Am cunoscut-o atunci când am fost prima dată în Oman. Mi-o aduc aminte alunecând printre delfinii pe care mi-i adusese în dar. Se juca printre ei, confundându-se cu strălucirile verzi ale apei și aruncând din când în când o privire spre mine, să se asigure că sunt încă acolo, sus pe barcă. M-am gândit atunci că și Poseidon are departamentul lui de PR și că sirenele nu lasă nimic la întâmplare, atunci când vin jurnaliști și bloggeri să viziteze țara. Timp de aproape doi an i-am auzit cântecul și am știut că mă voi întoarce. Trebuia să-mi completez cele 1001 de povești cu unele noi, din timpuri moderne.
Will see u tommrwo
In air port
In shaa allah will come
Am vorbit cu Ahmed în repetate rânduri. Nu ne-am înțeles foarte bine pe mesaje, engleza lui scrisă solicitându-mi imaginația mai mult decât cea vorbită. Am înțeles doar că s-ar putea să ne aștepte la aeroport, dacă așa va dori Allah. Nu știu ce părere are divinitatea, dar mie nu-mi vine să cred că întâlnirile după ora 22:00 sunt pe gustul oricui. Tocmai am aterizat, ne-am luat bagajele și mergem, alături de ceilalți prieteni, spre biroul de la care am închiriat mașina. Nu mă gândesc că voi întâlni vreo față cunoscută. Până la urmă Ahmed e doar un ghid care ne-a însoțit în călătoria trecută, nu un prieten, de ce și-ar bate capul cu un grup care a decis să se organizeze pe cont propriu? Mi-am învățat deja lecția. În timp ce încercam să pun la punct programul vacanței, am scris la un moment dat unei agenții de ghizi locali din Oman, pentru o zi de trekking și canyoning într-un loc în care nu m-aș fi încumetat să ne aventurăm fără o mână de ajutor. Am învățat atunci că un grup de șapte persoane, pentru o zi, e un pește prea mic pentru un ghid care mai bine stă degeaba și speră la o captură mai mare. Nu mă aștept așadar să… dar nu-mi termin bine gândul că ochii mi se și opresc pe un zâmbet cunoscut. Îmi înfrânez imboldul european de a-l pupa pe obraji și întind cordial mâna. Se pare că a primit bilet de voie de la ăl de sus și că o va ajuta pe Seherezada să găsească mai repede hotelul, dar și să organizeze prima ieșire pe mare, a doua zi, la delfini și snorkelling.
Ai văzut cum l-ai judecat greșit? Nu ai crezut că va veni, vezi, așa facem toți, ne grăbim să punem etichete, mă apostrofează Amina după ce îl prezint pe Ahmed tuturor. Ăștia suntem: el e soțul meu, Aladin, iat-o și pe Zobeida, fata noastră (zi și tu Hello, că nu te mănâncă nimeni), prietena noastră Amina, apoi Maimunah, Karim și fata lor, Fadilah.
Procedura preluării mașinilor durează și durează. Ieșim afară și tropăim cel puțin o oră până ce ne sunt predate cele două mașini. Zobeida și Fadilah sunt emoționate, nerăbdătoare și obosite în același timp. Ahmed așteaptă și el, cu răbdare, apoi ne conduce prin noapte, pe șoselele late, luminate și libere la ora aceea. Vedem luminile marii moschei, dar și altele mai mici, alături de mall-uri și cartiere care nu au încă a face cu poveștile orientale. Dar eu știu că nu asta e adevărata față a Omanului și abia aștept ca și ceilalți să o descopere.
Ajungem la hotel și ne preluăm apartamentul, după o scurtă negociere cu recepționerul care încearcă să ne taxeze în plus pentru a șaptea persoană. Nu ne lăsăm impresionați, îi arătăm pe rezervare că în descriere scrie că intră șapte persoane și renunță. Aveți grijă, așa sunt indienii, îmi șoptește cu un ușor dispreț Ahmed. Se pare că omanezii nu sunt foarte încântați de popularea masivă a capitalei cu oameni din India, Bangladeș, Yemen și așa mai departe. Pe de altă parte, omanezii sunt cei care ocupă joburile oficiale, bune și confortabile, în timp ce ceilalți au restaurante, brutării, magazine, locuri în care chiar se muncește și nu vei vedea prea multe cămăși albe (dishdasa), uniforma națională obligatorie pentru posturile de stat.
Acum că suntem cazați în vastele noastre apartamente – și nu e o glumă, în spatele ușii de la intrare se ascund trei camere separate fiecare cu baia și bucătăria ei, plus o mare sufragerie – ne dăm seama că nu avem niciun strop de apă de băut, nici riali, moneda locală.
