Printre conacele din Istanbulul mic

Autorul cărții pe care am purtat-o cu mine prin Istanbul spunea că podul Galata e cel mai bun punct din care să începi o plimbare. Monumente importante sunt vizibile pe cele șase coline de-a lungul Cornului de Aur. Pe prima, vezi urme din vechea cetate a Bizanțului, grădinile și pavilioanele palatului Topkapî Sarayı și domul Hagiei Sofia. Pe a doua colină, e Nuruosmaniye Camii, iar pe a treia, Süleymaniye Yeni Camii. Altă moschee mare se vede chiar la capătul podului Galata. A parta și a cincea colină sunt legate între ele printr-un apeduct roman, vizibil mai degrabă de pe podul Atatürk. Și mai multe minarete marchează înălțimile, spre Cornul de Aur. Dacă te întorci cu spatele la toate acestea și privești către culmea pe care ne-am învârtit cu o zi înainte, Turnul Galata domină priveliștea.

Podul Galata

Pe străzile mai puțin bătute din Istanbul (ziua 2)

De data aceasta am traversat podul Galata și am făcut stânga, către Bazarul Egiptean și Eminönü. Nu pentru bazar mergeam, ci pentru cea mai cunoscută cafea turcească, o marcă ce poate fi găsită și pe rafturile magazinelor din România: Kurukahveci Mehmet Efendi. Speram, cumva greșit informați de un articol de pe internet, ca magazinul să aibă și o cafenea proprie. Dar nu a fost așa. În schimb, mirosul puternic și aromat de cafea proaspăt măcinată ne-a ghidat imediat către destinație. Locul era împrejmuit de o coadă impresionantă de oameni. Băieți foarte tineri împachetau și vindeau cu o iuțeală care mi-a dat senzația de film dat pe repede înainte. Numai eu încremenisem în fața vitrinei, privind mișcarea rapidă a mâinilor și zâmbind înapoi către puștiul care ar fi putut să se miște la fel de repede chiar și cu ochii închiși.

Am pornit mai departe pe străzile înguste pline cu mărfuri, mărginind marele bazar, până când am găsit a doua cafenea pe care o aveam pe listă: Fez café. Am ales-o pentru că promitea aceeași cafea bună, turcească, într-o prezentare puțin diferită. Servirea a fost elegantă, iar locul un colaj de idei, obiecte și culori care au umplut spațiul gol lăsat de clienți. La ora la care am ajuns noi nu era încă nimeni, dar asta nu ne-a împiedicat să savurăm cafeaua și să ne bucurăm, la adăpost de vremea rece și umedă, de conversația cu un cuplu de prieteni care ne însoțea în acea zi.

Cafea turceasca la Fez Cafe

Ne-am ferit să pătrundem în cotloanele cele mai adânci ale bazarului. Deși pitoresc și cu siguranță atractiv, nu ne doream nimic și a merge prin bazar doar pentru a refuza toți vânzătorii ar fi fost obositor. Bazarul este aproape un oraș în sine, cu peste șaizeci de străzi acoperite ce poartă nume de bresle (existente sau demult pierite), peste patru mii de magazine, mici moschei și restaurante. Ar putea fi un obiectiv în sine, pentru o zi de pierdut, însă noi mai aveam și alte planuri.

 Vremea nu era prielnică turismului și negocierilor aprinse nici în Sultanahmet. Imediat ce am ajuns în preajma moscheilor, un tânăr a alergat spre noi pentru a ne spune că, dacă vrem să intrăm la Moscheea Albastră, ar trebui să ne grăbim pentru că se închidea în curând, pentru slujbă. Nu, nu doream. Ne îndreptam mai degrabă către o parte și mai puțin bătută a orașului vechi. Dacă nu vă interesează moscheile, poate vreți să vizitați magazinul meu de covoare, a mai încercat alt binevoitor, fără succes. Cum nu era multă lume în jur, probabil că toți se agățau de noi de plictiseală, sunt sigură că nu arătam ca turiștii care au de gând să plece acasă cu un covor în spate.

Țintele noastre sau pretextele mărunte pentru hoinăreală erau două sau trei: să descoperim Mica Hagia Sofia, o moschee veche despre care se spune că a servit drept model pentru cea mare cu același nume, apoi Mica Cisternă, în zona Hipodromului (alta decât cunoscuta Basilica Cisternă, în Istanbul se spune că ar fi în jur de 72 de cisterne în total).

