Cafenele istorice din Viena și povestea lor. Incursiune în „fin de siècle”

Cafeneaua vieneză, o instituție

Lumea cafelei a fost un tărâm aromat de care m-am ținut departe cel puțin șase ani, până când am aflat că voi petrece unsprezece zile în Viena. Atunci am știut că e momentul să renunț la decizia de a nu mai bea cafea și să mă las din nou cucerită de licoarea brună, în orașul care o prețuiește atât de mult.

În ultima mea incursiune la Viena am pus accentul pe cafenelele cu poveste, cu istorie. Le-am acordat prioritate pentru că mi-am dorit să pot face parte, măcar pentru un interval scurt de timp, dintr-un fin de siècle care mă fascinează. În jurul anului 1900 Viena avea aproape două milioane de locuitori, mai mulți decât astăzi. Efervescența intelectuală și culturală a orașului atrăgea intelectuali și spirite rebele, era epoca în care totul se opunea tradiției făcând loc inovației în științe și revoluției în arte. Medicina, psihologia, literatura, poezia, pictura, arhitectura, designul și meșteșugurile, muzica, toate își găseau forme noi de evoluție sau exprimare. Oameni de știință și artiști deopotrivă, aveau ocazii frecvente să interacționeze, să-și împărtășească și să-și confrunte descoperirile, ajungând să se influențeze reciproc, în saloane sau în cafenele.

În „Lumea de ieri”, cartea autobiografică scrisă de Stefan Zweig între 1934 și 1942, autorul scria:

… trebuie să se știe că la Viena cafeneaua reprezintă o instituție cu totul deosebită, ce nu-și găsește echivalent nicăieri în lume. Este vorba, de fapt, de un fel de club democratic, accesibil oricui contra unei cești ieftine de cafea, unde, pentru acest mic obol, fiecare oaspete poate să stea ore în șir, să discute, să scrie, să joace cărți, să-și primească poșta și, mai ales să citească un număr nelimitat de ziare și reviste.

Ziare în cafenelele VienezeDin ziarele care proveneau nu doar din Austria, ci și din Germania, Italia, Franța, Anglia și America, austriecii aveau contact cu mai multe opinii sau viziuni asupra evenimentelor politice. Dar era mai mult de atât, tot după cum povestește Zweig:

Ponderea cea mai mare în viața individului și în viața publică nu o aveau nici problemele militare, nici cele politice, nici cele comerciale; dimineața, când citea ziarul, vienezul de rând își arunca prima privire nu asupra dezbaterilor din parlament sau evenimentelor de pe arena internațională, ci asupra repertoriului teatrului, care avea în viața publică o importanță greu de înțeles pentru alte orașe. Căci teatrul imperial, Burgtheaterul, era pentru vienezi, pentru austrieci, mai mult decât o simplă scenă pe care evoluau actorii, era microcosmosul care oglindea macrocosmosul, imaginea multicoloră în care societatea se contempla pe ea însăși, unicul cortegiano adevărat al bunului-gust.

Am fost conștientă că nu voi regăsi în cafenelele istorice din Viena zilelor noastre acea atmosferă încinsă, am știut că e o amăgire de marketing care vine cu un cost ceva mai mare și poate nu întotdeauna cu cea mai bună calitate a cafelei, dar am plătit prețul și m-am așezat, dacă am avut noroc, pe canapelele sau scaunele pe care au stat personalitățile despre care am citit dedicație și pasiune în ultima vreme. Turiștii din jur mi-au amintit întotdeauna în ce epocă mă aflu, dar asta a contat cel mai puțin.

