Prin Pirinei (1)

Prin Pirinei (1)

În prima noastră excursie în Europa (1984) traversând Spania şi urcând spre Franţa, am trecut prin Pirineii gri violet, crestaţi şi mândri. Panta era mare, noi aveam atunci o maşinuţă veche şi urcăm, târ, târ; ceilalţi treceau iute pe lângă noi uitându-se ca la urs, întrebându-se, cred, de ce mergeam atât de încet. Nu ştiau că noi scăpasem din socialismul atât de dezvoltat încât nu am avut bani şi de o maşină tare şi de o excursie. Am împăcat cum am putut capra şi varza. Peste 25 de ani, dotaţi cu un vehicul performant, mai multă experienţă în călătorii şi o informaţie atât de bogată încât ne-a făcut să ne îndrăgostim de Spania, am ajuns din nou în Peninsulă Iberică şi în inima Pirineilor ce fac parte dintre cei mai frumoşi munţi văzuţi de noi alături de Alpii italieni, austrieci, elveţieni şi germani.

După Zaragoza, un oraş încântător, am plecat în direcţia Lleida apoi spre Vielha şi Benasque, punct important de plecare în explorarea Pirineilor. Ne-am întâlnit cu meridianul Greenwich anunţat înainte cu 500 de metri şi marcat printr-un arc verde care traversa şoseaua. Am trecut pe lângă oraşele îngrijite cu multe locuinţe noi, panouri solare şi mereu prezentele catedrale şi castele vechi. Munţii se profilau în zare iar în faţa lor, pe coline piramidale terasate ca pe valea Rinului, valea lui Douro şi zone submontane din Elveţia, era cultivat grâu, nu viţă de vie ca în locurile menţionate. Orice suprafaţă plată, de orice formă, găzduia lanuri blonde. În spatele lor sau, pe lângă, copăcei verde închis păzeau recoltele. Câte o casă din cărămidă fără acoperiş, pe lângă lanuri, mărturisea că omul altă dată prezent lângă ogoare a găsit un alt mod şi loc de a trăi.

Pirinei, Spania Pirinei, Spania Pirinei, Spania Pirinei, Spania Pirinei, Spania Pirinei, Spania

Treptat, ne-am apropiat de Pirinei trecând pe lângă lacuri de acumulare enorme, turcoaz cu reflexe argintii, oglinzi perfecte pentru vegetaţia stufoasă şi stânci gri, portocaliu, ocru, gălbui, maro roşcat. Spania are multe zone muntoase unde nu numai dimensiunile şi formele impresionează ci şi coloritul rocilor care le compun. Stâlpii de înaltă tensiune urcaţi pe înălţimi incredibile, nenumăratele tuneluri, unele foarte moderne, ca în Austria, altele tăiate pur şi simplu în rocă, campinguri, câteva dotate cu piscine, bungalouri, camere, marginile şoselei curăţate de către oameni şi maşini, ne arătau că aici un popor se mişcă mereu pentru a-şi arăta ce are şi, în acelaşi timp, pentru a trăi mai bine. Pădurea şi păşunile pline de flori micuţe galbene, albe şi mov au câştigat treptat lupta cu grâul. Dacă făceai un popas, nu auzeai numai greieri puternici şi păsărele. Vacile cântau dulce din tălăngi o simfonie rurală, ascunse pe sub copaci şi prin văi scăldate de soarele lunii iunie. La 1600 de metri zăpada împărăţea încă. Unele case din piatră erau părăsite. Nedevastate, aşteptau poate alte vremuri sau alţi stăpâni.

Pirinei, Spania Pirinei, Spania

Aproape de Benasque, încă un lac, stânci maro închis şi negre, scoase din adâncul întunecat şi arzător al pământului, aminteau că fenomene geologice violente au zdruncinat Peninsula Iberică dând naştere formelor de relief actuale. Am văzut de multe ori culmi fracturate, tăiate şi îndepărtate apoi de mişcări telurice. Apoi gheţarii, ploile, topirea zăpezilor, vântul, prezenţa sau absenţa vegetaţiei au continuat şi continuă să modeleze Pirineii, munţii străvechi, calcaroşi, plini de chei, canioane, circuri, râuri, cascade, văi adânci, pereţi abrupţi şi peşteri. Benasque avea drept decor creste de peste 3000 de metri. Case tradiţionale din piatră cu balcoane din lemn, clădiri istorice şi construcţii noi gândite în armonie cu celelalte, hoteluri, magazine de articole sportive şi nu numai, restaurante, atmosfera liniştită în ciuda numeroşilor excursionişti care se îndreptau în diferite direcţii, demonstrau că prin prezenţa sa omul se înfrăţea pe deplin cu natura punând-o în valoare. Ne-ar fi plăcut să stăm o noapte, ne-am informat într-unul din numeroasele hoteluri, dar ne-am dat seama că, dorind să fim cât mai aproape de Parcul Ordesa aveam timp să ajungem în cel mai apropiat sat, Torla. După ce ne-am îndepărtat puţin de hotel o persoană de acolo ne-a ajuns din urmă ca să ne spună că preţul camerei, negociabil, poate fi mai mic. Cum nu aceasta ne împiedicase să rămânem, am mulţumit şi ne-am văzut de drum. Orchestra nevăzută care ne încântase auzul pe traseu adică o cireadă de blânde, frumoase şi curate vaci cântând din tălăngi, însoţite de tineri şi chipeşi văcari, trecu domoală pe malul răului, prin oraş.