Chiar dacă e trecut de miezul nopții, Ahmed merge cu noi, caută în vreo trei locuri un magazin deschis, bate la ușa unuia care abia stinsese lumina și ne cumpără un bax cu apă, dând din mână a amânare atunci când îi spunem că ar trebui să găsim un bancomat, ca să putem plăti.
Situația se repetă de dimineață, când ne ia pe sus și ne duce direct la barcă, fără să avem șansa de a ajunge la un bancomat mai întâi. Nu-i nimic, îmi dați banii până când plecați din Muscat și plătesc eu după aceea aici, ne liniștește el.


Oceanul e agitat și nu atât de verde pe cât îl știam. Iar ea a cântat din adâncuri și m-a chemat toată noaptea, am adormit doar atunci când chemarea muezinului de la ora cinci dimineața i-a acoperit vocea. Dar acum știu că nu se va arăta prea ușor, nu de față cu atâtea bărci grăbite în căutarea delfinilor. Pe vremea mea, mergeam pe mare în vase din lemn, purtate de forța vântului. Arabii erau navigatori iscusiți, iar delfinii, uneori chiar și rechinii sau balenele, se apropiau de ambarcațiuni fără teamă. Rechinii mai sfârșeau uneori pe cărbunii bucătarilor, dar erau suficienți cât să nu își facă nimeni probleme, îmi vorbește Seherezada din cele 1001 de povești. Data trecută a fost cu totul altfel, răspund eu, Seherezada cea modernă. Când am ajuns în larg am mers încet, am oprit motorul, iar frumoasele făpturi ne-au urmărit jucăușe mult timp. Delfini sunt și acum, împrăștiați în grupuri ce își arată spinările lucioase printre bărcile care accelerează pentru a-i ajunge din urmă. Dar tatăl apelor e cam deranjat de atâția băgăcioși și și-a convocat departamentul de PR al sirenelor pentru a le trage la răspundere. E ok să atragem turiști, dar nu așa, nu așa, tună el din adâncuri îndreptându-și tridentul către șalupele de viteză.
Ne îndepărtăm și suntem conduși într-un golf cu ape mai line, unde putem face snorkelling. Ne schimbăm pe rând în toaleta îngustă a șalupei și ne aruncăm în apele verzi, căutând coloniile de peștișori colorați ce înoată veseli pe lângă stânci. La ei nu a ajuns încă vestea că șeful e supărat.
După o plimbare prin oraș, pe lângă platul modern și colorat al sultanului sau pe lângă apă, pe faleză, ne urcăm în mașini și dăm o fugă și până la uriașa plajă Qurum. Aici se află crema hotelurilor internaționale. Nu pentru ele am venit, deși într-unele merită să intri măcar ca să vezi cum arată. Data trecută am stat în Grand Hyatt și, oricât de tare m-aș opune ideii de a te caza în așa ceva, tot am recunoscut că m-a impresionat. Acum mă bucur să revăd plaja mare pe care îmi plăcea să ies dimineața la răsărit, la alergat. De-a lungul ei au parcat multe mașini, venite probabil la terase și restaurante. Puțini se plimbă pe plajă. Fetele noastre se joacă la malul apei, udându-se atât de tare că sunt nevoite să-și schimbe hainele și să se înfășoare în eșarfe. Noi mirosim oceanul și aerul călduț al serii, gândindu-ne la cât de frig e în România, în decembrie.
Click pe imagini pentru a intra în galerie.
Îmi aduc aminte că avem o datorie. Pun mâna pe telefon și sun: Ahmed, când ne întâlnim să îți dau banii? În seara asta sunt obosit, nu cred că mai ajung pe la voi, îmi răspunde el. Dar nu e nicio problemă, ne întâlnim mâine.
Mă uimește încrederea pe care o are în noi. Mă gândesc la diferențele culturale dintre popoarele noastre, apoi îmi îndrept atenția către apa liniștită. Nu mai aud niciun cântec. Sirena mea cred că a plecat la un curs de specializare în turism sustenabil.
Personaje
Seherezada (Roxana), Zobeida (Petra) și Aladin (Alex)
Amina (Ami)
Fadilah (Flavia), Karim (Catalin) și Maymunah (Mihaela)
Ahmed
Va urma.
Text: Roxana Farca
Foto: Roxana Farca şi Alex Farca
Pentru mai multe detalii legate de organizarea unei vacanțe în Oman, citește:
Oman – itinerariu și sfaturi practice
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!