Selfie în Cafe Museum, Viena

Timpul nu costă nimic în cafenelele vieneze

Din 2011 cafeneaua vieneză a fost inclusă, de către UNESCO, în lista Patrimoniului Cultural Intangibil. Este și în zilele noastre descrisă ca locul în care consumi timp și spațiu, dar primești notă de plată doar pentru cafea. Într-adevăr, odată ce ți s-a oferit o masă, sunt șanse minime să fii deranjat și poți să tragi de o cafea cât dorești. Ziarele noi sunt încă acolo, prinse pe bețe, ca acum o sută de ani sau mai mult. Singura dificultate poate fi aceea de a alege ceva din multitudinea de tipuri de cafele și prăjituri. Cafeaua se servește pe o tăviță argintie, cu apă alături și o linguriță așezată pe pahar. Se spune că obiceiul cu lingurița și paharul vine din protocolul imperial sau burghez, unde a linge lingurița după ce amestecai cu ea în cafea nu era tocmai un semn de bună creștere. Prin urmare, trebuia să o clătești în apă. Lingurița pusă așa, pe pahar, indica faptul că acesta a fost umplut cu apă proaspătă. O altă variantă pe care am citit-o e că prezența apei alături de cafea dovedește un semn de înaltă prețuire a oaspetelui, idee care provine din Orient, acolo unde apa este cu adevărat rară. În orice caz, nu toate cafenelele mai aduc paharul cu lingurița astfel așezată.

Servirea cafelei în Viena

Ghidurile te învață că într-o cafenea vieneză nu intri pur și simplu și ceri o cafea, nu acolo unde sunt între cincisprezece și douăzeci de variante posibile. Așa că eu m-am documentat, am citit, am studiat liste (ți-am pregătit și ție câteva idei, la final) și am încercat să memorez nume de cafele. Cu o mică excepție, peste tot am primit un meniu și am putut să arăt cu degetul acolo unde eram sigură că pronunția mea va băga chelnerul în ceață. A mers până la Hawelka, unde nu am primit și nu primești meniu, nici dacă îl ceri. „Eu sunt meniul”, l-am auzit pe chelner răspunzând la altă masă, așa că mi-am făcut curaj și am întrebat, destul de sigură pe mine:

– Faceți cafea turcească?

– Eu nu fac decât cafea vieneză, mi-a răspuns chelnerul înalt de la Café Hawelka, îndreptându-se de spate și privind și de mai sus către mine.

Am zâmbit forțat și am cerut un Melange, cafea cu lapte și spumă de lapte, un cappuccino inventat de vienezi și adoptat apoi de italieni, cei care l-au ridicat la rangul de artă și l-au considerat întotdeauna o mândrie națională (găsești toată povestea la finalul articolului). Cafeaua turcească e totuși una dintre preferatele mele – simplă și densă, servită în ibric, eventual îndulcită. Nu beau nicio altă cafea cu zahăr, nici măcar cel mai negru espresso. Dar cafeaua turcească e altă poveste, o linguriță de zahăr o face parcă mai autentică, mai voluptoasă.

Nu am găsit Türkischer peste tot, deși m-aș fi așteptat să dau mai des peste ea în cafenelele istorice din Viena. Legenda cafelei* poate fi citită prin toate ghidurile și cărțile pe care le consulți înainte de a călători în capitala Austriei, iar umila mea imaginație îmi spune că, înainte de 1800-1900, când foarte multe aparate și instrumente pentru pregătit cafeaua acasă nu existau, ibricul rămânea de bază, indiferent de ce nație era. Și totuși, e posibil să dai peste chelneri care se simt ușor jigniți când le ceri o cafea turcească. Poate n-au iertat încă asediile de la porțile orașului, sau poate că e doar tradiția de chelneri nesuferiți de cafenea, tipică în acest frumos oraș, cel puțin în trecut.

N-am suferit din cauza asta, oricum. Majoritatea au fost prietenoși, dar rezervați, iar eu am profitat de fiecare zi pentru a opri la o cafenea, uneori chiar la două, alegând de câteva ori să și mănânc ceva acolo, o supă și o prăjitură, o pauză de alimentare necesară între două muzee. Toate cafenelele istorice din Viena sunt și restaurante care oferă produse tipic austriece, iar vitrinele cu prăjituri nu au nici urmă de inhibiție sau pudoare, te seduc din momentul în care intri pe ușă.


Mai jos găsești lista mea de cafenele istorice din Viena, cu locuri pe care le-am încercat personal. Pe lângă acestea mai sunt și altele, cine știe, poate în viitor și cu alte ocazii le voi completa în acest articol. Până atunci, aștept să adaugi recomandările tale într-un comentariu, dacă ai avut și alte experiențe sau informații.

