Ai planificat totul. Ştii ce ai de făcut şi ştii sigur că în weekendul acesta nu mai pleci nicăieri, stai şi te ocupi de toate treburile acelea care s-au strâns, de când te mână din casă un dor de ducă nestăvilit. Ştii la cât te vei trezi şi ce vei face, ţi-ai făcut o listă realistă, eşti mulţumit de tine şi cumva mândru. Există şi momente din acestea, în care poţi să renunţi la plăcerile mari în favoarea celor mici: o curăţenie în fotografii, un text scris, câteva exerciţii la spaniolă, un coş gol de rufe, o aprovizionare, poate chiar un film seara. Ştii cum e atunci când totul este clar în mintea ta şi nu ai nici cel mai mic dubiu că ai luat decizia corectă şi că nimic nu se mai poate schimba în planul tău. Eşti împăcat cu situaţia. Eşti împăcat cu tine. Eşti mulţumit. Până când sună telefonul.
„Noi am vrea totuşi să mergem în Ciucaş, nu tot pe acolo pe unde am fost data trecută, ci pe la Muntele Roşu. Dacă aţi avea timp aţi putea veni pe la noi de sâmbătă seara, după ce vă terminaţi treburile, ca duminică să plecăm împreună pe munte.” Mihaela nu încearcă să mă convingă, îmi prezintă planul pe un ton stăpânit şi neutru, ştiind cât de hotărâtă sunt să stau acasă şi să învăţ. Şi nici nu trebuie să mă convingă pentru că eu ştiu deja ce facem: „Ok, ne vedem sâmbătă seara în Braşov”.
Cum bine zicea Ina acum vreo câteva articole, „n-am stat prea mult să judec, ceea ce s-a dovedit a fi reţeta unor răsunătoare succese personale în ultima vreme”. Te mai miri că a tunat şi ne-a adunat!
Dar stai să îţi spun, planul a funcţionat mai bine decât mă aşteptam. M-am trezit sâmbătă dimineaţa la 6. Mi-am scos laptopul, caietele, notiţele şi manualele în curte, unde aerul era răcoros şi speram să mă ţină cu capul pe umeri, nu pe masă. Lăcrimând de somn şi frecându-mă la ochi din cinci în cinci minute, am lucrat vreo opt ore, am repetat la spaniolă şi mi-am făcut fişe pe care să le recitesc pe drum spre Braşov. Alex a făcut ordine în fotografii, hârtii şi ceva cotloane de mult abandonate. Petra s-a făcut că nu există, ba mai mult de atât, şi-a terminat ordinea în cameră, sperând din toată inima că vom pleca în cele din urmă la Braşov şi-şi va vedea prietena. Îţi garantez că nu realizam nici jumătate din atât, dacă ştiam că există o a doua zi. Bine de reţinut şi de căutat şi mai multe locuri în care poţi evada o singură zi, în completarea celor zece pe care le-am enumerat deja aici.
Ajungem în sfârşit şi la povestea plimbării. Mama îmi spune mereu că noi suntem foarte norocoşi, că pe unde mergem luăm vremea bună după noi. Mă rog, mai există şi unele excepţii de care nu vreau să îmi aduc aminte, dar în general este adevărat: niciodată nu avem ghinion de vreme proastă de la un capăt la altul. Sau ştim noi să vedem numai partea uscată a paharului. La plecarea dinspre Braşov spre Cheia, cerul era cam morocănos, spre furios atunci când am intrat pe curbe. Se putea citi ploaia în urmele lăsate pe şosea şi în fâşia gri ce cobora din cer, undeva mai încolo, pe culmi. Dar când am ajuns noi cu maşina la cabana Muntele Roşu, după ce am parcurs un drum infect, dar posibil de abordat chiar şi cu cea mai mică maşină, vremea bună ne ajunsese deja din urmă. Dar nu soarele ne-a bucurat cel mai mult, ci norii care l-au însoţit, nori pasageri de vreme bună şi de protejat drumeţii de căldura excesivă a unei zile de vară. Nori care îşi mai umflau obrajii şi mai suflau din când în când un vânt hotărât, făcându-ne să ne jucăm de-a „pune hanoracul, scoate hanoracul”, nori care mângâiau pajiştile cu umbre alunecoase şi fotogenice. La vremea aceea am găsit încă multe flori delicate şi colorate, oi ieşite la păşunat şi câinii lor mai puţin prietenoşi, dar decenţi în maniere şi cea mai bună saltea moale de iarbă. Mâinile mele s-au făcut greblă pe potecile înguste, pieptănând firele înalte şi fine printre degetele răsfirate. Iarba crescuse atât de înaltă încât vântul sau vreun urs jucăuş, cum ne-a plăcut să glumim, a culcat-o la pământ, făcând-o să arate precum pletele blonde ale unei domniţe adormite la umbra unei pietre cât un munte.
