Berlin – Inima frântă reînviată (1)

Berlin – Inima frântă reînviată (1)

Când am intrat în Germania a trebuit să-mi stârpesc din minte mustaţa lui Hitler, imaginile de coşmar ale războaielor cu tancurile, soldaţii, avioanele, bombardamentele, submarinele şi torpilele lor, lagărele de concentrare, (imagini pe care le-am văzut, din fericire, numai pe micile şi marile ecrane) pentru că această ţară, în ciuda nefericirilor trăite a redevenit o mare putere economică iar din poporul ei s-au desprins Beethoven şi Bach, Kant şi Hegel, Goethe şi Schiller, Durer, Cranach cel Bătrân şi Holbein. Contactul direct, mai apoi, cu şoselele, casele pictate din sate şi oraşe, cultul pentru vegetaţie, pentru muzică, parcuri, păduri şi castele, ordinea, disciplina, punctualitatea, civilizaţia societăţii în general, m-au convins, dacă mai era nevoie, că un anumit trecut trebuie lăsat la locul lui atunci când prezentul merită toată admiraţia.

Am văzut întâi Dresda cu toate comorile ei vechi şi noi în acelaşi timp. Aici trecutul valoros existent sub forma edificiilor distruse de război a reînviat odată cu muzeele, bisericile, teatrele, podurile şi opera, reconstruite. Îndreptându-ne apoi spre Berlin, capitala Germaniei, mi-am spus încă o dată: bine, bine, poţi ignora, la un moment dat capitole din vremurile trecute dar fără istorie nu se poate! Nu numai istorie îndepărtată ca la Roma ci una apropiată de timpul zbuciumat al mijlocului de secol XX, ale cărui consecinţe nu s-au stins toate nici până acum. Epidemii, invazii, războaie, alternând cu perioade de glorie, devastat cumplit şi renăscând apoi din moarte şi cenuşă ca întreaga Germanie, Berlinul a suferit în plus şi o fractură care a durat 27 de ani, certificată de zidul nefast care a despărţit familii, prieteni, sisteme sociale. A suferit dar nu a încetat să trăiască, să renască şi să se dezvolte.

Am stat în apropiere (în Ludwigsfelde unde, am avut o surpriză colosală – stâlcindu-mi limbă pentru a întreba despre un hotel a cărui reclama o văzusem pe autostradă, mi s-a răspuns în ruseşte! Am dedus că nu au plecat toţi băieţii acasă, ba chiar aveau ditai afacerea cu tiruri.) Am făcut naveta cu trenul până la gara Potsdam (cu Sony Center alături, într-un cartier – capodoperă de inginerie şi arhitectura modernă) în care totul funcţionează perfect, în legătură cu toate liniile subterane ale oraşului (o reţea imensă), punct de informaţii şi persoane care te pot îndruma în orice moment. Ne-am cumpărat cardul Berlinului şi am umblat lejer pe toate mijloacele de transport, inclusiv până la Potsdam. Ca şi în Defense sau în cartiere din Bruxelles, Haga, Rotterdam, Hanovra, Valencia, Benidor (Spania), oţelul şi sticla policromă alcătuiesc construcţii zvelte, îndrăzneţe, înalte, strălucitoare şi moderne iar Sony Center, un complex de magazine sub o magnifică cupolă, pare desprins dintr-un film fantastic.

În Paris, Turnul Eiffel te ademeneşte de departe şi, de cele mai multe ori, la el te duci mai întâi. La Berlin, primul drum l-am făcut direct pe Ebertstrasse spre Poarta Brandeburg (1789), simbolul oraşului, din Parizer Platz, înconjurată întotdeauna de  lume care făcea fotografii  şi se bucura de ambianţa să elegantă. De aici se dechideau două direcţii: la stânga, nu departe, era palatul Reichtagsgebaude, sediul dietei federale; până la el, am văzut, în dreapta, Holocaus Denkmal – Memorialul Evreilor asasinaţi ai Europei, un impresionant câmp de stele funerare din beton, iar vizavi, chipuri ale celor care au vrut să treacă peste zid şi şi-au pierdut viaţa. La Reichtag o coadă dreaptă şi disciplinata aştepta să intre şi să privească prin cupola de sticlă cum lucrează aleşii poporului german. Convinşi fiind că, după cum arată ţara, dânşii îşi fac datoria, ne-am continuat plimbarea.

