Croaţia văzută de pe 6 roţi

Se stie deja ca o calatorie pe soselele Croatiei este un vis frumos de vara pentru orice motociclist. Se mai stie si ca treaba se complica atunci cand apare nevoia de a calatori cu familia si copiii. Totusi, a combina o vacanta moto cu una in familie nu este imposibil. Ai nevoie de cateva ingrediente: motor, masina, copil si la sfarsit, dar nu in cele din urma, un partener de viata care sa iti inteleaga pasiunea. Ma numar printre norocosii carora reteta le-a iesit. Vara aceasta am fost calatori pe 6 roti si am vazut sau revazut in aceasta formula locuri extraordinare. Unul dintre ele este Croatia, o tara ce are atat de multe de oferit incat e greu sa cuprinzi totul in cateva cuvinte. Asa ca voi incerca sa cuprind ceea ce am experimentat in cateva categorii.

Croatia pentru motociclisti

Am intrat in Croatia venind dinspre Austria. Aproape ca imi vine sa ma lansez in elogierea drumurilor superbe austriece dar, ca sa nu ma abat de la subiect, pot spune ca nici cele croate nu sunt mai prejos. Atat pe autostrada cat si pe soselele mai mici, asfaltul este bun iar semnalizarea impecabila. Ma legan de pe stanga pe dreapta si tot asa pe drumul virajat inspre Plitvice iar la lasarea intunericului nu imi vine sa cred ochilor atunci cand observ de la distanta semnalizarile electronice, de dimensiuni considerabile, ce indica urmatoarea curba si limitarea de viteza pe care bineinteles ca nu o respect decat daca am un camion in fata. Dar cel putin nu pot reprosa nimanui ca nu m-a avertizat! Dupa vizita de neratat la Plitvice si un somn bun la aer, in unul din cele trei campinguri din apropiere, pornesc spre coasta, traversand munti si vai, prin sate rare ce combina case noi si tarabe de miere cu ceva rani ale razboiului. Soseaua insa nu are nimic in comun cu gaurile din casele ciuruite iar fantomele trecutului nu ma afecteaza prea rau cand roata se invarte asa de lin si peisajele din jur imi neutralizeaza orice gand negativ. O singura semnalizare lipseste de pe soselele lor: „atentie peisaj!”. Nu simt cand ma apropii de coasta. Sunt inca la inaltime, un drum inconjurat de stanca si pini, cand deodata frana sau rapa! In fata mea apare albastra Adriatica, cu insulele sale albe, curatate parca de Ariel. De fapt in limba lor nu cred ca se chema Ariel, ci Bura, si voi vorbi si despre aceasta mai tarziu. Trecem mai intai de Senj, fostul temut oras de pirati si pornim pe renumita sosea de coasta, catre Jablanac. Pe aici deja tin cont de limitarile de viteza si trebuie sa fiu complet insensibila sa nu o fac. Uneori chiar si 40 la ora mi se pare cam mult, atunci cand privirea vrea sa mi se imparta intre acul de par, golful cu apa limpede de sub ochi, crestele din departare, peretii stancosi de pe o parte a drumului si lipsa de parapeti de pe alta. Ma intreb cum de s-au construit atatia kilometri sosea pe toata coasta si nu s-au putut pune si niste margini mai solide, nu de alta dar riscul de a te lasa furat de peisaj e destul de mare. Am noroc si nu e aglomerat, am auzit ca sunt perioade in care se merge bara la bara si ma bucur ca nu am prins acest fenomen. Ne indreptam spre Rab, una din insule. In portul mic din Jablanac feriboturile vin frecvent si desi nu incap prea multe masini pe ele, nu trebuie