Café Bellaria

Bellariastrasse 6, strada din spatele Muzeului de Științe Naturale, la doi pași de Volkstheater.
Luni-Vineri 7:30 – 24:00 |Sâmbătă 10:00 – 24:00 | Duminică 11:00 – 21:00

Café Bellaria e lângă prima stație de tramvai din Viena, tramvai la început tras de cai, apoi prin forța aburilor și, în cele din urmă, electric. A fost și a rămas loc de întâlnire pentru artiști din domeniul filmului sau pentru politicieni, cred că e mai puțin populară și mai puțin aglomerată ca cele din centru, dar are un interior foarte frumos, Art Nouveau. Merge la fix după o vizită la muzeu, fie că e vorba de Kunsthistorisches sau de oricare dintre muzeele din MQ – MuseumsQuartier. Sigur, ai unde să bei o cafea în curtea interioară de la MQ, Muzeul Leopold are o cafenea și sunt foarte multe alte variante și terase, dar La Bellaria auzi parcă istoria depănând povești.

Dintre cele 13 tipuri de cafea, cu prețuri între 2,7 și 7,2 Euro, am ales o Maria Theresia, cafea cu lichior de portocale (probabil Cointreau) și frișcă.

Café Central 

Intersecția Herrengasse cu Strauchgasse, în Palatul Ferstel
Luni-Sâmbătă: 7:30–22:00 | Duminică și sărbători publice: 10:00–22:00. Pian live în fiecare zi, de la 17:00 la 22:00

Din 1876 și până acum,  Café Central a rămas cea mai elegantă și impresionantă cafenea din Viena, dacă nu cumva și cea mai solicitată. Am renunțat să intru de câteva ori, când am văzut coada de la intrare. Dar am planificat să revin dimineața devreme, ca să prind un loc. Printre oaspeții frecvenți ai cafenelei de acum aproximativ o sută de ani poți auzi nume ca Alfred Polgar, Adolf Loos, Franz Viktor Werfel, Hugo von Hofmannsthal, Peter Alternberg, Robert Musil, Karl Kraus, Anton Kuh, Arthur Schnitzler, Stefan Zweig, dar și Trotsky, Lenin sau Stalin. Peter Altenberg, scriitor și poet, parte din mișcarea literară și artistică numită Jung-Wien, e cel care aproape că locuia în cafenea (acolo primea corespondența și petrecea o mare parte din timp) și care te măsoară încă din priviri chiar de la intrare.

Peter Altenberg, scriitor și poet, parte din mișcarea literară și artstică numită Jung-Wien

În meniu sunt 16 sortimente de cafea din care poți alege, cu prețuri între 3,5 și 7,3 EUR. Am pus degetul pe o Advokaat, o cafea mare cu lichior de ou și frișcă.

La doi pași de Café Central se află și Café Griensteidl. Nu am apucat să intru, dar știu că a avut o istorie mai dificilă, fiind închisă de mai multe ori de-a lungul timpului. Inaugurată în 1847 și închisă în 1897, a fost la rândul ei un centru literar important al Jung-Wien. Tatăl sionismului, Theodor Herzl, frecventa Café Griensteidl. Mulți dintre oaspeții săi s-au mutat la Central, atunci când s-a închis. Astăzi, când treci pe lângă ea, observi să se cheamă Klimt. A păstrat firma veche sus, dar s-a adaptat vremurilor și preferințelor populare. Poate o încerci tu, e imposibil să o ratezi, este chiar în Michaelerplatz.

Café Dommayer – Kurkonditorei Oberlaa

Dommayergasse 1 / Auhofstrasse 2, în cartierul Hiertzing, aproape de Tiergarten Schönbrunn (grădina zoologică)
Zilnic: 7:30-20:30

Elegantă și luminoasă, Café Dommayer are terasă, dar și o grădină în spate. O oprire minunată dacă vrei să scapi puțin de străzile bătute ale Vienei și să descoperi traiul tihnit dintr-un cartier rezidențial în care poți să hoinărești pe urmele arhitecturii Jugendstil (Art Nouveau). Dar asta e cu totul altă poveste, promit să o spun la un moment dat.

Găsești aici 14 tipuri de cafea, de la 2,7 până la 6,7 EUR. Eu am comandat o Franziskaner, un Melange ușor acoperit cu frișcă.