Benasque, Spania, Pirinei Benasque, Spania, Pirinei Benasque, Spania, Pirinei Benasque, Spania, Pirinei

Am trecut pe lângă Castejon de Sos, pe N 260, spre Seira, (în direcţia Francia) şi am continuat să mă minunez de abundentă locurilor de cazare. Apa Esera a croit prin masive colosale nişte chei sperietoare, cu pereţi verticali care nu lăsau întreaga lumină să pătrundă până la baza lor. În Picos de Europa (Piscurile Europei) din nord, am trecut prin chei tot atât de spectaculoase şi întunecate. Şoseaua cu multe serpentine, urma la înălţime, cursul Eserei, trecând prin tuneluri, multe păstrând asprimea stâncii în care fuseseră tăiate. Esera făcuse o lucrare măreaţă dar nu recunoştea nimic, se zbenguia umbrită de pini ca un pârâiaş inofensiv, limpede, cu spumiţe, pe pietre rotunjite numai bune pentru a fi folosite la construirea de case. Războiul apei cu muntele se încheiase după mii de ani. Când cheile au rămas în urmă ne-am odihnit privirile pe munţii îmbrăcaţi în păduri dese.

Esera, chei, Spania Esera, chei, Spania

Am intrat în liniştitul sat Campo şi, în faţa vechii sale biserici Sfântul Anton, am gustat de pe o bancă din Plaza Mayor, frumuseţea caselor de piatră încărcate de flori, compact aliniate pe străduţe pavate. Apoi văile s-au deschis, chiar dacă rămâneau foarte adânci. Se putea admira, încă o dată, ingeniozitatea inginerilor drumari privind ranforsările coastelor muntoase; apele din ploi sau topiri de zăpezi ieşeau la suprafaţă prin ţevi cu pălării şi nu subrezeau taluzul bine fixat, pentru a proteja şoseaua.

Campo, Spania Campo, Spania

Spre Ainsa urcam şi coboram pante mari spre rânduri, rânduri de munţi gri albăstrui. Înălţat pe un promontoriu – oraşul vechi, şi în jurul lui – oraşul nou, la confluenţa râurilor Ara şi Cinca, unul turcoaz (culoarea caracteristică a apelor spaniole) altul argintiu, răsfirat leneş. Ainsa, fosta reşedinţă a unui mic regat după alungarea maurilor (secolul al XI lea) este o bijuterie de arhitectură medievală neatinsă de timp. Se intră în cartierul vechi printr-un fel de curte largă înconjurată de ziduri înalte de pe coama cărora se pot admira împrejurimile, ca şi la Lugo, cea mai veche capitală provincială din Galicia. Două muzee faţă în faţă prezintă istoria geologică a Pirineilor şi ecosistemul acestora. Pe străduţe înguste, pietruite, cu o bandă netedă de asfalt pe mijloc, mărginite de case cu un etaj numai şi hornuri altfel decât în alte părţi, piatră, lemn şi flori, curăţenie exemplară, se ajunge în piaţa centrală. Ca în majoritatea oraşelor spaniole partea superioară a edificiilor din pieţe susţinută spre exterior de arcuri romanice şi gotice formează plafonul unor galerii care adăpostesc magazine şi restaurante. Plimbarea, cumpărăturile sau şederea la o masă, la umbră, devine şi mai plăcută. Biserica simplă, în stil romanic, răcoroasă, cu o criptă şi Isus răstignit pe cruce, închidea careul pieţei. Puţin mai sus, muzeul de artă aştepta musafiri. Înfăţişarea satelor următoare, Boltano, Broto (de pe malul unui râu se vede o cascadă), evocă atmosfera Evului Mediu.

Ainso, Spania Ainso, Spania Ainso, Spania Ainso, Spania Ainso, Spania Ainso, Spania

Forme ciudate de munţi, felii curbate pe verticală aranjate ne trimit spre poveşti cu uriaşi care, certându-se nu îşi mâzgălesc caietele ci îşi taie unul altuia bunătatea de culme, ca pe o prăjitură, na!

Ainso, Spania Ainso, Spania Ainso, Spania Ainso, Spania

După Boltano, la o cotitură, un panou colorat, cu desene şi texte, prezenta detalii despre Pirineii înălţaţi din mare acum 39, 40 de milioane de ani. Ţinta noastră în acea zi era Torla dar despre acest sat tot vechi şi nou în acelaşi timp, locul de plecare spre Parcul Naţional Ordesa, merită să vorbim marţea viitoare.

Articole similare

Picos de Europa, o redută naturală

El Torcal

Impresii scrise de: Ghiocel(a)

Perioada călătoriei: iunie 2009

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.