Nu ne-a mai fost aşa de greu ca data trecut, când am ajuns pe vârful Ciucaş. Aş vrea să mă laud că suntem mai antrenaţi, dar m-aş da mare, traseul până la Vârful Gropşoarele e mai uşor şi mai scurt. Există câteva porţiuni ascendente mai abrupte, dar cel mai mult se merge pe un drum superb pe creastă, cu vedere la alte culmi verzi sau alte stânci răsărite din pământ şi rotunjite de vânt. În vale, oraşul Cheia tace, primind turişti, lăsând camioanele, maşinile şi motocicletele să meargă mai departe, păstrând parcă taina unor locuri pe lângă care trecem fără să le ghicim măcar frumuseţea. De ce nu se refac drumurile până la cabane nu ştiu. Poate că e bine aşa, în munţii Ciucaş am întâlnit puţini călători şi majoritatea bine echipaţi de munte. Ei cunoşteau secretul. Cunoştinţele altora se reduc la Omul şi Babele, probabil. Dar ca orice altă ţară, România nu se limitează la cele mai bine cunoscute sau promovate atracţii. Mai avem încă atât de multe culmi şi locuri superbe de descoperit!
Cât despre planuri…. cui îi trebuie planuri când are prieteni? Nu pentru asta sunt prietenii? Ca să ne aducă aminte că planurile noastre nu sunt niciodată perfecte şi că, fără ei, viaţa noastră ar fi mai organizată, dar mai lipsită de bucurie şi aer?
Detalii – un traseu montan de o zi potrivit şi pentru copii
Din drumul spre Cheia sau dinspre Cheia (dacă vii direct din Bucureşti) este un semn şi un drum care urcă spre cabana Muntele Roşu. Asfaltul (sau ce a rămas din el) e foarte prost, dar se poate merge cu orice maşină. În apropierea cabanei este suficient loc pentru parcare. De acolo se urcă spre pădure, până în şaua “La răscruce”, pe marcaj triunghi roşu. De aici marcajul se schimbă în cruce roşie . Noi am făcut dreapta spre Vf. Gropşoarele şi Zăganu. Am urcat şi am coborât de câteva ori, până când am ajuns şi am depăşit puţin Vf. Gropşoarele, 1883m. Mai departe se poate merge spre Vârful Zăganu, dar noi ne-am oprit, am mâncat şi am coborât pe acelaşi traseu.
Traseul, aşa cum l-am făcut noi, poate fi abordat şi cu un copil, merită făcut şi parţial, în funcţie de rezistenţă, pentru că se ajunge foarte repede pe platou de unde priveliştea face tot efortul să merite.
Ca buget, ia în calcul un consum de benzină până la Cheia şi înapoi, o aprovizionare de la supermarket şi o bere rece (fără alcool pentru şoferi) la cabană, la întoarcerea de pe traseu. N-ar trebui să te coste mai mult de 150-170 de lei pentru toată familia. Dacă te duci la un film la mall nu scapi mai ieftin, în caz că te apucă şi foamea pe acolo.
Nu mai bine mergi la munte? Traseul propus se poate face uşor într-o zi de vară dus-întors. O altă variantă de o zi găseşti tot în Ciucaş (Vârful Ciucaş) sau în Bucegi (Poiana Stânii).
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
