Fire de nisip, din Balcic

Lumea Mare geme de locuri exotice și pe noi ne prinde iarăși vara pe plajele mici și stâncoase din preajma micului Balcic. A fost dorința Petrei ca de ziua ei să revină aici, așa că n-am comentat. Prima dată ne-am entuziasmat și ne-am îndrăgostit. A doua oară am început să ne cunoaștem mai bine. A treia oară ne-am cam plictisit, cel puțin noi, „bătrânii”, așa că ne-am refugiat în mâncare. Dar dacă tot avem o tradiție să ajungem pe aici măcar o dată pe an, transfer obiceiul și în scris. Am deschis recent caietul de anul trecut, în care am notat haotic impresii din Balcic. M-am simțit ca atunci când am uitat să spăl costumul de baie și, când l-am scos din dulap după un an, au căzut fire de nisip din el. Nu-i mare lucru, dar le ofer șansa de a înfrunta timpul, în rândurile de mai jos. Sper să nu vină niciun val să le șteargă, chiar dacă sunt de pe malul Mării Negre.


<Pe drum spre Balcic>

Soarele apune, rotund și foarte roșu, după ce iese încet de sub un nor. Alex, în timp ce conduce, remarcă: „ce frumos, parcă e un ou care iese din fundul unei găini”. Romantism masculin de vară.

<La piscină>

Doi tați ruși își apucă flăcăii de mâini și picioare, îi leagănă puțin și îi aruncă în apă. Ras, va, tri, pleosc. Băieții se întind pe jos, pe rând, nerăbdători. Raaas, vaaa, tri, pleosc. Bărbații au burți bombate, sâni lăsați și ochi strălucitori pentru că au petrecut mult timp sprijinind barul. Își rânjesc unul altuia, mândri de fapta lor, după fiecare pleosc. Așa se plămădesc eroii.

<Pe plajă>

O tipă cu siluetă de brotac și plete în vânt îi pozează iubitului ei. În spatele meu, un el îi citește unei ei dintr-o carte, într-o limbă dulce pe care nu o înțeleg și nici nu o pot numi. Bate vântul destul de tare, am nisip și în dinți. În fața mea, un câine se hârjonește cu spuma mării, în culmea fericirii. Alex se joacă și el cu Petra la mal. Un val își umflă pieptul și răstoarnă pe toată lumea cu fundul în sus. Între timp, un alt cățel trece grăbit pe lângă un castel de nisip, apoi se întoarce brusc și face pipi pe el, ușurat. Ah, de când căuta un perete!

<La restaurant>

Petra e pișcată toată de țânțari. Cu o ultima brumă de umor, declară: „Dar hai, poftiți! Taverna Petra. Țânțari only.”

<Prin oraș>

Ne-am trezit devreme și am plecat prin oraș, la fotografiat și căutat plăcinte. Plăcinte calde am găsit, subiect pentru foto mai puțin. Picturile din muzeul de artă ne-au convins că pe vremuri orașul era o inspirație pentru artiști (frumoasă colecție). Acum e trist. Un exemplu bun e templul Cibela, despre descoperirea căruia poți citi peste tot, ca despre cine știe ce atracție turistică. În realitate e jumătate construcție neterminată, jumătate ruine excavate, puse sub un acoperiș și năpădite de iarbă, pisici și câteva gunoaie. Nici renumitele grădini din preajma cuibului liniștit al regiei Maria nu sunt chiar atât de frumoase când ajungi să le cunoști mai bine. Ceva mai multă îngrijire nu le-ar strica.

<Lungimi de undă>

De dimineață Petra a plecat cu prietena ei să viziteze grădinile. Să o susțină moral, a zis ea. Au amândouă un chef de natură și istorie sub nivelul mării. Când am ieșit și noi la plimbare, ea a rămas la hotel. Nu am fost pe aceeași lungime de undă azi. Stăm cu un cocktail în mână, undeva pe faleză. Prin ochelarii mei de soare, Marea Neagră e Oceanul Indian, verde turcoaz. Un nor lunguieț plutește peste întinderea zgribulită, dar fără valuri. La radio și în difuzoarele de pe terasă, surpriză: Eroina mea. Oceanul Indian dispare.


Ne întoarcem așadar la Marea Neagră, și anul acesta. Nu e Oceanul Indian, dar ne așteaptă cuminte, cu scoicile, meduzele și stâncile ei, cu plimbări la răsărit, apusuri roz și un romantism ușor prăfuit. Ca o casă veche a unei mătuși, locul în care te-ai îndrăgostit prima dată, într-o vară.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.