Răşinari, un colţ liniştit de lume

Răşinari, un colţ liniştit de lume

Vă spuneam în articolul anterior că m-am simţit extraordinar de bine în Sibiu şi că îmi părea rău să plec mai departe. Aşa că a doua zi m-am lăsat greu dusă. M-am trezit târziu, am luat un mic dejun lung, am stat la poveşti cu prietena mea Dodo, apoi m-am gândit că mi-ar plăcea să mai ies puţin în centru, înainte de a încăleca şi a porni spre Cluj.

Dodo a venit atunci cu iniţiativa şi inspirata idee de a mă duce la Răşinari. Aşa că am sărit în maşina ei, am pornit spre ieşirea spre Păltiniş, am trecut pe lângă muzeul satului – pe care ţin neapărat să îl văd cu altă ocazie – şi uite aşa am ajuns în satul cu străduţe înguste, cu case frumoase şi îngrijite, un loc în care era linişte şi soare şi mai că aş fi rămas pentru câteva zile.

Am văzut mai întâi un indicator către Muzeu (nespecificat ce fel de muzeu) şi am reuşit să îl găsim. Aici am descoperit cu mare surpriză o colecţie de obiecte tradiţionale, unelte, mobilier tradiţional superb pictat sau un album cu fotografii de pe la 1912 – vai ce frumoşi şi sănătoşi erau oamenii pe atunci!.

Doamna de acolo, pentru doar 2 lei, ne-a povestit despre viaţa şi obiceiurile satului şi a facut-o cu atâta pasiune încât aproape că ne-am simţit transportate, pentru câteva momente, în alt timp. Am admirat o ladă de zestre, am descoperit cutiile cu fund dublu în care oamenii îşi ţineau ascunse actele de valoare sau banii, am văzut cărţi vechi, valoroase, un război de ţesut, o presă de fructe, obiectele confecţionate de fierari, instrumentele ciobanilor sau vasul în care se strângea răşina. Am aflat ca numele de Răşinari se trage de la faptul că oamenii de aici colectau răşina, o fierbeau iar produsul rezultat era vândut la târguri către cei care produceau vopsele. În acelaşi timp Răşinari a fost şi a rămas un sat de ciobani, nu cei mai bogaţi din zonă (despre care mi s-a spus că oferă bani la kilogram la nunţi) dar suficient de înstăriţi… probabil de aici şi aspectul îngrijit al caselor.

Mi-a rămas în minte un tablou creat în 1855, cu ocazia nunţii de aur a unui cuplu, făcut din firele acestora de păr. Vă vine să credeţi?

Păcat că acest muzeu a fost mutat din casa care l-a găzduit mult mai adecvat pentru mult timp (deh, proprietari care se pare că nu înţeleg importanţa unor astfel de locuri şi cum ar putea fi ele valorificate) şi că noua locaţie nu ajută prea mult în a pune în valoare exponate extraordinare.

Am plecat apoi mai departe şi am văzut mormântul familiei lui Cioran şi cimitirul  – culmea cum manifestările morţii pot ilustra viaţa al unui loc!

Mai la vale, am găsit şi casa în care s-a născut Cioran, apoi am căutat-o pe cea a lui Goga. Iată şi ghizii noştri 🙂

Deşi aceste două personalităţi au dus numele satului mai departe, ambele case sunt închise…

Iar după acestea, ne-am răcorit la Fântâna lui Roşca, a cărei frumoasă legendă o puteţi citi aici:

Biserica Sfânta Paraschiva, construită în 1383, ar putea fi şi ea renovată, a avut cândva frumoase picturi la exterior…

Oricum, cu toate aceste neajunsuri, mi-a rămas în suflet liniştea şi curăţenia acestui loc. O regăsire cu valori şi tradiţii uitate, o linişte de care avem nevoie din când în când…


Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.