Biblioteca virtuală – raftul cu citate japoneze

La ultima ediţie a Poveştilor din LumeaMare am discutat mult despe Japonia şi tot atunci am împărţit răvaşe cu citate. Astăzi vă arătăm colecţia pe care am făcut-o cu această ocazie. Vă invităm să o completaţi cu ceea ce aţi mai învăţat şi voi din înţelepciunea acestui popor.

Noi nu zâmbim pentru că ceva bun ni s-a întâmplat ci ceva bun se întâmplă pentru că zâmbim.

Toată lumea face greşeli. De aceea există o radieră la capătul fiecărui creion.

Fii generos cu zâmbetele tale.

Acela care ascultă bine, vorbeşte bine.

Nimic nu e mai scump decât ceea ce primeşti gratis.

Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui.

Când mergi, mergi, când stai, stai, dar niciodată nu ezita.

Pregăteşte-te pentru ce e mai bine dar nu te teme de ce e mai rău.

Piatra preţioasă dacă nu e şlefuită nu străluceşte.

Nenorocirea poate fi o punte spre fericire.

Cu cât e mai frumos un trandafir cu atât are ţepii mai lungi.

Ai ochi de vultur când cauţi ce te interesează.

Nu-l întreba despre război pe comandantul armatei înfrânte.

Omătul nu rupe niciodată ramurile salciei.

Chiar şi o coală de hârtie are două părţi.

Dacă vrei ca un lucru să fie bine făcut, fă-l singur.

Viziunea fără acţiune este un vis cu ochii deschişi. Acţiunea fără viziune este un coşmar.

A fugi înseamnă uneori a învinge.

Cu cât doreşti mai multe cu atât ai mai multe dezamăgiri.

Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit.

Cuvântul odată rostit nu mai poate fi ajuns nici cu patru cai în galop.

Cuvintele care n-au fost rostite sunt flori ale liniştii.

Dacă eşti grăbit fă un ocol.

Micul tunel al furnicii va surpa marele zăgaz.

Nu pune uşă la gura altuia.

Nu trebuie să existe intimitate fără politeţe.

Oceanul nu dispreţuieşte nici cele mai mici râuri.

Dacă strângi suficient praf poţi construi un munte.

Dacă vrei să zbori ca un fluture nu te zbate ca un cocoş.


Vouă care v-a plăcut cel mai mult?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.