Cărțile, teatrele și filmele lunii ianuarie (1)

În 2019 mi-am propus să îmi fac mai mult timp pentru a mă bucura de povești, fie că acestea vin din cărți, teatre, filme, artă sau muzică. Ca efect secundar, m-am aruncat într-un program intensiv de iubit Bucureștiul. Mulți dintre noi am venit aici din alte orașe, atrași ca musculițele de lumina scenei culturale. Mulți dintre noi ne-am lăsat luați de val și n-am găsit timp tocmai pentru a călători spre acea lumină. Am zburat cu mintea în toate zările, numai prin orașul nostru nu. Nu vreau să se mai întâmple asta, de acum înainte. Și iată, a trecut o o singură lună și pot spune că am trăit, alături de personajele descoperite în cărți sau în pielea câtorva actori din București, o multitudine de emoții și destine. A fost un început de an bogat, iar bogăția merită împărtășită.

Încep cu cărțile, las teatrele și filmele pentru articolul următor (vezi aici). Aștept, ca de obicei, recomandările sau comentariile tale. Poveștile bune trebuie date mai departe pentru că doar așa trăiesc și aduc în urma lor alte povești.

Cărțile lunii ianuarie

Eric–Emmanuel Schmitt – Domnul Ibrahim și florile din Coran

Cel mai scurt roman pe care l-am citit vreodată și cea mai bună alegere în prima zi din an. Mi-a picat în mână neplanificat, eram în vizită la prieteni și am dat cartea de la unul la altul fără să respirăm. Se citește în mai puțin de o oră și te lasă cu sufletul plin. Cum tocmai vizitasem Istanbulul și văzusem dervișii rotitori, cred că povestea aceasta nu mi-a ieșit în cale tocmai întâmplător. M-am grăbit să iau bilete și la piesa de teatru despre care îți voi scrie mâine.

Ray Bradbury – Fahrenheit 451

La cât de celebru e acest roman, n-am idee de ce nu l-am citit până acum, mai ales pentru că e o poveste dedicată iubitorilor de cărți. L-am citit la schimb cu Petra, eu i-am recomandat o carte, ea la fel. Dacă nu mi-o punea în mână, nu știam ce am pierdut. Impresionant e faptul că autorul, acum jumătate de secol, a imaginat o lume a viitorului care seamănă teribil de bine cu ceea ce trăim noi acum. N-am ajuns chiar acolo (adică nu ardem cărți pentru că le-am considera inutile), dar nici departe nu suntem, cel puțin în privința vitezei și a ecranelor care ne înconjoară și ne spun ce să gândim și ce să facem. Nu spun mai mult ca să nu-ți stric surpriza.

„De mult de tot, înainte de apariția creștinismului, trăia, cică, pe lume o pasăre neroadă – pasărea Phoenix, care-și clădea un rug, o dată la câteva sute de ani, și se ardea singură. Cred că pasărea aceea era verișoară bună cu omul. Ori de câte ori se mistuia în flăcări, pasărea ieșea din cenușă, renăscând. Se pare că și noi, oamenii, facem la fel, numai că avem ceva ce-i lipsește păsării: noi știm bine ce ispravă am făcut. Ne dăm seama de prostiile pe care le-am săvârșit vreme de-o mie de ani și, atâta timp cât ne dăm seama și avem mărturii care să ne aducă aminte de toate astea, putem spera că într-o bună zi o să încetăm să mai înălțăm asemenea ruguri funerare și să sărim în flăcările lor.” Ray Bradbury – Fahrenheit 451

J.D. Salinger – De veghe în lanul de secară

Am încercat în repetate rânduri să o conving pe Petra să o citească. Nu a vrut, se temea că e o carte clasică, din categoria celor musai de citit la școală. În ianuarie a trebuit să procedez precum învățământul românesc: am obligat-o să citească începutul și, surpriză (nu chiar), a citit-o apoi pe toată fără să fie nevoie să insist. Nu i-a venit să creadă că a fost scrisă începând cu 1945. Într-adevăr, De veghe în lanul de secară este un roman clasic care nu s-a demodat și vorbește pe sufletul adolescenților de atunci și de acum. Ne neratat pentru adulți și părinți, de asemenea.

William Shakespeare – Coriolanus

Dacă Salinger a scris un roman veșnic valabil, ce să mai zic despre Shakespeare! Coriolanus este o piesă pe care n-aș fi citit-o, probabil, dacă nu-mi cumpăram bilete la teatrul cu același nume. Am vrut să mă duc pregătită și n-am regretat că am făcut asta. Shakespeare e Shakespeare și nu mă simt suficient de cultă ca să comentez asupra scrierilor lui. Spun doar că ar trebui citit și recitit. Am văzut că Editura Tracus Arte are toată opera lui, adunată în XIII volume. Mi-am propus să le cumpăr pe toate, în timp. Punct.

„Nu plânge, mamă, unde ți-e curajul?
Tu îmi spuneai că vremurile grele
Sunt sita care cerne caractere.
Durerea mică, oameni mici o poartă.
Când marea-i calmă, orice barcă pare
Maestră a plutirii. Dar când suflă
Furtuna soartei, doborând pe mulți,
Numai cei curajoși răzbesc. Mi-ai dat
Sfaturi care mă fac de neînvins.”
William Shakespeare – Coriolanus

Liviu Rebreanu – Pădurea Spânzuraților

Te-ai prins, tot teatrul m-a pus să citesc (sau să recitesc) și cartea aceasta. Spectacolul îl voi vedea abia în februarie, dar cartea m-a prins între paginile ei mai mult decât mă așteptam. Am lăsat deseori alte lecturi din mână, pentru a urma fascinată suișurile și coborâșurile emoționale ale lui Apostol Bologa,  un personaj în care m-am recunoscut pe alocuri, nu neapărat cu bucurie. Slavă cerului că în ziua de azi nu m-ar spânzura nimeni pentru fluctuațiile mele emoționale. Romanul e foarte bun și, dincolo de contextul istoric sau scena războiului, e o incursiune universal valabilă în cotloanele psihicului uman.

Frank McCourt – ‘Tis

Pentru că mi-a plăcut atât de mult Cenușa Angelei, scrisă de același autor, am decis că voi citi continuarea în engleză (nu s-a tradus încă la noi). Dacă în Cenușa Angelei am descoperit copilăria îngrozitoare a autorului, în ‘Tis am văzut că nici adolescența și maturitatea nu l-au scutit de greutăți. A scris la fel de bine despre viața lui ca soldat și emigrant în America, cât și despre reușita lui extraordinară: a făcut o facultate și a ajuns profesor fără să fi trecut, în prealabil, prin liceu. Frank McCourt a păstrat tonul copilăresc din prima carte, o inocență și o modestie ce par să facă parte din gena lui de irlandez sărac. Cartea e voluminoasă și au fost momente în care am avut senzația că m-aș fi mulțumit cu mai puține detalii, dar asta ar fi tot ce aș putea spune de rău despre ea.

Cam atât pentru luna ianuarie și nu uita să citești și continuarea.

Tu ce ai mai citit în ianuarie? Care a fost cea mai frumoasă carte pe care ai început-o sau terminat-o?

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.