Oraşele din Sudul Franţei (1)

Oraşele din Sudul Franţei (1)

Anul trecut în toamnă Bianca a avut şansa să petreacă 3 luni în sudul Franţei, într-o regiune extraordinar de frumoasă, eclipsată din păcate de Coasta de Azur care se află în imediată vecinătate. Nu bucurăm că ne-a propus să împărtăşească această experienţă şi cu cititorii noştri.

Până să ajung aici, când auzeam că cineva se referă la Sudul Franţei îmi imaginam Nice-Cannes, eventual Marseilles, dar nimic mai mult. Acum însă, am realizat că sudul Franţei e în altă parte, e tocmai la Montpellier şi în jurul său.

Oraşele văzute mi-au lăsat o impresie dincolo de a o putea numi doar bună, un gust rafinat şi de neegalat, m-au vrăjit. Am povestit cunoscuţilor o grămadă de aspecte ale vieţii acestor locuri, am pălăvrăgit nopţi întregi cu familia pe baza lor şi m-am declarat cucerită.

M-am gândit să vorbesc cât mai mult despre ele, într-un fel să le popularizez, să afle lumea că Mediterana nu înseamnă doar Coasta de Azur, iar freamătul franţuzesc se simte al nabii de bine în inima regiunii Longuedoc Roussillon.

În primul rand Montpellier-ul, locul în care practic am stat, unde am mers la cursuri şi cumpărături, oraşul pe care în lunile mele franţuzeşti l-am simţit “acasă” – chiar aşa îl percepeam de fiecare dată când veneam de pe undeva. Oraşul acesta l-am văzut prima dată într-o zi de vară, în sandale şi mânecă scurtă şi l-am părăsit cu eşarfa la gât şi-n cizme, dar per ansamblu l-am trăit ca pe o primăvară continuă. L-am îndrăgit din prima clipă pentru că e la fel ca un om bun (pe lângă faptul că e frumos în exterior e plin de viaţă şi surprize în interior). Montpellier trăieşte prin oamenii care-l locuiesc, care se strâng mai mereu în grupuri mari în Place de la Comedie. Dacă vrei să simţi pulsul oraşului fă o plimbare seara până în centru. Nu o să-ţi vină să crezi câtă viaţă şi voie bună vei întâlni, vei trece peste aglomeraţie şi vei vedea esenţa: între Montpellier şi locuitorii lui există o relaţie extraordinară cum în România nu am văzut niciunde.

În preajma Crăciunului l-am văzut gătit de sărbătoare la lăsarea serii şi am rămas fără cuvinte, nu pentru că ar fi mai frumos împodobit decât Clujul sau Bucureştiul ci pentru că freamătul pieţei l-a făcut să semene cu un mare târg de Crăciun. Impodobirea a fost transpusă într-un act sentimental mai mult decât în unul fizical.

Apoi din dorinţa mea nemărginită de a vedea Mediterana am ajuns repede la Palavas le Flots. Aici aş veni să stau o vară întreagă fără nicio grijă, fără stres, fără alte planuri, dar nu singură. Numai noi doi şi Marea ar fi perfect. Mi-a plăcut cel mai mult din împrejurimile Montpellier-ului pe care le-am văzut. Mi s-a părut un loc extrordinar de frumos, de romantic, de sensibil, de altfel, de minunat… Înainte de a părăsi Franţa am revenit la Palavas (îl despart cam 20 de km de Montpellier) şi am petrecut o zi întreagă parcă dorind să cuprind în inimă toată frumuseţea mării. Aşa am văzut marea în decembrie şi nu o voi uita niciodată.

Pentru că nu mă săturasem de mare, am ajuns şi la Sete, acolo unde marea a avut cea mai spectaculoasă culoare, acolo unde aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut cât de frumoasă e. Acolo unde am suferit enorm că EL nu e cu mine. Şi la Sete poţi construi o poveste frumoasă cu farul Saint Louis în fundal, cu pescăruşii care vin foarte aproape şi cu toţi oamenii aceea care poate aici s-au născut dar nu s-au săturat să privească marea. Îi vedeam în balcoanele lor privind asfinţiul ca şi cum îl vedeau pentru prima dată.

În partea a doua voi continua cu Nîmes, Beziers şi Lunel

Impresii şi fotografii: Bianca