De Anul Nou pe străzile Vienei

De Anul Nou pe străzile Vienei

Viena cu parfum de scorţişoară (8)

31 decembrie 2001

Ultima zi din an am început-o la cumpărături diverse. Ne descoperisem deodată mai bogaţi, după ce văzusem că merge să scoatem bani de pe un card de care uitasem. Ne-am întors acasă cu multe pungi şi bineînţeles cu nimic de mâncare; ca de obicei, magazinele se închiseseră înainte de a apuca să ne dezmeticim. Am încropit nişte paste cu sos şi apoi am început să ne pregătim pentru noaptea lungă pe care urma să o petrecem pe străzile oraşului. Era pentru prima dată când aveam parte de un revelion pe stradă. Nu mai aveam răbdare să aşteptăm aşa că pe la 6 ieşeam deja pe uşă întrebându-ne ce vom face oare în atâtea ore câte ne mai despărţeau de miezul nopţii. Pe stradă era aglomerat şi plin de maşini, premieră de când ajunsesem în Vienna! Iar imediat ce am ajuns pe bulevardul pietonal către Stephan am fost surprinşi de ceea ce am găsit. Deabia dacă se întunecase şi lumea ieşise să se distreze! Erau atât de mulţi oameni încât ai fi putut crede că e vreo manifestaţie dacă nu ar fi avut pahare în mâini şi nu ar fi duduit muzică şi trompete cu sunete ascuţite de peste tot. Mulţimea se deplasa în coloană, râzând sau dansând iar costumaţiile erau care mai de care mai haioase: pălării de clovn sau în formă de purceluşi.

O mulţime de chioşcuri, fiecare cu ritmurile sale, te trăgeau de nas cu mirosurile de diverse bunătăţi, aproape ne părea rău că mâncasem. Am început totuşi cu nişte castane pentru că miroseau irezistibil şi am dat pe gât o tequilla ca să nu îngeţam. De la Stephan, luaţi arecum de val, am ajuns în piaţeta Freyung unde erau deja concerte şi oameni de diverse vârste cântau şi ţopăiau în mod contagios. Tot aici am întâlnit ceva mai deosebit: punch srilandez. Între pieţele unde erau instalate scene pentru concerte, mai erau amenajate un fel de ringuri sau mini discoteci unde lumea dansa nestingherită. Ne-am continuat traseul ajungând la primărie unde ne-am amestecat din nou în marea de oameni voioşi şi săltăreţi. De acolo ne-am mai întors la Stephan dar nu am zăbovit prea mult pentru că era mult prea gălăgie, mult prea multe pocnitori şi apăruseră destul de multe personaje cu feţe ciudate. După ce am savurat o clătită,  ne-am dat seama că mai erau încă două ore şi ne era destul de frig aşa că am hotărât să ne găsim un acoperiş. Am intrat la întâmplare pe o străduţă unde am dat de un restaurant foarte interesant, amenajat într-un subsol împăţit în foarte multe încăperi, ca o pivniţă labirint. Nu era pretenţios dar se pare că avea un anumit tip de clientelă, alcătuit mai ales din persoane mai în vârstă, dovadă vie a faptului bătrâneţea nu te împiedică să te distrezi. Erau cu toţii simpatici şi frumos gătiţi, căntau la acordeon şi râdeau.

Am stat acolo până la 11:30 şi nu am uitat să ciocnim şi la 11:00, ora 12:00 în România. Când am ieşit ne întrebam încă unde am prefera să ne prindă anul nou. A fost să fie primăria, fără prea multe deliberări. Am luat o şampanie mică cu o inimioară verde ataşată şi două pahare de sticlă (pe care le mai avem şi acum) ca să avem ce ciocni. Ora se apopia şi se părea că cei de pe scenă nu aveau de gând să ia o pauză. Erau incredibil de mulţi oameni, cam ca în autobuzele din Bucureşti cu singura deosebire că suprafaţa acoperită era mult mai mare şi că nu mirosea urât! Se formaseră cozi mari la nişte ghişee care urmau să schimbe primii Euro din istorie. În cele din urmă a început numărătoarea inversă şi iată că am trecut şi în 2002. Aşteptările ne-au fost depăşite prin surpriză: ne aşteptam la focuri spectaculoase de artificii şi nu au fost decât focuri de amatori, dar nu ne aşteptam să dansăm împreună cu toată acea masă de oameni valsul de la miezul nopţii. A fost incredibil! După ce emoţia s-a risipit şi lumea a început să se mai împrăştie, ne-am luat un cârnat gen hot dog cu adevărat fierbinte, adică foarte picant, iar pe la 1 am pornit spre casă, odată cu foarte mulţi oameni care începeau să se retragă.

Când am ajuns simţeam că sunt acasă şi că trăiesc dintotdeauna în Viena. Am prelungit acest sentiment cu încă un pahar de şampanie savurat la lumina lumânărilor din bucătărie şi apoi am adormit cu sunet de vals în urechi.

Citeşte şi celelalte pagini de jurnal:

Epidodul 2 | Episodul 3 | Episodul 4 | Episodul 5 | Episodul 6 | Episodul 7 | Episodul 8 | Episodul 9

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.