Mica Hagia Sofia, Istanbul

Mica Hagia Sofia (Kücük Ayasofya), fostă biserică ottodoxă închinată Sfinţilor Sergius şi Bacchus**, prima ridicată în timpul domniei împăratul Iustinian I (cel care a ctitorit Hagia Sofia cea mare și multe alte biserici din fostul Constantinopole, alături de Basilica Cisternă sau spitale), a fost transformată în moschee la aproximativ o mie de ani de la construcție (după 1500). Ridicarea ei a început cu doar cinci ani înainte de Hagia Sofia, așa că nu cumpăr cu ușurință povestea cu prima fiind model pentru a doua. Așa cum scria și în cartea din rucsacul meu*, cel mai probabil e că arhitecții acelor vremuri se aflau într-o căutare prolifică de noi modalități de exprimare, rezultate extraordinare observându-se atât în Istanbul, cât și în alte părți de lume. Auzi, există o biserică asemănătoare și în Ravenna, i-am citit cu glas tare și lui Alex. Când am ajuns noi la Kücük Ayasofya, ușa era închisă și ne-am gândit că e posibil să fie slujbă. Era frig, începuse să picure și simțeam nevoia să ne mișcăm. Până la moschee și mai ales după aceea, pașii ne-au dus pe străzi liniștite cu conace otomane (konak în limba turcă), case de lemn în culori pastelate sau, mai rar, întunecate. Eram deodată într-un altfel de Istanbul, un Istanbul mic și tăcut, deși nu ne abătusem cu prea mulți pași de zona centrală. Am căutat un muzeu al fotografiei pe care l-am găsit tot închis, apoi, pe drumul de întors și cu totul întâmplător, ne-am trezit lângă o rămășiță masivă de zid bizantin.

Ne aflam în fața unei părți care susținea hipodromul, ceea ce indica faptul că „Mica Cisternă” nu putea fi departe. Inițial, în subteran, erau diverse coridoare și camere. Parte dintre acestea au fost transformate mai târziu într-o cisternă. Ne-am uitat nedumeriți în jur. Am continuat să mergem pe Nakilbent Sokak și, iată, pe dreapta, un magazin cu covoare. Soarta ne era pecetluită. Dacă nu moschei și cisterne, poate un covor? Totuși, un afiș de pe fațadă arăta o simulare a hipodromului. Alex s-a dus să întrebe. Eu, Gică contra, l-am așteptat afară, de teamă să nu mă ia vreun covor pe sus. Nu era niciun motiv de panică. În cele din urmă mi-am urmat sultanul, am trecut prin magazin și am coborât scările către ceea ce numisem cisterna mică – de fapt Cisterna Nakilbent sau Nakkaș. Cu rămășițele ei bine păstrate din Bizanțul secolului șase, alcătuită dintr-o singură încăpere cu coloane, era un loc cald și umed în care a trebuit să așteptăm să ni se dezaburească aparatele foto. În interior, așa cum promitea și afișul, se desfășura o expoziție cu machete și detalii despre hipodrom, foarte interesantă. La ieșire, am observat că magazinul expunea și ceramică, vase frumoase create de artiști turci contemporani, după modele și tehnici tradiționale. Nu am întrebat pe nimeni cât costă, nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem ceva. O relație cinstită și neobișnuit de discretă pentru Istanbul.

Cisterna Nakilbent sau Nakkaș

Trecuse deja destul timp de când ne separaserăm de prietenii noștri, veniți cu treburi mai puțin turistice. Ne-am regrupat, am luat un tramvai și apoi metroul care ne-a traversat înapoi canalul spre Șișli, pe continentul european. Descoperisem cu o zi înainte un restaurant foarte mic, de cartier, cu carne fragedă friptă pe loc pe grătarul din interior, clienți locali și meniuri doar în turcă, știam că era locul perfect în care să încheiem vizita noastră mică prin Istanbulul mic.

Mic restaurant in Istanbul
Acuarela cu ibricele din bazar, Istanbul.

Pentru introducere și cuprins, citește Pe străzile mai puțin bătute din Istanbul.

Ilustrație: Roxana Farca

Fotografii: Roxana Farca și Alexandru Farca

*Strolling Through Istanbul: The Classic Guide to the City, Hilary Sumner-Boyd, John Freely

**Sergius și Bacchus au fost doi martiri romani ce mai târziu au devenit patronii creștinilor din armata romană. Se pare că Iustinian a fost salvat de acești doi sfinți la un moment dat, au apărut la momentul potrivit în visul potrivit.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.