Passau – Viena pe biciclete. Lacul Dunărea de la Kaiserau.

File de jurnal (3)

Dimineață, la 8:30, am urcat pe biciclete. Noaptea a fost un sfetnic nesperat de bun cu Petra și un medic priceput cu glezna ei. A pornit motivată și dornică să recuperăm distanța și să mergem mai bine. Imediat ce am ajuns din nou pe pistă, pe malul Dunării, am constatat că exista și un camping, dar eu și Petra ne-am privit conspirativ și nu am regretat nicio secundă somnul confortabil în pat, iar ea camera ei privată. Ți-am zis să nu vii, s-a rățoit ea la Alex, când acesta a intrat în camera ei de dimineață. Ți-am spus că vin eu la voi când sunt gata, de ce ai venit tu? Ți-am adus doar crema, să te masezi pe gleznă, i-a răspuns el și a lăsat-o să-și termine singură pregătirile de drum.

Când ne-a adus mai târziu crema, să o punem înapoi în plicul cu medicamente, era deja îmbrăcată și cu bagajele gata de pus pe bicicletă. Uitase însă să o folosească. N-am mai insistat, ar fi fost destul de complicat și nu intenţionam să-i înfrânez avântul neobișnuit de matinal.

După primii șapte kilometri, înainte de Jochenstein, am făcut o primă oprire la Haus am Strom. N-am intrat să vizităm, nu părea deschisă decât cafeneaua și oricum eram singurii pe acolo, dar ne-am dat pe un leagăn și am admirat facilitățile pentru bicicliști. Afară găseai inclusiv locuri în care să-ți poți încărca telefonul, alături de panouri informative și hărți. Alex ne-a zorit să plecăm, era prea devreme pentru o pauză adevărată.

Haus am Strom Haus am Strom Haus am Strom

Ne-am luat din nou bicicletele în primire și am continuat până când am dat de încă o sirenă, apoi de intrarea în Austria. Am făcut poze cu creatura, cu bicicletele, cu iarba verde, cu pista, cu plăcuța de Austria, cu Dunărea. Mai mergem și noi azi? Mergem.

Donauradweg Donauradweg Intrarea în Austria

În continuare drumul a fost departe de șosea, ori pe malul Dunării, ori cu porțiuni încântătoare prin pădure, pe sub bolte verzi și cu acompaniamentul nelipsit al orchestrei emerite de greieri. Dunărea însăși părea verde de la atâta vegetație în jur. Pe o pășune de un verde crud, tăiată doar de pista unduitoare și punctată cu câțiva copaci ale căror coroane păreau frumos coafate, a răsărit un restaurant, cu nelipsitele locuri de bicicletă în față. Am trecut de el, dar stomacul s-a agățat de pragul acestuia și m-a tras înapoi ca un elastic. Hai să mâncăm o supă, am propus, întorcând deja bicicleta. Petra a aprobat cu entuziasm, iar lui Alex i s-au strepezit buzunarele. Iar ne oprim? Iar. Hai că nu stăm mult. Supa a fost minunată, tot de sparanghel, fină și cu un gust subtil de nucă ce o făcea specială. Când ne-am ridicat să plecăm am auzit un grup de bărbați vorbind în română. Ei ne auziseră primii, așa că ne-au salutat. Veneau dinspre Passau și intenționau să se oprească la Linz. Ei, noi mai încet, la Linz ajungem peste câteva zile, le-am răspuns la aceeași întrebare. Pe îndelete, așa ne place, am completat, ca și cum ne-am fi scuzat. Mi-am dat seama că ne admiram reciproc. Noi îi admiram pentru ușurința cu carea aveau să pedaleze pe distanțe așa lungi, ei ne admirau pentru timpul pe care îl aveam.

Pista pe malul drept se termina undeva chiar în curbura Dunării, vis a vis de Schlogen, așa că am luat primul nostru feribot pentru biciclete. Un vas mic, de lemn, ne-a dus lent printr-un peisaj de vis, până la Grafenau. Căpitanul a fost cândva la Sulina, ne-a spus Alex, după ce a plătit biletele și a schimbat câteva cuvinte cu el în gergleză. Când ne-am dat jos am continuat tot pe malul nordic, pe un traseu de poveste, unul dintre cele mai frumoase din tot parcursul Dunării. Câmpuri cu flori mov și galben ne-au bucurat ochii, pădurile ne-au umplut urechile cu ciripeli, iar după Obermühl, panouri cu imagini cu pești ne-au informat despre speciile prezente în Dunăre. N-am fost deloc singuri. Pe lângă bicicliștii de cursă lungă, care treceau din când în când vâjâind pe lângă noi, am întâlnit familii cu copii de toate vârstele, cu trotinete, role sau chiar făcând schi pe asfalt. Furtuna pe care o prinsesem în Passau trecuse și pe aici, era plin de crenguțe rupte din copaci. Vâzându-i pe cei pe role cum se împiedică, m-am bucurat că roțile de la bicicletă sunt mult mai mari. Petra era deja obosită și a profitat de prezența lebedelor pentru a se așeza pe mal și a se odihni, sub pretextul că se uită la ele. Trebuie să spun că am întâlnit multe lebede, atât de multe că era cât pe ce să ratăm ultimul feribot care ne ducea pe malul celălalt. De la Untermül pista se întrerupea din nou și trebuia să traversăm la Kaiserau, pe malul sudic, unde intenționam să punem cortul și să dormim.