Café Leopold Hawelka

Dorotheergasse 6, chiar în centrul centrului, pe o străduță mică lângă renumita Graben
Luni–Joi: 08:00-24:00 | Vineri–Sâmbătă: 08:00-01:00 | Duminica și sărbătorile legale: 10:00-24:00
Desertul casei, Buchteln, începând de la 20:00

Cafe Leopold Hawelka Viena

Hawelka e prima cafenea istorică în care am intrat în Viena, acum aproape douăzeci de ani. Am trăit mult timp cu impresia că e cea mai veche din oraș, până când mi s-a atras atenția că nu e chiar așa. Mutată în locația de azi din 1939 și cu un interior neschimbat de atunci (abia asta e cu adevărat senzațional!), este încă o afacere transmisă în familie, un loc aparte în care se poate întâmpla ca proprietarul să-ți aducă la masă cafeaua, dar nu se întâmplă niciodată să uite să dea mâna cu toți oaspeții, atunci când pleacă.

Nu găsești meniu nici în cafenea, nici pe website, nu știu câte tipuri de cafele fac (turcească sigur nu!), nici cât costă, iar chelnerii nu se dau în vânt să-ți explice, chiar dacă pretind că țin loc meniului. Îți dau un pont. Am văzut totuși o listă scrisă cu creta pe o tablă, pitită în spatele unui cuier.

Cum povesteam la începutul articolului, din lipsă de inspirație și negăsindu-mi puținele cuvintele din germană prin minte, am comandat un clasic Melange. Nu știu dacă a fost mai bun pentru că își prăjesc singuri cafeaua sau pentru că s-a întâmplat să ajung acolo în ultima zi petrecută în Viena.

Café Landtmann

Universitätsring 4, lângă Burgtheater
Zilnic 7:30-24:00

În 1873 Franz Landtmann și-a propus să deschidă cea mai elegantă cafenea din oraș, chiar dacă în acel moment totul în jur era un șantier, în plină dezvoltare a Ringstrasse. Burgtheater nu era ridicat, iar Primăria și Universitatea erau în construcție. Cu toate acestea, Café Landtmann a avut succes și mai are și astăzi. Interiorul e frumos, poate nu la fel de elegant ca la Central, deschisă cu trei ani mai târziu, dar la momentul acela sigur a fost așa cum și-a dorit proprietarul. La final de secol 19 și început de secol 20, cafeneaua era preferată de Freud, politicieni și artiști.

Pe meniu te așteaptă 21 de cafele, cu prețuri de la 3,6 până la 8 EUR. Și da, printre cele 21 se număra și cafeaua turcească pe care am putut să o savurez!

Cafea turcească

Café Museum

Operngasse 7, Kalsplatz, aproape de Operă sau Clădirea Secession.
Zilnic: 8:00-24:00

Și Café Museum, inaugurată în 1899, are o istorie mai zbuciumată. Inițial cafeneaua a fost amenajată de Adolf Loos, un arhitect modernist care punea mare accent pe simplitate și funcționalitate. Mobilierul și interiorul simplu contrastau pe atunci cu plușul și eleganța din alte cafenele, reprezentând un punct de cotitură în designul de interior. Cafeneaua a creat ceva vâlvă și nu în sensul bun, dar a fost preferată și admirată de artiști. I se spunea Café Nihilismus. De-a lungul timpului, și-au băut aici cafeaua Gustav Klimt, Egon Schiele și Oskar Kokoschka, scriitorii Joseph Roth, Karl Kraus, Georg Trakl, Elias Canetti, Hermann Broch, Franz Werfel, Robert Musil și Leo Perutz, compozitorii Alban Berg, Franz Lehar și Oscar Straus. Să nu-l uit, bineînțeles, pe arhitectul Otto Wagner. Mai târziu, interiorul a fost reamenajat de către Josef Zotti, elev al renumitului Josef Hoffmann. Café Museum a rămas timp de șaptezeci de ani un punct de întâlnire pentru artiști, studenți și oameni de afaceri. În 2003 s-a încercat revenirea la interiorul creat de Loos, fără prea mult succes, cafeneaua fiind nevoită să se închidă în 2009. În prezent este redeschisă, iar interiorul ei îl celebrează pe Josef Zotti, ca design, și păstrează tradiția întâlnirilor artistice cu seri de lecturi și discuții.

Și aici ai de unde alege, mai precis dintre 22 de tipuri de cafea, valorând de la 3,6 până la 8 EUR. Fiind puțin pe fugă (mă aștepta o tură prin canale, pe urmele filmului „Al treilea Om”, cu punct de pornire chiar vizavi de cafenea), am ales o Small Mokka / Brauner.

