Primul meu interviu, a doua parte

Primul meu interviu, a doua parte

Aşa cum vă spuneam în prima parte nu mă simt în largul meu nici în faţa camerei de filmat, nici privindu-mă sau auzindu-mă. Alex are probleme mereu cu mine când încearcă să mă “prindă” în poze, iar atunci când călătoresc imortalizez locurile prin care trec sau oamenii pe care îi întâlnesc, evitând genul acela de imagini “ioşi” – am aflat vorba asta de la o prietenă şi mi-a plăcut tare mult, dacă nu v-aţi prins e vorba de “io şi Turnul Eiffel”, “io şi catedrala din Koln” şamd…

Asta nu înseamnă că nu fac şi “io” din când în când astfel de poze. Şi tot aşa am acceptat şi varianta “io şi b-cafe” care până la urmă nu a fost chiar un dezastru. Eliminând bâlbele, tot ceea ce veţi auzi acolo este cât de poate de sincer şi de uman. Asta datorită lui Robert, care este un partener foarte plăcut de discuţie şi căruia îi mulţumesc pentru că m-a pus în galeria lui, alături de alţi oameni mai importanţi ca mine.

În final, ca sa parafrazez o formulă uzitată prin anii ’80, this is Roxana Farca!

Partea 3

Partea 4

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.