Redescoperind ţinutul copilăriei – Moldova (1)

Redescoperind ţinutul copilăriei – Moldova (1)

Sâmbătă, 26 iunie, anul de graţie 2010. Ascult fascinantă amintiri din Africa, la Poveşti din LumeaMare ediţia 5 şi din când în când mă uit cu groază la norii care se adună pe cer. Mă tot gândesc la drumul pe care îl am de făcut, spre Piatra Neamţ, imediat după ce termin cu evenimentul. Şi mă mai gândesc la ploaia care m-a prins ultima dată când am călătorit spre aceeaşi destinaţie şi despre care am scris în Cum n-am văzut Piatra Neamţ. Mă mai gândesc amuzată la faptul că acest articol m-a ajutat să câştig un week-end la Arsenal Park, un loc în care mi-am făcut cumva debutul în lumea bloggerilor. Tot acolo am cunoscut-o şi pe Nebuloasa, pe care urmează să o revăd în excursia ce urmează să înceapă în câteva ore. Echipa care Redescoperă România a plecat deja spre prima destinaţie din Moldova şi este alcătuită din Bobby Voicu, Adrian Mihăltianu, Corina Georgescu, Nebuloasa (Oltea Zambori), Ana Bulgăr şi Mugur Pătraşcu. Ideea a fost lansată şi susţinută de Petrom şi mi-a plăcut atât de mult încât am decis spontan că mă voi ataşa codiţă la caravană, eu şi Loona mea cu două roţi.

Sâmbătă, 26 iunie, acelaşi an minunat 2010, ora 16:00 PM. Evenimentul e pe sfârşite, eu mă uit îngrijorată la ceas. Întunericul şi iminenta ploaie nu sunt cele mai îmbucurătoare veşti pentru un motociclist. Ajung în viteză acasă, nu am răbdare să mănânc mai mult decât o supă, mă echipez şi mă bucur de drumul uscat până pe la Urziceni. După care începe într-adevăr să plouă. Şi o ţine tot aşa, iar eu merg tot aşa, fără oprire, pănă când mă văd trecând de semnul intrării în Piatra Neamţ. Trag pe dreapta în prima benzinărie pentru a-mi scutura cele patru membre pe care abia le mai simt şi a-mi anunţa triumfala sosire. Alex e îngrijorat pentru că nu am mai dat niciun semn de câteva ore dar e la curent cu mişcările celorlalţi, despre care îmi spune că sunt acum la restaurant. E clar că supa mâncată acum 5 ore s-a digerat de mult iar stomacul meu are tendinţa de a se digera singur, un chiorăit lung anunţând tendinţele canibale ale acestuia, atunci când aude cuvântul restaurant. Aş putea să îmi iau ceva din benzinărie dar nu am chef să mai stau şi după încă două telefoane pornesc spre Hotel Central pentru a afla programul zilei de mâine, apoi spre mama prietenelor mele Carmen şi Raluca, la care urmează să îmi petrec două nopţi. Mă simt din nou ciudat să fiu în oraşul în care am crescut şi să dorm în altă parte decât în ceea ce mi-a rămas întipărit în memorie a fi camera mea, cu vedere la un deal plin de sălcii parfumate.

Dar mama prietenelor mele mă ajută mă adaptez destul de repede la statutul de musafir şi mă bucur să depăn, împreună cu ea, amintiri din trecut.

Sâmbătă, 27 iunie, ora 1:00 AM – Înainte de a închide lumina îmi dă prin cap să verific mai bine bagajele şi constat că o parte dintre ele s-au udat de la ploaie şi asta pentru că husele care învelesc genţile s-au sfâşiat şi au lăsat apa să pătrundă. Aşa că mă prinde o oră destul de mică întinzând haine pe balcon şi mulţumind în cuvinte calde codurilor galbene şi portocalii care s-au hotărât fix acum să stăpânească ţinutul copilăriei mele, Moldova.

A doua zi de dimineaţă semnez de una singură condica în holul hotelului. Drumul scurt spre hotel e suficient pentru a-mi provoacă nostalgii pe care le rumeg în tihnă, până când apar şi ceilalţi. Pentru această zi am decis să o las pe Loona să se odihnească, este loc în maşină şi afară plouă destul de hotărât, tot drumul spre Bicaz. Credeam că am văzut Cheile Bicazului pe orice anotimp şi în orice formă, ba chiar ziceam la un moment dat că am ajuns să cunosc şi să îndrăgesc anumite cotituri ale drumului sau colţuri de stâncă. Ei bine, pot spune că nu am văzut nimic până astăzi, 27 iunie 2010, când ploaia este atât de deasă încât acoperă în ceaţă înălţimile iar Bistriţa mai mare, mai tulbure şi mai furioasă ca oricând. A face fotografii devine în situaţia de faţă o aventură. Mă bucur aşadar că nu am luat DSRL-ul lui Alex şi m-am limitat din nou la aparatul copilului, care are totuşi marea calitate de a fi rezistent la apă.

Nici la Lacul Roşu, apărut acum aproximativ 170 de ani în urma unei surpări de teren, nu am am senzaţia de „deja vu” ci dimpotrivă, îmi ia ceva vreme să caut trunchiurile altădată vizibile ale copacilor scufundaţi. Iată două imagini comparative, pentru a vă face o idee

Trei bărci semiscufundate şi apa care trece deja de ponton sunt imagini pe care nu le-aş denumi optimiste şi care anunţă o perioadă grea pentru Moldova.

De la Lacul Roşu ne alimentăm silueta cu cel mai gustos kurtos kalacs şi continuăm drumul către Topliţa şi Borsec. Primele raze de lumină şi un spectacol divin al norilor pun în valoare locuri superbe care, combinate cu şosele mai bune decât ne aşteptam, aproape că ne fac să regândim traseul pentru a fugi de ploile Moldovei, spre Transilvania.

Ne întoarcem totuşi şi dăm o fugă până la schitul din Durău, unde eu pot admira picturile interesante (mult mai moderne faţă de cum se obişnuieşte în pictura bisericească) de pe poarta de la intrare sau din interiorul bisericii, realizate de Tonitza (Fotografiile de la schit sunt din plimbarea anterioară…). Bineînţeles că Ceahlăul îmi trage ţeapă şi oricât de mult mi-aş fi dori să îl văd stă bine pitit după nori. Şi nu e pentru prima dată când îmi face figura asta… Să mai ai încredere în prietenii vechi!

În drum spre Durău oprim şi la rămăşiţele Palatului Cnejilor, o fostă mânăstire transformată de către familia Cantacuzino într-o curte boierească fortificată. În prezent biserica pare a fi renovată, în timp ce zidurile sunt lăsate în voia timpului…

Aşa cum spuneam şi la început, prin zonele enumerate până acum m-au mai adus paşii, sau mai bine zis roţile, de curând. Însă nu am mai văzut din copilărie Rezervaţia de zimbri, Cetatea Neamţului sau mânăstirile din zonă.. dar despre acestea voi povesti în episodul următor.

Episodul 2

Episodul 3

Pentru a afla mai multe despre această acţiune poţi urmări impresiile tuturor participanţilor pe blogurile personale

Bobby Voicu,

Adrian Mihăltianu,

Corina Georgescu,

Nebuloasa (Oltea Zambori),

Ana Bulgăr

sau pe

Contul oficial de twitter al Redescopera Romania
Contul de twitter al Petrom
Contul de Facebook al Petrom
Hashtag-ul #prinromania pe twitter
Contul de YouTube al Petrom

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.