Café Prückel 

Stubenring 24 (Luegerplatz), vizavi de Stadtpark și MAK (Muzeul de Arte Aplicate)
Zilnic: 8:30-22:00, exceptând 24-26 decembrie

Maxime Lurion, fost campion european la ciclism, a fondat  în 1904 Café Lurion. Trei ani mai târziu a vândut-o familiei Prückel. Și aici se țin evenimente literare sau concerte, iar interiorul este amenajat așa cum a fost gândit de Oswald Haerdtl, un designer vienez bine cunoscut până în anii ’50, elevul lui Kolo Moser în 1916 și caporal în Bucovina în 1917.

Dintre cele 18 cafele prezente în meniu, am ales  un Original Fiaker, cu rom. Am aflat că Fiaker este atât denumirea trăsurilor pe care le vezi prin tot centrul Vienei, cât și a vizitiilor.

Café Rüdigerhof 

Hamburgerstrasse 20, aproape de Naschmarkt
Zilnic: 09:00 – 02:00

O cafenea într-o clădire Art Nouveau, proiectată de Oskar Marmorek și deschisă în 1903, e locul în care ai cele mai multe șanse să întâlnești localnici, nefiind foarte cunoscută sau promovată. Grădina a fost un loc de întâlnire preferat de socialiști și comuniști sau social democrați. Se spune că Leo Trotsky ar fi purtat aici o discuție importantă cu Nikolai Bucharin și Iosif Stalin (vezi o bibliografie dedicată Vienei aici).

Când am ajuns eu la Café Rüdigerhof grădina nu era deschisă, dar cred că e foarte frumoasă atunci când e aranjată și populată. Eram în mers și nu plănuisem  o oprire atât de curând, așa că nu am vrut să stau prea mult și am comandat un espresso lung de cel mult 3 Euro cu tot cu bacșiș.

Café Sperl

Gumpendorferstrasse 11, aproape de Naschmarkt
Luni-Sâmbătă: 7:00 – 22:00 | Duminică: 10:00 – 20:00 | Vacanțe: 10:00 – 20:00 | Iulie & August: închisă duminica.
Pian duminica, de la 15:30.

Cafeneaua a aceasta are ceva povești în spate, începând chiar din 1880. Aici se spune că trăgeau arhitecți, artiști, muzicieni, actori, cântăreți, dar și generali și înalte figuri oficiale, cum ar fi Josef Ferdinand, Karl Ferdinand, Conrad Hötzendorf. Conrad a fost unul dintre susținătorii declanșării războiului din vara anului 1914, împotriva Serbiei, după asasinarea din Sarajevo. Umblă o vorbă că Sperl a fost și preferata lui Adolf Hitler, dar nu merită să lași asta să întunece atmosfera cu adevărat specială a cafenelei. Aici s-au lansat compozitori, au avut loc concerte, s-au filmat scene de film și s-au ascultat scriitori citind. Interiorul păstrează patina timpului, mesele de biliard au locul lor (nu am observat să fie folosite, poate la alte ore), ziarele așteaptă cititorii și patroana poate fi văzută uneori, ocupându-se de facturi sau alte probleme administrative, la o măsuță.

Cafenelele fabuloase, cu anecdotele lor, în care se scria istoria și se făcea cultura, nu mai există, cum ar fi „Bristol”, „Dobner”, „Herrenhof”, „Hugelmann”, „Monopol”, „Parsifal”, „Paulanerhof”, „Pucher”, „Rebhuhn”, „Weghuber”, iar din altele, ca de exemplu „Central”, „Griensteidl” și „Museum”, au rămas doar numele și amintirile.

Numai „Café Sperl”, deschisă în 1880, abia dacă s-a schimbat. Nu e cu complet autentică, dar e aproape.”

Peter Eickhoff – 111 places in Vienna that you shouldn’t miss

Dintre cele 19 tipuri de cafea am ales de data aceasta un Einspänner, un fel de Fiaker, dar fără alcool. Am observat că sunt cafenele care adaugă și la aceasta alcool.

