Sărbătorile înseamnă, pentru noi o întoarcere acasă şi preferăm ca în aceste momente să aruncăm ancora în apele căminului nostru, dacă este posibil. Ne-am mai abătut de la regulă, atunci când am prins Crăciunul în Valparaiso sau la Viena, iar Paştele în deşert (Wadi Rum, Iordania) sau la Meteora. Singurul loc în care ne-am simţit ceva mai bine, mai aproape de casă şi de sufletul nostru, a fost micul sat de pe lângă Meteora, Kastraki. Şi nu pentru că am fi fost într-un mediu ortodox sau pentru că există toată acea încărcătură spirituală în jur, ci pentru că locul în sine ne este foarte drag, pentru că am fost alături de ceea ce era atunci familia mai numeroasă din LumeaMare, gazdele s-au comportat minunat şi, în general, s-au adunat ceva amintiri frumoase care ne leagă de Meteora, inclusiv o nuntă secretă. Nu în ultimul rând, pentru că am prins o vreme superbă şi am petrecut mult timp în natură, lăsând pe locul doi ruta clasică, de vizitare a mânăstirilor pe şoseaua ce urcă printre turnurile de stâncă. Am ales să căutăm şi să luăm la pas potecile verzi, mai puţin bătute şi aproape deloc semnalizate, către mânăstiri mai mici sau abandonate.
Cum a trecut ceva timp de atunci, mi-ar fi greu să îţi ofer o descriere exactă a celor trei trasee pe care am mers, dar sunt sigură că, dacă vei dori să le parcurgi şi tu, vei găsi un localnic doritor să-ţi explice mai bine ca mine. Există şi agenţii care oferă ture ghidate, iar dacă ai puţin timp la îndemână poate fi o idee bună, pentru că traseele nu sunt marcate şi nici nu vei găsi prea uşor hărţi care să te ajute.
1. Spre Aghia Trias Asketirion
Am plecat din Kastraki, am ieşit din sat prin partea veche a oraşului şi am înaintat prin pădure, cred că ne-am şi rătăcit puţin, pe alocuri, intrând prin nişte bălării, dar nu ne-am simţit cu adevărat pierduţi. În drumul nostru am întâlnit o pisicuţă care ne-a urmat precum un căţel, o biserică, foste chilii în stâncă şi, spre final, o mică mânăstire numită Aghia Trias Asketirion. Intrarea nu era permisă, am găsit totuşi poarta deschisă, iar Alex a făcut câţiva paşi până la intrare, unde s-a întâlnit cu un călugăr bătrân. Am mai bântuit pe o bucată îngustă de şosea, am admirat Kastraki de sus, am identificat câţiva alpinişti căţăraţi pe stânci, după care ne-am întors la cazare cu poftă maximă de tzatziki şi tzipuro. Unul foarte bun, de casă, cum numai la gazda noastră am găsit. Când am plecat înapoi spre Bucureşti ne-a dat o sticlă de tzipuro şi la pachet, ca să ne alinăm sufletul când ne-o fi mai dor de Meteora.
2. Spre Aghio Pnevma / Holy Spirit
Unul dintre cele mai frumoase şi spectaculoase trasee urcă pe stânca unde se află mânăstirea Aghio Pnevma / Holy Spirit, despre care se spune că ar fi cea mai veche (secolul 10). Traseul este abordabil, e bine totuşi să ai încălţările potrivite, pentru porţiunile în care poteca se îngustează, pe lângă stânci, sau dacă e udă piatra. Acolo unde ar putea exista un risc, există totuşi montate cabluri de care să te ţii. Când am ajuns sus am descoperit o mică încăpere, tot în stâncă, văruită în alb şi plină cu icoane şi lumânări aprinse. Uşa nu era încuiată şi totul părea la locul lui. În faţa ei era o mică poieniţă, în care m-am odihnic iar Alex s-a căţărat pe o stâncă ca să fotografieze şi mai bine priveliştea, de sus. Prin poiană am mai trecut doi bătrânei sprinteni şi sportivi, au stat două clipe şi au luat-o fugind la vale, prin pădure. Nu se vedea clar unde şi cum e vreo potecă pe acolo, aşa că am zis că nu avem forma lor şi că ar fi bine să ne întoarcem pe unde ştiam deja calea. Tot acolo ne-am mai întâlnit cu o doamnă din România care ne-a povestit cât de mult iubeşte privighetorile de la Meteora. În noaptea aceea am ieşit pe balcon şi am ascultat atentă. Într-adevăr, o privighetoare cânta, atât de frumos încât m-am simţit ca hipnotizată, aş fi rămas acolo toată noaptea, sub cerul înstelat.
3. Spre Agios Varlaam
Am luat maşina şi am parcurs o mică parte din şoseaua care duce la mânăstiri, am parcat la prima dintre ele, apoi am căutat poteca ce urcă spre Agios Varlaam. Se merge mai ales prin pădure, traseul e scurt, bine întreţinut şi în acelaşi timp suficient de sălbatic încât să te transporte cu gândul la poveşti cu spiriduşi şi alte făpturi magice. Acolo s-a înfiinţat clubul nostru de drumeţie în familie, numit ingenios de Petra: Călădrumeţii naturii. Fiecare ne-am luat câte un nume de pasăre: eu am decis să sunt vrăbiuţa, tati – măcăleandrul (după ce am şi văzut unul hrănindu-se, pe o creangă), iar Petra – privighetoarea, cum altfel?
Sunt sigură că mai sunt şi alte poteci frumoase în toată zona, m-aş bucura să îmi spui şi mie dacă ai fost şi am mai descoperit şi altele. Sigur vom reveni pe acolo, într-o bună zi. Dar n-am încheiat încă, ar trebui să-ţi mai spun şi cum a fost Paştele la Meteora.
De Paşte la Meteora
Înainte să ajungem la Kastraki, mă tentase ideea de a participa la slujba din noaptea învierii, undeva la o mânăstire micuţă dintr-un vârf de stâncă. Gânduri romantice, de profan. Am aflat destul de curând că liniştea şi izolarea pe care o ştiam nu era valabilă pentru noaptea aceea, că e foarte multă lume venită special pentru asta şi că va fi plin, la mânăstirile mari, deschise publicului. Mi-a trecut şi am decis că vom urmări ceea ce se întâmplă doar la biserica din Kastraki, ca simpli observatori, de afară. Am privit, cu o seară înainte, o procesiune care trecea prin tot satul, apoi, în noaptea învierii, oamenii care plecau din biserică cu lumânări aprinse. Gazdele noastre au pregătit, a doua zi, ca tot satul de altfel, miel la rotisor. Aveam la noi ouă roşii, dar aveau şi ei, aşa că am făcut schimb şi am ciocnit cu toţii. Familiile ieşiseră pe stradă, de dimineaţă, pentru a pune mieii la proțap, se puseseră mese în faţa caselor şi peste tot era o atmosferă de relaxare şi sărbătoare. Spre seară toată lumea era îmbrăcată frumos şi o parte dansau în piaţa centrală, într-un fel de horă. Nu era nimic turistic, se vedea că se simt bine şi că fac asta între ei, pentru ei. Poate că şi de aceea ne-am simţit acolo mai bine ca în alte locuri şi, dacă ar fi să mai aleg vreodată o destinaţie în care să petrec Paştele, aceasta ar fi tot Kastraki, lângă stâncile cu chip de ninja de la Meteora.
Mai multe fotografii de la Meteora gasesti aici (click pe imagine, pentru a vedea galeria)
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