Feribot pentru biciclete Feribot pentru biciclete Feribot pentru biciclete pe Dunăre După Grafenau Donauradweg Ottensheim - Kaiserhof Donauradweg Ottensheim - Kaiserhof Donauradweg Ottensheim - Kaiserhof Donauradweg Ottensheim - Kaiserhof Donauradweg Ottensheim - Kaiserhof Donauradweg Ottensheim - Kaiserhof Loc de odihnă Lebedele de pe Dunăre

Campingul frumos și ieftin, chiar pe malul Dunării, avea o priveliște grozavă, către castelul de pe malul opus. Neuhaus a fost reședință de vânătoare pentru episcopul din Passau, în secolul 12, iar acum e proprietate privată reconstruită pe ruinele vechii fortărețe.

Feribot Kaiserau Febibot pentru biciclete pe feribot

Neuhaus Kaiserau camping Camping Kaiserau

Alex a pus cortul aproape singur, în timp ce au am bâzâit discret pe lângă el și Petra s-a lungit cu o carte în mână, pe păturica de picnic, una dintre cele mai utile accesorii pe care am avut inspirația să le luăm cu noi. Am avut emoții, mi-a spus el la final. De ce? Nu știu, întotdeauna am, până pun prima dată cortul. Mă temeam să nu fi uitat ceva acasă, ceva important. Dar e totul ok. Soarele bătea pe cort și trăiam din plin satisfacția unei zile reușite, în peisajul cel mai potrivit. Lângă noi, un austriac nu părea la fel de fericit. Se întorcea bombănind cu o bere în mână, să își înece amarul lângă pânza de cort împrăștiată pe jos. Plecase pentru o călătorie de câteva luni pe bicicletă, era dotat cu o remorcă în care avea toate cele necesare, mai puțin bețele de la cort.

Proprietarii pensiunii și campingului nu au făcut parte din cea mai prietenoasă specie întâlnită pe drum. Pe cât era de frumos locul, pe atât erau ei de nesuferiți. Dușul se putea folosi dar cu jeton, așa că am decis că ne spălăm cu apă rece, ziua fusese răcoroasă și nu puteam să ne plângem că am transpirat prea mult. Când am întrebat de internet au dat din cap că nu, nici cu limba engleză nu se împăcau. M-am uitat pe telefon și am văzut o rețea destul de puternică, iar pe website scria că există internet. Dar ei tot a nu au dat din cap, fără drept de replică. În restaurant se fuma și, imediat ce am terminat de mâncat, baba și o puștoaică, fiică sau nepoată, au început să survoleze masa noastră, așteptând să vadă dacă mai consumam ceva sau plătim odată și plecăm. Ne-ar fi plăcut să mai stăm, dar cu așa o supraveghere ne-am strâns catrafusele și ne-am mutat pe păturica noastră, lângă cort. Două rațe și un rățoi au apărut imediat, să ne ceară de mâncare, hotărât și insistent. Petra s-a distrat aruncându-le câteva bucățele de pâine, dar eu am insistat că nu e bine, se obișnuiesc prea cerșetoare și devin obraznice. Am avut dreptate. Văzând că nu primește mare lucru, rățoiul s-a înfuriat și a tras de o sfoară a cortului, după care a întors spatele și a plecat. Rațele l-au urmat supuse, aruncând totuși câte o privire în spate, în caz că ne răzgândim.

Hai să stăm puțin pe malul lacului, a propus Petra, înainte de culcare. Pe malul cui? Am întrebat-o eu, râzând. Ei, hai, știu că e Dunărea, dar aici seamănă cu un lac, mi-a explicat ea. De data aceasta avea ea dreptate. Oprit în curgerea lui de stânci masive și obligat să își facă o cale ocolitoare, fluviul părea să stea nemișcat în albia lui vastă, iar munții și norii se recunoșteau în oglinda de la suprafață. Doar câte un feribot masiv mai tulbura tabloul răsturnat, trecând greoi și cu un zgomot înfundat ce se auzea uneori până târziu în noapte.

Kaiserhof

Kaiserau

Când ne-am băgat în cort eram suficient de obosiți încât să adormim înainte de a ajunge cu capul pe perna improvizată din haine. Pedalasem 41 de kilometri și asta nu era nimica toată pentru noi, încărcați cu bagaje cum eram. Petra fusese sprintenă tot drumul, dar durerea de fund o ajunsese din urmă și notase în jurnal, la masă, că ar fi putut să se lipsească bucuroasă de ea. Ce uitasem cu toții e cât de strâmt era locul în cortul nostru cel mic, ușor și super rezistent la vânt. Cumpărat pentru vacanța în Chile și trekking-ul din Torres del Paine, se dovedea și acum cea mai bună variantă pentru bicicletă, prin dimensiunile sale reduse și greutatea ușor de suportat. În Chile însă fusese frig, iar apropierea dintre noi benefică. Pe malul Dunării temperatura scăzuse binișor seara, însă în cel mult o oră de la culcare îmi venea să-mi smulg hainele termice de pe mine, dar nici asta nu ar fi fost o operațiune facilă, dată fiind menghina în care eram prinsă.

Petra a început să ofteze și să se foiască. Știam deja că nu vom adormi ușor. Așa că am încercat să inspir, să respir calm și să mă gândesc la ziua minunată ce tocmai se încheiase. N-am reușit.


Ai citit?

File de jurnal 1: Start cu peripeții din Passau

File de jurnal 2: Iarba tămăduitoare din Obernzell

File de jurnal 4 – Țitera din Ottensheim

File de jurnal 5 – Și monștrii au nume de alint?


* Donauradweg face parte din Eurovelo 6, un traseu care se întinde de la Atlantic până la Marea Neagră, teoretic cel puțin, pentru că imediat ce intră în România este reprezentat prin puncte puncte, după cum poți vedea aici.

Această călătorie a fost susținută și promovată de Descoperă Austria și Oficiul de Turism al Austriei. Am avut și avem libertate deplină în planificare, desfășurare, alegerea traseului și opiniile exprimate.

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.