Dacă te-am băgat în ceață cu denumirile, stai să ajungi la o cafenea istorică din în Viena și să vezi. Am pregătit în continuare o listă care să te ajute să te familiarizezi puțin.


Cafele din cafenele istorice vieneze – tipuri și ce înseamnă

Schwarzer sau Mokka este o cafea neagră, fără lapte. Surorile ei Grosser Brauner sau Kleiner Brauner sunt cafele mari sau mici cu lapte și puțină frișcă. Mai e și o verișoară mică lungită cu apă și care poate fi adusă cu sau fără lapte: Verlängerter. Despre Melange* detaliez la finalul articolului, e vorba de espresso la care se adaugă puțină apă fierbinte, lapte și spumă de lapte. După aceea încep specialitățile: Kapuziner (cafea mică, neagră, cu puțină frișcă), Franziskaner (un Melange acoperit cu multă frișcă, abia acesta seamănă cu ceea ce numim noi cappuccino vienez), Maria Theresia (cafea cu lichior de portocale și frișcă), Advokaat ( Mokka mare cu lichior de ou și frișcă), Rüdesheimer (espresso dublu cu brandy și frișcă), Kaisermelange (espresso, gălbenuș amestecat cu miere, coniac) și Erzhergog Johan (espresso cu coniac, lichior de cafea, frișcă și scorțișoară). Dacă ultimul ți s-a părut greu de pronunțat, ia să-l vezi pe acesta: Überstürzter Neumann (espresso dublu cu frișcă adusă separat, într-o cană peste care poți turna tu cafeaua). Pentru dezghețat limba, cred că poți adăuga orice produs alcoolic la cafea, dacă ceri un Mokka gespritzt, sunt multe variante. Pentru încălzitul mâinilor vizitiilor, s-a inventat Einspänner (Mokka mare cu multă frișcă), cuvântul referindu-se la trăsurile cu un cal care pot fi conduse cu o singură mână, lăsând-o pe cealaltă liberă pentru cafea. Frișca păstra băutura caldă în pahar, pe vreme rece. Dacă adaugi rom la Einspänner și scoți frișca, iese un Fiaker (trăsura cu doi cai). Sau păstrezi romul și adaugi un cub de gheață și a devenit un Mazagran. Türkischer este cafeaua turcească, servită în ibric și cu o bucățică mică de rahat. Iar dacă ai băut deja prea multă cafea, cere o Oma’s Häferlkaffee, un pahar de lapte cu un strop de cafea înăuntru, pentru gust. La toate acestea se adaugă, desigur, și variantele internaționale, cum ar fi Espresso, Cappuccino, Caffè Latte, Irish Coffee șamd.

Alternative creative la cafenelele istorice din Viena

Dincolo de toate acestea, te sfătuiesc să bei o cafea și într-una dintre cafenelele care se înscriu în ceea ce se numește acum „third wave coffee” (cafeaua celui de-al treilea val), locuri în care se pune accentul pe proveniența și calitatea cafelei, pe procesul prăjirii, gust și nu în ultimul rând pe sustenabilitate. Ca să nu mai vorbim de creativitate, acolo unde este cazul, pentru că deocamdată nu toate cafenelele moderne reușesc să creeze o atmosferă în care să vrei să petreci mai mult timp. Cu cât îți educi gustul, cu atât începi să înțelegi de ce vienezii caută și preferă cafenelele noi, artizanale. O incursiune mai scurtă prin câteva locuri de acest fel am făcut în alt articol.


Nu-mi plac lucrurile făcute în viteză și nu mă omor după stilul italian de a bea o cafea scurtă la bar și a merge mai departe. Pentru că îmi place ceaiul și am trăit doar cu el atâția ani, am deprins plăcerea de a acorda timp degustatului și, în faza în care mă aflu, învățatului. Nu pot să emit încă judecăți pertinente asupra gustului sau calității cafelei, dar pot să mă bucur de atmosferă, acolo unde aceasta este deosebită, indiferent de valuri și mode. De un lucru sunt sigură: pentru a-și duce povestea cafelei mai departe, Viena va găsi, dacă nu a început deja să o facă,  o cale de a folosi cele mai bune ingrediente în cele mai interesante cafenele în care să ai timp suficient le savurezi.

Cafenele istorice din Viena

*Și totuși, care e povestea cafelei vieneze?

