Dragă Mihaela,
Când m-am aşezat să îţi scriu mi-am amintit ce-mi spuneai, că nu ai fi foarte tentată să vizitezi India, că e o ţară săracă iar ţie nu îţi plac deloc lipsurile. Aş vrea să te contrazic, dar mă tem că ar trebui să-ţi vorbesc mai mult despre altfel de bogăţii, mult mai necesare. Aş putea să-ţi scriu despre moştenirea culturală bogată, despre palate impresionante şi monumente dintr-o civilizaţie trecută. Aş putea să îţi aduc şi argumentul unei abundenţe spirituale sau argumentul zâmbetului oamenilor simpli despre care povesteam în scrisoarea pentru Adriana. Dar iarăşi m-aş abate de la subiect. În India există şi frumuseţe şi sărăcie, o sărăcie în care niciunul dintre noi nu ar vrea să fie nevoit să trăiască. Am văzut oamenii dormind, gătindu-şi sau făcându-şi igiena pe trotuar, am trecut pe lângă locuinţele improvizate din locurile mai puţin populare din Delhi. Ca turist nu am suferit, am avut tot ce mi-am dorit, am dormit în hoteluri ca toate hotelurile din lume, am mâncat la restaurante bune şi am privit spectacolul haotic al străzii din scaunul confortabil al microbuzului. Aşa că îţi voi scrie astăzi două poveşti, poveşti ce înfăţişează ambele laturi ale Indiei.
După Delhi şi Agra am plecat către Jaipur, un oraş surprinzător de frumos din Rajasthan. Un obiectiv important în apropiere de acesta este fortul sau palatul Amer (pronunţat şi scris uneori şi Amber). Când am ajuns acolo, am văzut în primul rând o coadă impresionantă de turişti aşteptând să urce pe elefanţi. Pentru mine elefantul este un animal sălbatic magnific, iar îngenuncherea şi îmblânzirea acestuia în scopuri comerciale sau utilitare mi se pare extrem de crudă. Cel puţin în timpurile în care trăim, în care există şi alte mijloace de locomoţie pentru cei care nu pot să urce un deal, eu nu pot să înţeleg cum mai există încă o astfel de exploatare. Bineînţeles că m-am rupt de grupul care avea să urce pe elefanţi şi am pornit pe jos, strecurându-mă printre picioarele masivelor animale care urcau şi coborau în “şir indian”. Urcarea nu a durat mai mult de zece minute şi în curând intram mai puţin regal, pe jos, pe poarta mare a palatului.
Din prima curte interioară se urcă spre interiorul palatului. De fiecare dată când treci printr-o superbă poartă, ai senzaţia că descoperi un palat într-un palat, fiecare având specificul lui şi propria curte interioară. Descoperi mai întâi sala audienţelor publice, apoi palatul oglinzilor – excesiv şi delicat totodată decorat cu oglinzi, apoi sala plăcerilor – cu încăperi care aveau sisteme de aerisire şi răcire a aerului înainte de a se inventa aerul condiţionat, pentru a ajunge în final la curtea femeilor, cu decoraţiunile sale erotice şi camere bine separate, pentru a nu se şti unde-şi petrecea noaptea maharajahul.
Printre toate aceste bijuterii de arhitectură şi design, femeile însărcinate cu curăţenia, colorat şi frumos îmbrăcate, se aşezau în locuri fotogenice şi pozau natural, cerând insistent bani după aceea. Am căzut şi eu în păcat, nu m-am putut abţine. Şi asta mă duce la următoarea poveste, în care luxul şi sărăcia se întâlnesc iarăşi.
După vizita la Amer Palace am oprit la o fabrică de ţesături. Am văzut cum se imprimă materialele şi tot aici am văzut cum creşte şi cum se finisează în covor. În plus, am avut tot spectacolul legat de vânzarea lui, în timp ce am băut, în magazinul modern, un masala chai dulce-picant.
Poate că în casa mea se va întinde la un moment dat un covor persan, indian, sau de orice altă origine, un covor care să aducă cu el aromele, culorile şi impresiile unei călătorii. Dar autorul va rămâne anonim, aşa cum l-am găsit eu, ascuns în întuneric, chircit pe un scaun mic de lemn, în spatele unui clasic război de ţesut.
M-am apropiat de acest om şi i-am urmărit mâinile care se mişcau rapid. Mi-a arătat, fără cuvinte, cum se face, încetinind ca să înţeleg. Mi-a făcut semn să încerc şi eu. N-am îndrăznit. Dar l-am fotografiat şi mi-a pozat. Apoi, tot fără cuvinte, mi-a făcut acelaşi semn al banilor cu care mă obişnuisem din fort. I-am dat 10 rupii, cât aveam la îndemână, adică foarte puţin (1 euro = 70 de rupii), iar el a continuat să muncească, păstrând pentru câteva clipe un zâmbet mulţumit de faţă. N-am încercat să aflu cât câştigă un muncitor, aş fi primit oricum un răspuns fals de la cei care vindeau la preţuri bine umflate.
Am plecat fără să cumpăr, de data aceasta, rămânând cu imaginea acelei siluete abia ghicite din spatele firelor ce urmau să devină un frumos covor. Un covor ce va fi cumpărat, admirat, păstrat, moştenit şi, în cele din urmă prea uzat pentru a mai fi păstrat. Iar omul din umbră va rămâne în umbră.
Dacă India va rămâne o umbră anonimă pentru tine, depinde doar de tine. Nu ai cum să ştii, poate că mergând acolo vei reuşi să vezi dincolo de poveştile uneori triste şi de lipsuri. Eu am încercat, cu această scrisoare, să îţi arăt şi sărăcia şi bogăţia. Dacă nu vei alege să vizitezi India, lumea e mare şi sunt atâtea şi atâtea moduri de a te bucura de ea!
Cu drag,
Roxana
PS: Mihaela, te rog să îţi alegi o fotografie dintre cele folosite în acest articol sau cele anterioare. O vei primi tipărită, împreună cu scrisoarea.
PS 1: Acest articol face parte dintr-o serie de scrisori pe care m-am decis să le scriu cititorilor blogului nostru, în urma unei selecţii pe pagina noastră de facebook. Nu sunt scrise direct din India, dar sper ca primitorii să se bucure ca şi cum ar fi.
Mulţumesc Qatar Airways pentru că m-a ajutat să fac acest pas înainte, să bat la poarta Indiei şi să descopăr încă o parte din lume şi din mine.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
