El Prado

El Prado

“VOYAGER C’EST S’INSTRUIRE”

In Madrid, prin Paseo del Prado, umbrit de arbori si racorit de fantani se ajunge la cel mai important muzeu al Spaniei si, alaturi de Louvre, National Gallery, Rijkmuseum, Mauritshuis, Musei Capitolini, Ermitaj, unul dintre muzeele celebre ale Europei, El Prado. Construit la cererea lui Carol al III lea de catre arhitectul Juan de Villanueva, incepand cu 1775, ca museu de stiinte naturale, inaugurat ca muzeu de arta in 1819 de Ferdinand al II lea, El Prado s-a imbogatit continuu din colectia regala, din transferuri – colectia Trinitate, cuprinzand lucrari din biserici si manastiri, de la Escurial si alte palate din Madrid, la amenintarea razboiului civil. I s-au adaugat El Cason de Buen Retiro, care adaposteste in prezent pictura secolului al XIX lea si palatul Villahermosa. Din Prado au plecat capodopere – Guernica, la Museo Nacional de Arte Reina Sofia.
Pentru protectia tablourilor, in timpul razboiului civil, (1939) acestea au fost transferate in Elvetia de unde s-au intors in acelasi an. Edificiul in sine a cunoscut extinderi (1914, 1955, 1956 ), modernizari (in 1980 s-a inceput climatizarea salilor), renovari (1972 -1992), iar in 1999 s-a definitivat prima faza a proiectului ce prevede extinderea organismului autonom El Prado. Aici sunt expuse opere de arta spaniole, incepand cu primitivii  din secolele al XIIIlea pana in secolul al XV lea, El Greco si secolul al XV lea, Velasquez si secolul al XVII lea, Goya si secolul al XVIIIlea, plus colectiile straine de arta italiana, flamanda, franceza, olandeza, germana, britanica.

Cand m-am aflat langa statuia lui Velasques din fata muzeului, emotia mea s-a transformat in bucurie: era primul pas spre MAREA INTALNIRE cu pictura marilor maestri. Luminile fulgurante, alunecand pe trupuri si vesminte, la El Greco, coloritul cald, transparenta vaporoasa la Goya, delicatetea lui Murillo, mi s-au gravat in memorie pentru totdeauna. Privind tablourile am realizat ca, oricat de bune ar fi reproducerile din albumele de arta, redarea perfecta a originalelor este imposibila, mai ales din punct de vedere cromatic – fotografia, fie atenueaza, fie inflacareaza culorile. Si apoi, mana maestrului cu pensoanele lui, a fost acolo! Privirea lui o intalneste pe a noastra, in opera de arta; ne inaltam, din banala noastra conditie spre cerul geniilor omenirii. Sunt momente memorabile. De aceea, poate, vin si vor veni mereu mii si mii de oameni la El Prado.
Muzeele, catedralele, sunt ca si gradinile; cresc, se tranforma, se cer ingrijite, imbogatite, tot timpul pentru a deveni roditoare. Cronologia sumara de mai sus demonstreaza  ca pastrarea  patrimoniului national a fost si ramane obiectul unei largi si constante preocupari si nu a fost stopata nici de razboaie nici de recesiuni. Nu este un caz singular si nu caracterizeaza numai Spania. Majoritatea tarilor europene, dupa cel de-al doilea razboi mondial, au renascut din cenusa (Germania), si-au reabilitat comorile de arta si arhitectura, intrecandu-se in frumuseti, stimuland astfel dezvoltarea turismului pana la cote uimitoare, transformandu-l in sursa importanta de venit. Curentul restaurarilor se deruleaza si in prezent pe continentul nostru de care, ca sa fim mandri, trebuie sa il cunoastem.

Odata cu dezvoltarea infrastucturii si  perfetionarea mijloacelor de transport calatoriile tind sa devina nu numai un mijloc de relaxare ci si de informare. Rabelais scria: “Voyager c’est s’instruire”. Deci, la drum!


Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.