sa asteptam prea mult. Dupa o pauza de cateva zile de odihna pe insula ne intoarcem pe feribot si pe soseaua de coasta, pornind catre Starigrad Paklenika.Din nou liber, curbe, stanci, apa albastra, vis, realitate, nu mai stiu, mi-as da palme ca sa ma trezesc, noroc ca am casca pe cap. Lasam rotile deoparte ca sa curteieram muntii, poposim in zona doua nopti, dupa care ne pregatim de calea intoarsa, ponind pe costa spre Rijeka si Opatija. In dimineata plecarii constat ca s-a pornit un vant destul agresiv, ma uit cum se scutura copacii si ma intreb timid daca nu cumva ni se pregateste un Bura. Investigam local si ni se spune ca e „baby bura”, dupa care decid totusi ma echipez, cu inima stransa, de drum. La sosea incep sa inteleg de ce e atat de faimos vantul asta si de ce, atunci cand vine tata lui baby bora apar semnele alea care ne arata destul de clar ca motociclistii, rulotele si alte mijloace de stransport instabile nu au voie sa circule. In mers vantul ma scutura si ma impinge haotic in directii care nu coincid cu ceea ce imi propun. Intre doua suturi de stanga la roti si un croseu de dreapta la ghidon nu imi ramane decat sa ma bucur ca circul pe partea dreapta a drumului, adica destul de departe de marginea fara parapeti. Rafale cele mai puternice sunt  greu de controlat dar din fericire nu dureaza foarte mult. Am momente in care am senzatia ca merg pe gheata. Nici opririle nu sunt foarte placute, motocicleta devenind si mai greu de tinut cu saua in sus atunci cand stau pe loc. Bura a curatat vazduhul si a limpezit peisajul iar deasupra marii panze de stropi zboara putrate de curent, asa ca merita totusi cateva pauze in care sotul meu face poze, tinandu-se, la randul lui, cu greu, pe cele doua picioare. Aha, deci asa au ajuns coastele insulelor atat de albe! In apropiere de Rijeka vantul incepe sa mai vina de acasa, adica intra in sfera unei puteri ce imi e cunoscuta. La intrarea in oras ma apuca un ras incontrolabil in casca atunci cand vad doua indicatoare unul sub altul: catre Pula si catre Vezica. Reusesc astfel sa gresesc drumul pe care il regasesc atunci cand ma opresc din ras. Ne odihnim pentru o noapte in Opatija si apoi o ne intoarcem acasa pe clasicul drum Zagreb – Belgrad, Belgrad – Bucuresti. Autostrada din Croatia trece prin zone foarte frumoase, vantul continua sa bata si apar mereu avertizari de vant si reducere a vitezei. Si de data aceasta tin cont de ele, am priceput deja ca nu te pui cu vantul. Belgrad e un popas bun de seara, orasul e plin de viata, ne-ar placea sa mai zabovim cateva zile. Dupa plecarea din Belgrad reusim sa nu ratam iesirea de pe autostrada, spre Pozarevac. Distantele fiind calculate pana in oras nu pana la iesire am fi putut trece linistiti de semnul care si asa e cam ciudat pozitionat. Parcurg cu placere drumul liber din Serbia, imi clatesc ochii pe la Cazanele Dunarii, imi clatesc si casca cu ajutorul unei ploi. Romania o regasim surprinzator de libera si exceptand drumul prost de pana la Drobeta, restul merge ca uns si iata-ne acasa, dupa aproximativ 3300 de kilometri. Cam putin, un drum in Croatia ar fi meritat mai mult de atat. Dar aceasta ma duce la urmatoarea categorie, nu am plecat doar pentru placerea mea de motociclist ci si pentru bucuria copilului.

