând pe lângă Cuşma Dorobanţului şi Panaghia. Lacul Izvorul Muntelui se vedea tot de sus, aveam noroc de o zi senină. Chiar lângă Vârful Toaca era aceeaşi Cabană Meteo, de la care am mai parcurs o bucăţică până la Dochia, vreo 15-20 de minute, drum lejer pe platou, printre jnepeni.

Ceahlau

Ceahlau, Cusma Dorobantului

DSC_3512

DSC_3514

DSC_3516

 

Ceahlau

Pe vremuri jnepenii erau nişte brazi foarte foarte înalţi ce trăiau în vârf de munte. Atât de înalţi încât puteau vedea la mare depărtare, vedeau aproape tot pământul de acolo de sus. Vânturile îi chinuiau şi le era foarte greu, la fiecare furtună, să rămână în picioare. La un moment dat, unul dintre ei a devenit curios şi a vrut să afle şi ce se întâmplă la picioarele sale, să afle cum e când poţi vedea florile, oamenii, gâzele, râmele şi toată fiinţa care nu se poate înălţa la cer. A chemat un pădurar şi l-a rugat să-l taie. A suportat cu greu durerea, dar nu s-a plâns, pentru că dorinţa sa era mai puternică decât orice. Şi a fost atât de încântat de ceea ce a găsit încât şi alţii i-au luat exemplul. Şi de atunci munţii s-au acoperit, în vârful lor, cu jnepeni scunzi, aproape de pământ.

LumeaMică continua să spună poveşti şi legende inventate, la schimb cu cele pe care i le spuneam eu. Înainte de a pleca de la Fântânele îi povestisem eu despre Toaca şi legenda care îmi place cel mai mult. Se spune că romanii, atunci când i-au cucerit pe daci, i-au înrobit şi i-au pus să construiască un munte, piatră cu piatră. În vârful lui s-a aşezat o toacă şi un soldat, pus acolo să avertizeze localnicii din vale în momentul în care se apropiau duşmanii.

DSC_3580

Când eram eu mică pe Vârful Toaca se putea urca pe un şir lung de scări. Am trecut pe lângă stâncă fără să le văd şi fără să ştiu că aceste scări nu mai există, abia mai târziu aveam să aflăm şi asta. Cât despre ce găseşti la vârf, nu e nicidecum o toacă, mai degrabă un observator meteorologic. Toaca e la schitul de puţin mai încolo, în apropiere de cabană, dar toate la vremea lor.

Mai întâi am decis să ajungem la Cabana Dochia şi să ne descotorosim de bagaje, în dormitorul cu 14 paturi. Aici atmosfera era mult mai animată, cabana în schimbare, camerele proaspăt văruite, dar paturile la fel de incomode. Când am luat cheia am aflat că renovările sunt în toi, observasem deja că la parter se amenajează camere mai mici, cu baie proprie şi duş. Din păcate nu se ştie când vor fi gata aceste amenajări, se pare că echipa implicată şi-a pus coada pe spinare, plecând la o altă lucrare. Tipic românesc. Per total imaginea era dezolantă: fostul acoperiş stătea în formă de maldăr alături de cabană iar mizeriile provocate de o cantitate neprevăzută de pantofari dădeau pe afară din tomberoane. Ca să obţinem un castron cu ciorbă am aşteptat îngrozitor de mult, iar cârnaţii pe care i-am comandat conţineau în mod egal zgârciuri şi carne, la un preţ cu care aş fi putut lua ceva cel puţin decent, în Bucureşti. În fine, nu prea ne-a păsat de toate astea, atât timp cât afară era atât de frumos.

Ceahlau

Am mâncat ce am mâncat şi apoi ne-am grăbit să ne întoarcem spre Vârful Toaca, cu forţe noi şi cu dorinţa de a-l cuceri. Odată cu noi se grăbea spre munte şi o pătură ameninţătoare de nori, din ce în ce mai neagră şi mai vizibil pusă pe treabă. Udătura şi fulgerele păreau a fi garantate, aşa că n-am făcut decât să lăsăm raţiunea să vorbească şi am ajuns la baza stâncii doar ca să ne întoarcem grăbiţi înapoi spre cabană. Am intrat pe uşa acesteia exact când primii stropi atingeau pământul. Toţi cei care ne-au urmat aduceau cu ei miros de ploaie de vară şi multă apă pe haine sau pelerine.

Ceahlau, pregatindu-se de ploaie

Ceahlau, pregatindu-se de ploaie

Ceahlau, pregatindu-se de ploaie

Ceahlau, pregatindu-se de ploaie

Ceahlau, pregatindu-se de ploaie

Ceahlau, pregatindu-se de ploaie

Ne-am felicitat pentru înţelepciune şi am profitat de soarele şi aerul proaspăt de după ploaie pentru o vizită până la mânăstirea din apropiere.

DSC_3709

DSC_3705

DSC_3737

DSC_3744

DSC_3756

Manastirea de pe Ceahlau

Manastirea de pe Ceahlau

În ultima zi Vârful Toaca era tot acolo, ne aştepta să ne ţinem de cuvânt. Bucătăria la cabană se deschidea abia la ora 8, aşa că ne-am hrănit cu ceva cornuri pe care le agonisisem cu o seară înainte, de teamă că nu vom avea ce mânca. Proviziile noastre se terminaseră cu o zi înainte, nu ne aşteptasem ca la Dochia să fie atât de multă vodka şi atât de puţină mâncare.

