Traversând podul peste Inn

Dacă nu ar fi ghidurile care ne mai deschid din când în când ochii, poate că nu ne-am da seama că numele unui oraş ca Innsbruck înseamnă „podul peste Inn”. Aşezat, ca orice oraş care se respectă, pe un râu important (ce vine din Elveţia şi se varsă în Dunăre, în Germania), Innsbruck este capitala uneia dintre cele mai pitoreşti provincii din Austria, Tirol. Nu am ajuns acolo iarna, pentru ski, dar încă mai sper să nu mor până nu deprind şi tainele acestui sport. Dacă în alt oraş important din Tirol, Kitsbuhel, am găsit o staţiune destul de aerisită vara, aflată într-un evident extra-sezon, Innsbruck s-a dovedit a fi mai mult decât o destinaţie preferată pentru sporturile de iarnă. Am trecut prin oraş în miezul verii, într-un circuit mai amplu, nereuşind să îi alocăm timpul pe care l-ar fi meritat. Şi asta pentru că Innsbruck face parte dintre acele locuri care îţi lasă o impresie plăcută în ciuda numărului mare de turişti, un oraş pe care sunt sigură că merită să îl cunoşti şi dincolo străzile clasice pe care toată lumea vrea să le bifeze… şi pe care nici noi, aflaţi doar în trecere, nu le-am putut ignora.

Nu voi reface acum întreg traseul, prefer să punctez câteva din locurile care m-au impresionat şi în rest să las imaginile să vă vorbească.

Am pornit de la Arcul de Triumf şi Maria Theresien Strasse, strada largă cu o panoramă copleşitoare, datorată piscurilor înalte din spate. În mijlocul unei o colecţii impresionante de clădiri frumoase, am găsit  şi Coloana Sf Ana sau turnul oraşului, lângă vechea primărie.

Vechiul cartier al oraşului, cu zona sa zona pietonală care începe la interrsecţia Hofgasse şi Herzog-Friederich Strasse nu se lasă nici ea mai prejos. Ochii îţi rămân îndreptaţi în sus, atraşi de Helblinghaus, casa gotică din secolul 15, ce se mândreşte cu o copleşitoare stucatură la exterior. În imediata sa apropiere nu se poate să ratezi Micul Acoperiş de Aur, aflat pe loggia fostei reşedinţe a ducelui Tirolului, zis Friederich cel Sărac sau „coate goale”. Împodobit de împăratul Maximiliam I, balconul avea ca scop supravegherea vieţii stradale a oraşului fiind în acelaşi timp o demonstraţie de putere şi bogăţie – poveştile şi legendele variază.

Pe Universitatsstrasse am ales să mergem la Hofkirsche – lăcaş al curţii imperiale, creat pentru a adăposti Mausoleul Împăratului Maximilian. Acesta îşi propusese să ridice 40 de statui mari, 100 de chipuri mai mici de sfinţi şi 34 de busturi ale împăraţilor romani. Planurile nu i-au ieşit nici lui, nici nepotului Ferdinand I, iar sacrofagul care urma să îl adăpostească a rămas un deloc simplu decor. Cele 28 de statui mari pe care le putem vedea astăzi reprezintă o imagine inedită, care ni se întipăreşte în memorie.

La aceeaşi adresă am uitat de orice grabă şi în Muzeul Artei Populare a Tirolului care ne-a oferit o imagine extraordinară a vieţii din această regiune. Am admirat interioare tradiţionale, mobilier autentic, instrumente, obiecte casnice, toate foarte frumoase, fără excepţie!

Cam atât am reuşit noi să acoperim în numai câteva ore. Acum aştept să îmi spuneţi ce alte lucruri sau locuri minunate am ratat!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.