Croatia pentru copii
E vara, e soare, ce poate fi mai incantator pentru un copil decat o balaceala in mare? Insula Rab are o plaja ideala pentru familiile cu copii. „Paradise beach” se afla in statiunea St Marino, langa Lopar. Dupa toate povestile cu plajele pietroase din Croatia, am avut surpriza sa descoperim o intindere enorma acoperita de nisipul cel mai fin, o apa calda si mica pe o distanta foarte mare si o gramada de tentatii costisitoare: barcute, tobogane, aqua parc (asezat original chiar pe apa), trambuline, jocuri. Campingul St Marino (http://camping.imperial.hr/autocamp-san-marino) e urias si totusi, la sfarsit de august, e inca plin. Preturile variaza in functie de locul pe care il alegi, cele mai scumpe fiind cele din apropierea plajei, unde poti pune tabara chiar pe nisip, ramanand totusi la umbra placuta a pinilor si fiecare parcela are propria sa chiuveta. Venind dupa o sedere pe la campingurile din Austria nu ni s-a parut la fel de curat bec – ceea ce dovedeste inca o data ca omul cinsteste sau nu locul – dar in general sunt conditii bune, gasesti umbra sub copaci batrani, magazine, restaurante, inghetata, masinute, si tot ce poate face fericit un copil. Minusurile se pot deduce din ceea ce am scris: in apa mica te plictisesti mergand pana reusesti sa ajungi la o adancime in care sa poti inota, iar diversele tentatii pot face fericit sau nefericit un copil, in functie de bugetul si modalitatea in care fiecare parinte isi poate amagi odrasla pusa pe distractie. Ca exemplificare o singura alunecare pe toboganul cu apa costa 4 kune, 5 minute de sarit la trambulina 20 de kune. Daca mergeti acolo fiti pregatiti cu instrumente pentru construirea celor mai frumoase castele de nisip.
Nici plajele de pietre nu sunt de neglijat. Daca noi ca adulti le-am preferat pentru apa mai adanca si pentru limpezimea si culoarea ireal de albastra a apei, un copil va gasi intotdeauna placere in a se juca cu pietrele rotunjite de apa, sau de diferse culori si compozitii. Daca stati pe astfel de plaje fiti pregatiti sa duceti acasa o parte din depozitul de pietris si feriti-va de pietrele broscute.

Pana la mare, lacurile din Plitvice merita si ele o vizita. Cascadele numeroase si spectaculoase, lacurile turcoaz, pestii care se inghesuie curiosi la mal, pesterile, toate pot fi motiv de incantare pentru un copil suficient de mare. Nu cred ca un copil sub 5-6 ani se poate bucura cu adevarat de plimbare si atentie, traseul C ne-a luat in pas de pici aproape o zi intreaga. Peisajul este unic ca si felul in care s-au format cele 16 lacuri. De la intrarea principala poti alege mai multe tipuri de trasee, in functie de timpul disponibil si dorinta de plimbare. Podete de lemn care se incadreaza firesc in peisaj te duc peste lacuri si aproape de cascade, aproape ca ai sentimentul ca ai fost atins de gratia divina si ca poti merge pe apa. Natura este respectata peste tot, semnele directionale sunt la randul lor din lemn iar pe traseu nu exista decat restaurantele de la intrari sau din locul in care se trece cu vaporasul. Am avut norocul sa stim asta si sa avem la noi sandvisuri si apa. Dupa traversarea cu vaporasul se mai merge inca destul de mult si simteam ca intram in panica la gandul ca vom fi nevoiti sa facem tot drumul inapoi. Am descoperit totusi ca exista autobuze ce pot transporta vizitatorii catre iesiri.

Croatia pentru amatorii de camping
Exista foarte multe campinguri. Daca insulele sunt mai putin generoase, coasta dalmata este plina de acestea. Se gasesc campinguri mari, mini campinguri, sau chiar locuri de campat in curtea unor pensiuni, locuri in care sunt asigurate toate conditiile. Preturile variaza si ele in functie de locatie, o familie cu masina, motor, cort si copil putand plati intre 15 si 25 de euro pe noapte. Nudismul este si el respectat si privit cu relaxare asa ca amatorii se pot simti ca la ei acasa in locuri ce le sunt dedicate.

