Twitter şi noroi!

Aşa-i că v-am dus cu titlul ăsta? Dacă nu ştiaţi deja care e legătura parcă văd că v-aţi aşteptat să găsiţi ceva împroşcat de noroi asupra oamenilor de pe twitter. Ei bine, nu se va întâmpla asta ci dimpotrivă, am de gând să vă spun că am întîlnit oameni minunaţi prin intermediul acestui instrument de comunicare. Şi pentru că mi-ar lua prea mult ca să scriu întreaga poveste, mă voi limta la întâlnirea #tweetmeetbz, la care am avut plăcerea să particip în week-end.

Din varii motive nu am reuşit să ajung până acum la aceste întâlniri organizate în afara Bucureştiului şi îmi pare rău. Sunt ocazii de a întâlni oamenii din spatele unor nume sau nick-uri mai mult sau mai puţin extraterestre, de a le cunoaşte proiectele, pasiunile, motivele pentru care activează pe net. Sunt oportunităţi pentru oricine, indiferent unde se poziţionează în “list-uri”, “Ze-listuri” sau alte ierarhii, de a învăţa. Şi nu spun eu asta, care sunt mică şi evident am încă multe de înăţat, a spus-o în aceeaşi întâlnire chiar şi Chinezu.

Eu personal am aflat că încă nu ştiu să povestesc despre LumeaMare cu aceeaşi pasiune cu care mă ocup sau scriu. Nu am idee de ce, dar a trebuit să mi se sufle ca să spun mai multe! Vom lucra şi la acest aspect! 😀

Dincolo de asta m-am relaxat, am râs şi ne-am simţit bine, aşa cum mi s-a promis! Şi să nu uit, am mâncat prajituri bune aduse de Sabina de la Cofetaria Cornovac.

Iată cine a mai fost:

Iulyan si Laura, DreamTeamRO adică Stefan Murgeanu, Claudiu Ciobanu, Vlad Dulea, Marius Matache, Chinezu si absentul Nicu, apoi Robert si Adriana, Alex Farca, Zapakitul, Mihai Baboi, Paun Eugen, Cutzitaru, , si George Jipa.

Şi dacă vă întrebaţi totuşi unde este rima cu noroiul observaţi pozele de la finalul galeriei de mai jos!

Iata şi un prim filmulet, cu Vlad Dulea şi Marius Matache şi o porţie bună de râs… vom mai adăuga!

După ce am terminat întâlnirea ne-am grăbit către Vulcanii Noroioşi. A fost o plimbare extraordinară căreia îi vom dedica un subiect special, aici punem doar un teaser…

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.