Ceaţa şi norii matinali nu ne-au descurajat deloc, am decis să mergem până la Toaca şi ne-am încurajat tot timpul spunându-ne că atunci când vom ajunge noi sus sigur se va însenina. Am urcat de-a dreptul, pe vechiul traseu al scării (din care se mai găseau bucăţi de lemne, pe ici pe colo), precum nişte bebeluşi: în patru labe. La cât era de abruptă panta orice altă poziţie ar fi fost imposibilă. Iar la cât de prietenă sunt eu cu înălţimile, mi-au cam tremurat picioarele în această incursiune. La întoarcere am ales totuşi calea mai lină, pe o potecă uşor ocolitoare, dar nu cu mult mai lungă. Iar sus am avut parte şi de soare şi de norii care se jucau acoperind sau descoperind peisajul, aşa că muntele ne-a răsplătit încă o dată pentru încredere.

IMG_1842

 

Varful Toaca
“Poteca”

 

Varful Toaca

Varful Toaca
Sus pe varf

Varful Toaca

Varful Toaca

Varful Toaca
Norii jucausi

După o scurtă odihnă în faţa cabanei, la soare, prilej cu care am mai stat puţin de vorbă cu un veteran al muntelui, am pornit în sfârşit la vale, spre Durău şi spre casă. Am mers pe traseul care coboară spre Cascada Duruitoarea şi ne-am felicitat pentru alegerea de a-l aborda la vale, nu la urcare. Drumul este destul de abrupt, pe alocuri te poţi ajuta de balustrade de lemn, dar merită tot efortul, arată ca desprins din poveşti. Poate la asta a contribuit şi povestea LumiiMici, o poveste lungă şi plină de detalii, în care un grup de copii curajoşi s-au sacrificat pentru a transforma cerul până atunci gri într-unul albastru, cu nori albi. Nu o mai reproduc pe aici, a durat cel puţin o oră!

DSC_3798

Eram obosiţi când am ajuns jos, ne era foarte foame, iar muşchii noştri se simţeau sleiţi după efortul celor trei zile. Dar nu ne pierdusem zâmbetele, iar bucuria de a fi reuşit ne încărca bateriile cu un plus energie, atât de necesar pentru ceea ce ne aştepta.

DSC_3842

DSC_3852

DSC_3854

Drumul înapoi spre Bucureşti a fost lung, prea lung, am ajuns acasă după aproximativ cinci ore de coborât muntele şi şapte ore de condus, cu pauzele de rigoare. Asta a fost partea cea mai grea a călătoriei. Dar am rămas cu imaginea Ceahlăului în spate, în oglinda retrovizoare şi cu vocea LumiiMici care a scâncit: „Mai vreau pe Ceahlău!”. Am fost mândră de ea şi mândră de noi şi am promis că ne întoarcem noi la un moment dat, după ce mai cucerim câteva vârfuri.

Ceahlau
Pa. pa, Ceahlau!

Detalii tehnice şi buget, pe scurt:

*Ceahlăul e un munte uşor accesibil. Aceasta nu înseamnă însă că nu trebuie tratat cu respectul cuvenit oricărui munte, cu atenţie la avertizările meteo şi la căile nerecomandate iarna, de exemplu. Iar o pereche de încălţări potrivite, bocanci mai exact, nu ar trebui înlocuită de nici un altfel de pantof, fie el şi sport. Şi nu doar pentru că vei fi numit pantofar, ci pentru că îţi va fi mai uşor să eviţi situaţii neplăcute sau vreo accidentare stupidă, pe traseu.

Traseu Durău-Fântânele – bandă roşie, o oră jumătate estimat, tot atât am făcut şi noi

Traseu Fântânele-Cascada Duruitoarea-Fântânele – bandă galbenă şi apoi cruce roşie, 4 ore dus întors.

Traseu Fântânele-Cabana Dochia prin Cascada Duruitoarea – cruce roşie traseul este abrupt şi nu se recomandă iarna. E mai uşor de făcut la întors, vezi varianta noastră mai jos.

Traseu Fântânele-Cabana Dochia – bandă roşie, uşor de parcurs, între 2 ore şi 30 de minute sau 4 ore pentru cei mai înceţi.

Traseu Cabana Dochia-Durău, prin Cascada Duruitoarea – cruce roşie, 3 ore şi 30 de minute estimat, noi l-am făcut în 5 ore.

Mai există trasee din şi înapoi spre Izvorul Muntelui, mai multe detalii atât despre ele cât şi despre altele şi cele de mai sus poţi găsi aici.

Buget total familie: 1.020 lei

– Benzina Bucureşti-Durău-Bucureşti: 300 lei

– Aprovizionare preliminară supermarket şi mâncare pe la cabane şi pe drum, trei persoane: 500 lei (aici, cu siguranţă, se poate şi cu mai puţin)

– Cazare trei persoane pentru trei nopţi (una la pensiune în camera triplă, două la cabane în camere comune): 220 lei

Un pat la cabană poate costa între 20 şi 30 de lei pe zi, în camerele cu mai multe paturi. Este recomandat să faceţi rezervări.

Telefon Fântânele: 0730-603803

Telefon Dochia: 0730-603801; 0730-603802

Text: Roxana Farca

Foto: Alex Farca

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.