Croatia pentru pasionatii de munte si de drumetii
Am vrut sa vedem si aceasta fata a Croatiei. Velebitul face parte cu cinste din patrimoniul Unesco iar Parcul National Paklenica e un loc in care se pot intalni atat pasionatii de alpinism cat si amatorii de simple drumetii montane. Se poate intra prin Velika Paklenika sau prin Mala Paklenica, doua canioane din care noi l-am ales pe cel mai mare, adica Velika. Stancile se ridica de o parte si de ala a drumului si nu te poti abtine sa nu admiri alpinistii care ataca curajos stanca dura, urcand pana la inaltimi ametitoare. Dupa aceea iti poti continua drumul spre o pestera sau spre cabane. Trasee sunt foarte multe, depinde de timpul si de disponibilitatea fiecaruia. Drumul nu este dificil dar nici nu l-as recomanda celor care nu au incaltari adecvate. Noi venisem pregatiti dar am vazut multi turisti care confunda muntele cu o alee de promenada. Chiar daca in general poteca prin padure este dreapta, exista portiuni de urcari si coborari pe pietre unde o talpa antiderapanta si o glezna bine tinuta fac peisajul mult mai placut la admirat. Te uiti in jur si te simti ca un pitic printre bolovani uriasi pravaliti la vale in cine stie ce epoca, iar albiile raurilor secate pe timpul verii iti prezinta la randul lor roci de o dimensiune demna de istorisirile lui Guliver in tara uriasilor. Dupa o zi intreaga de drumetie am revenit la malul marii si am facut o baie in apa linistica precum un lac, pictata in nuantele rosiatice ale apusului. In timp ce inotam ne-am uitat din nou spre munti, atat de aspri si totodata atat de frumosi, si am invidiat Croatia pentru bogatia naturala pe care o are, bogatie care o impartaseste cu draga inima tuturor celor care vor sa o descopere.

Croatia pentru gurmanzi
Soarele, apa, aerul de munte, toate la un loc fac o pofta de mancare de zile mari. Croatii stiu asta si de aceea portiile sunt generoase si copioase in majoritatea restaurantelor. Mancarea este gustoasa, mandria lor nationala fiind gratarele, cevapcici (un fel de mititiei), sau feluri gatite pod peku, un mod specific si traditional de a coace carnea de orice fel, fie ca este miel sau caracatita. Fructele de mare sunt la mare cinste, vinul este bun, poti sa regreti ca nu ai un stomac de schimb, parca ai vrea sa mai incerci ceva din meniu daca nu ai fi asa de plin!

Croatia de lux
Pentru cei care nu sunt amatori de dormitul in sac sub folia subtire a cortului, exista nenumarate cazari, de la cele mai accesibile pana la cele mai sofisticate. Am ajuns in Opatija cu dorinta de a vedea si alta latura a Croatiei. Statiunea impartilor si a aristocratiei austriece raspunde cu brio asteptarilor. Hoteluri de lux gazduite in cladiri ce te duc cu gandul la Viena, o riviera superba pentru plimbari lungi la malul marii, mai multe terase si restaurante ale caror preturi nu sunt totusi mai mari ca in alte parti, parfumuri fine, tinute de promenada, motociclete custom lucioase si cromate si … aceleasi targuri cu suveniruri kitch ca peste tot. Peste mare s-a ridicat luna plina si stralucesc luminile orasului Rijeka. In locul unui hotel de patru stele am ales o camera la o familie de italieni de unde avem aceasta imagine. Imaginea face mai mult decat 5 stele pe fatada unei cladiri frumoase. E ultima noastra privire spre Adriatica in timpul noptii, a doua zi ridicam ancora si plecam spre casa.

Plecam cu dorinta de a reveni si cu bucuria ca am cunoscut un taram atat de generos, care ne-a facut pe toti fericiti. Motociclista, copil, fotograf, fiecare a avut ceva de castigat si de adaugat la patrimoniul personal de amintiri!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.