N-am vrut să încarc introducerea cu istoria cafelei în Viena, dar pentru cine nu o cunoaște sau vrea să și-o reamintească, încerc să fac un sumar.

Așa cum scria Jean des Cars în „Povestea Vienei” , apariția cafelei în viața vieneză „e un adevărat roman de spionaj”. Georg Franz Kolschitzky (sau Franciszek Jerzy Kulczycki după numele lui polonez) a fost un curier din perioada celui de-al doilea asediu al otomanilor. Misiunea lui era să riște ieșirea din cetate pentru a asigura legătura dintre Viena și armata de rezervă în curs de formare. Nu a fost unicul, dar e singurul care a rămas celebru în istorie și nu prin meritele lui deosebite (se pare că nu a participat decât la o misiune, conform aceluiași autor), ci pentru că el a fost cel care a luat sacii de cafea lăsați în urmă de turci, în retragerea lor grăbită după asediul eșuat din 1683. Despre el s-a crezut că ar fi fost primul care a deschis o cafenea în Viena. Cum nu există nicio dovadă în acest sens, ba ma mult, s-a descoperit că Kolschitzky nu a primit niciodată licență de proprietar de cafenea, se prea poate ca povestea adevărată să fie aceea în care doi imigranți armeni, Johan Diobato și Isaac de Luca, au adus cafeaua la Viena încă din 1665, an în care aveau loc schimburi diplomatice cu Istanbulul. „Însă și într-un caz, și în celălalt cafeaua a ajuns la Viena grație Imperiului Otoman…” concluzionează Jean des Cars.

Chelnerii din Viena ar putea arăta ceva mai multă recunoștință în fața acestui conflict istoric, ale cărui urme se pot observa încă prin oraș: ghilotine rămase în ziduri sau transformate în elemente decorative, alături de plăcuțe care rememorează acele timpuri. Cea mai ușor de găsit e cea aurită din piața Am Hof sau cea de pe Sterngasse 2. În plus, în timp ce mergi pe stradă e posibil să mai descoperi simboluri ale asediilor și conflictelor, cum e turcul călare de pe colțul clădirii aflate la intersecția lui Strauchgasse cu Freyung. Poziția acestuia ar avea putea legătură cu încă o legendă care surprinde în Viena, acea legată de apariția croasantului. Brutarii erau cei care se trezeau primii în oraș, pentru a coace pâinea, chiar și în timpul aceluiași asediu de care am pomenit mai sus. Unul dintre ei a auzit într-o noapte zgomote venind din pivniță și și-a dat seama că dușmanii săpaseră în secret tuneluri pe sub ziduri. A alertat gărzile și astfel a preîntâmpinat un atac neașteptat, poate chiar cucerirea orașului. Ca semn de mulțumire, împăratul a comandat coacerea unor cornuri în formă de semilună. Credibil sau nu, așa s-a născut croasantul în Austria, nu în Franța, unde a ajuns abia mai târziu, odată cu Maria Antoaneta. Să nu uităm nici de micul turc ce reprezintă sigla fabricilor lui Julius Meinl, cel care, începând din 1862, a avut ideea de a vinde cafea gata prăjită. Iar ca povestea să fie rotundă, se mai spune că fabricile fondate în 1891 s-au ridicat tot în aceeași zonă în care ar fi abandonat otomanii sacii lor.

Julius Meinl

Mai am o ultimă istorisire și mă opresc. Pe la finalul secolului 19, soldații staționați în Trieste obișnuiau să comande „Capucin” (Kapuzin în germană), o cafea mică la care se adăuga lapte și frișcă. Culoarea cafelei amintea de hainele brune ale fraților capucini, de aici provenind numele. Italienii au inventat spuma de lapte și așa s-a născut cappuccino, o cafea cu o „glugă” spumoasă de lapte.

Bineînțeles că variantele, nuanțele sau… aromele sunt mai multe și depinde de ce parte a graniței se află cafeneaua în care sunt spuse, dar te las pe tine să alegi pe cine crezi sau, mai bine de atât, unde îți bei următoarea cafea la Viena.


Pentru mai multă documentare urmărește lista mea de cărți pe care să le citești înainte de a pleca la Viena.

Iar dacă plăluiești să mergi la Viena, consultă și:

Cazare în Viena – idei pentru toate buzunarele și nevoile

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.