Ne-am întors la Brandeburger Tor şi ne-am îndreptat spre a doua direcţie, pe Unter den Linden (Pe sub tei), artera lungă şi largă de-a lungul şi în jurul căreia sunt edificii remarcabile – ambasade, Biblioteca de Stat, Vechea Bibliotecă, Universitatea Humbolt, Operă de Stat, Palatul Prinţeselor, Catedrala Sfântului Edwig (catolică, de o frumuseţe sobră, mult mai puţin împodobită că bisericile din spaţiul latin), Muzeul de Istorie, Noua Gardă (Neue Wache ) unde grupul statuar al Mamei Germania sau al oricărei alte mame din lume care îşi plânge fiul fost soldat are întotdeauna în preajma flori proaspete. Statuia ecvestră a lui Frederic cel Mare şi Schlossbrucke, podul care leagă bulevardul de Insula Muzeelor, constituie importante puncte de interes.

Magazine, cafenele, ursul berlinez, în diferite reprezentări, restaurante elegante care primeau fără reproşuri şi bieţi călători în trecere spre locul unde şi regele merge singur, mult mai mulţi turişti decât localnici, dădeau viaţă şi culoare acestei zone unde solemnitatea stilului neoclasic predominant, sobrietatea şi măreţia marilor clădiri monocrome se impuneau arătându-ne că aici erau Preţuirea Valorilor create de generaţiile anterioare, Munca, Puterea, Gloria, Respectul faţă de om şi activitatea sa (exemplu – mijloacele de transport impecabile, confortabile, adaptate persoanelor cu nevoi speciale, mamelor cu copii – păpuşi cu ochi albaştri şi perişor blond în cărucioare sau persoanelor care fac naveta cu tot cu bicicletă, în orice gară pasaje subterane cu lift până la peroane, trenuri atât de rapide, pentru distanţe mari, încât auzi numai un fass şi gata, îl vezi trecut, etc.). Pe bulevard circulau trăsuri, din loc în loc se vindeau drept suveniruri caschete germane şi ruseşti, decoraţii, trese, din vremea războiului. (Hm! Hm! Am cârtit eu dar, dacă sunt în muzee armuri şi arme care, precis nu serveau la cine romantice sau plimbări sub luna plină, de ce nu, caschete?) Nu curgeau râuri de maşini, nu se stătea în picioare în autobuze, metrou sau tren, oraşul era ciudat de neaglomerat.

Pe la mijloc, bulevardul este traversat de Friedrichstrasse care duce spre galeriile Lafayette (în interior se afla o uriaşă pâlnie de sticlă ce poate sugera că într-un un asemenea loc irezistibil banii alunecă din buzunare spre buticuri, cu mare uşurinţă) şi Gendarmermarkt, o piaţă largă( unde mijloace de locomoţie uşurele şi drăguţe invită la plimbare economisind picioarele) cu cele două domuri, francez şi german faţă în faţă, Teatrul Muzical şi statuia lui Schiller în mijloc. (Berlinul are o activitate culturală prodigioasă – 27 de teatre şi 400 de trupe artistice). În spatele acestor  denumiri sunt arhitecţi, artişti, regi care le-au gândit, restaurări, reconstruiri. Ghidurile oferă date şi prezentări minuţioase necesare oricărui turist care vrea să înţeleagă rolul şi importanta acestora în cultura şi preocuparea de a instrui generaţii. Există centre de informare, poliţie din belşug, numai că nu poţi pronunţa cum trebuie denumirile locurilor care te interesează aşa că, numai scriindu-le şi arătându-le am ajuns uneori la destinaţiile dorite.

Va urma în partea a doua: Insula Muzeelor, Berliner Dom, Primăria Roşie, Biserica Spartă, Zidul Berlinului şi alte informaţii interesante!

Impresii scrise de: Ghiocel(a)

Perioada călătoriei: 2008

 

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.