Poveşti din LumeaMare 5 – impresii

Roxana, imediat după terminarea Poveştilor din LumeaMare ediţia cu numărul 5, a încălecat pe-o şa (la propriu) în direcţia Moldova pentru a se alătura grupului ce Redescoperă România, aşa că voi aduna aici impresiile africane ale ediţiei proaspăt incheiate.

La cea de-a cincea ediţie a Poveştilor din LumeaMare  Cornelia şi Miruna a căror prezentare am facut-o aici, ne-au introdus în lumea plină de culoare şi căldură a  Marocului.

Miruna ne-a povestit despre cum e să te rătăceşti prin Fez şi cum să cauţi însetat un stop de bere. Plimbarea a continuat alături de un ghid local descoperind de data aceasta multe din secretele medinei ce datează din secolul al 9-lea. Am poposit apoi la Merzouga, pe dunele de nisip din jur şi povestea ne-a purtat apoi pe traseul celor 1000 de kasbahuri. După atâtea zile de poveste am ajuns în Marrakech şi povestea s-a încheiat cu o ultimă cină în faimoasa piaţă, patrimoniu Unesco de altfel, Djeeema el Fna.

Cornelia ne-a dus în Maroc alături de o expediţie ştiinţifică. Am aflat ce înseamnă să nu ai harta potrivită la locul potrivit. Am văzut poze extrem de interesante, am văzut frumuseţea oceanului cu ochii celui care îl vede pentru prima dată. Am admirat munca celor care au îmbogăţit colecţia Muzeului Antipa cu specii de plante şi animale specifice zonei: gândaci, scorpioni, fluturi, şopârle şi multe altele. Am ajuns ecident şi în piaţa Djeema el Fna unde am văzut povestitorii locali şi imblânzitorii de cobre. Foarte multă culoare şi peisaje  superbe ne-au încântat privirea.

Nu pot descrie în cuvinte poveştile aşa cum le-am auzit, cel mai bine este să fii acolo, este calea cea mai sigură de a vă bucura de ele.

În mica pauză ce urmat s-a votat şi s-au numărat voturile cu ajutor din public. La întoarcerea la mese participanţii au găsit o mică parte din gusturile şi aromele Marocului sub forma unei mici degustări. Pâinea marocană cu măsline, Zaalouk şi Taktoukaa au fost apreciate de cei prezenţi, lucru care nu a putut decât să mă bucure.

Mă bucur de asemenea că ne-a vizitat şi gustat Adi Hădean aflat pentru un scurt timp în Bucureşti (împreună cu Viorel Copolovici a ţinut capul de afiş la evenimentul Full Moon Soup Night – un eveniment de strângere de fonduri pentru Spitalul de urgenţă pentru copii Grigore Alexandrescu).

Invitatul nostru Alin Totorean ne-a lăsat efectiv cu gura căscată. Experienţa exploratorului trăită cum nici la emisiunile de profil de pe National Geographic sau Discovery nu le-am văzut, ne-a captivat fără rezerve. Aşa cum a spus Roxana: “Proiectul său de suflet este “Descoperă-ţi semenii” prin care, începând din 2003, face cunoscute ultimele tărâmuri unde mai pot fi găsite identităţi culturale puternice şi luptă împotriva golirii de spirit şi de cultură a comunităţilor noastre moderne, afectate grav de fenomenul globalizării. Prin mesajele transmise îşi doreşte ca proiectul să deschidă ochii celor mulţi, îndreptându-i spre o mai mare bunătate a sufletului, spre ajutorare şi bun simţ. Tot ceea ce face Alin Totorean este de fapt o pledoarie pentru viaţă şi natură, pentru frumos şi bunătate.” sintetizează perfect mesajul pe care Alin Totorean încearcă să-l ni-l transmită.

Cornelia Florea (câştigătoarea acestei ediţii) şi Miruna Avram au primit premiile oferite de ceainăria GreenTea.

Mulţumim din nou gazdelor noastre de la GreenTea, datorită cărora putem ţine aceste evenimente în cea mai frumoasă ceainărie din Bucureşti.

Mulţumim tuturor pentru prezenţă şi vă mai aşteptăm şi la următoarele ediţii – Poveşti din LumeaMare.

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.