Ore privilegiate în Roma (2)

Ore privilegiate în Roma (2)

Continuare, pentru prima parte citiţi aici.

Tot din Piazza Venezia se ajunge imediat la Capitoliu, adică primăria Romei şi Muzeele Capitoline, scara monumentală şi piaţa (desenate de Michelangelo) cu statuia ecvestră a lui Marcus Aurelius  în mijloc. În două palate legate printr-o galerie răcoroasă (Tabularium – arhivele în piatră ale Romei antice) se află fragmente din colosală statuie a lui Constantin cel Mare, renumita statuie a lupoaicei (o copie este şi în Bucureşti), colecţii de sculptură antică egipteană, greacă şi romană, mozaicuri, tapiserii, pictura italiană din diferite epoci, bijuterii, medalii, reconstituiri, templul lui Jupiter etc. Venus Capitolina, aşezată într-un spaţiu numai al ei, luminată blând, frumoasă şi poetică nu priveşte lumea ci altceva, numai de ea ştiut. Un faun din marmora roşie avea ceva din vivacitatea viguroasă a celui de la Pompei. În sălile împăraţilor şi ale filozofilor poţi căuta portretele unor personalităţi despre care ai învăţat, ai citit sau măcar le-ai văzut evocate în filmele istorice. Statuia din bronz a lui Marcus Aurelius (originalul, aflat în interior) păstrează urmele de aur de acum 2000 de ani. Alte sculpturi renumite, unele de un realism sau de o mărime surprinzătoare (Hercule) impresionează profund. Iar din Tabularium se poate vedea, ca dintr-un balcon, zona forurilor imperiale.

Că lângă monumente grandioase se desfăşoară tot felul de scene care nu îşi găsesc locul, e altceva; lângă castelul Sant’ Angelo negri mărişori şi vânjoşi vindeau ca la Florenţa, întinse pe jos, fel de fel de lucruri, strângând şi fugind ca iepurii la vederea carabinierilor; tot acolo, de pe podul impodobit cu statui de Bernini, am asistat la o demonstraţie veselă cu alămuri cântătoare şi diferite obiecte, printre care un vas de toaletă! Cerşetori aşezaţi hopa sau lăţiţi în formă de cruce pe jos, la Capitoliu, în preajmă marilor biserici, unii, foarte cunoscuţi nouă, ne făceau să ne fie ruşine… cumva…

În Campo dei Fiori nu erau deloc flori, cred că nu am nimerit ora potrivită şi florile plecaseră acasă.

În Piazza Venezia şi la Vatican era o aglomeraţie incredibilă; hoarde cu steguleţe şi caschete de o anumită culoare, pentru identificare, bântuiau, conduşi de ghizi; după şederea la o coadă groasă, o populaţie extrem de numeroasă traversează ca un uriaş şarpe muzeele Vaticanului. Mii de capodopere ilustrează mai mult de 4000 de ani: de la arta egipteană, etrusca, greacă (copii şi originale) şi romană, camerele lui Rafael, sala animalelor, sala muzelor, rotondă, sala în formă de cruce, mozaicuri, hărţi, tapiserii, foste apartamente papale, până la artă religioasă modernă.

În Capela Sixtină plină ochi, supraveghetorii îi atenţionau mereu pe vizitatori să pastreze liniştea căci mulţimea bâzâia pur şi simplu ca un roi de insecte căutând cu privirea pe celebrul plafon scenele şi personajele ştiute. Frescele descrise de scrierile Renaşterii ca fiind una dintre minunile artistice ale epocii străluceau de frumuseţe; restaurarea le-a înlăturat patina timpului cu care eram obişnuiţi din albumele de artă şi le-a redat coloritul luminos, scenografic. La primul contact vizual m-am întrebat dacă nu cumva erau prea resaurate! Am convenit cu prietenii noştri să ne întâlnim la ieşire dar nu am ştiut că sunt două ieşiri şi după ce ne-am aşteptat spumegând în soare mai mult de o oră în locuri complet opuse, ne-am “prins” şi ne-am reunit.

În fata bazilicii Sfântului Petru (una dintre cele mai mari din lume) alt şarpe se încolăcea în piaţa mărginită de coloane (opera lui Bernini), cu un obelisc central şi două fântâni. Bazilica este loc de pelerinaj la mormântul Sfântului Petru (considerat primul papă) situat sub un splendid baldachin (Bernini şi Borromini)) şi la alte morminte din subsol (grotele sacre adică). Sub cupola gândită de Michelangelo sunt capele, scaunul papal (din nou Bernini), monumente funebre dedicate unor papi, regi sau personalităţi, statui de sfinţi şi îngeraşi, mozaicuri, picturi, decoraţii abstracte, statuia venerată a Sfântului Petru cu picioarele tocite de atingerile credincioşilor ce trec în şir continuu. Toccare e andare – zice paznicul – să atingi şi să mergi. Un regal monumental al marmorei de toate culorile, al aurului, bronzului şi stucaturilor, bazilica este copleşitoare prin mărime şi enorma bogăţie. Capela unde se află Pieta de Michelangelo este închisă cu sticla datorită unei profanări anterioare. Am regretat că nu am avut ocazia  să o vedem de aproape şi să ne rotim în jurul ei ca la David din Florenţa. Ne-am urcat în cupola cu ascensor şi pe scări, prin spaţii din ce în ce mai strâmte, până la terasele de unde se văd grădinile Vaticanului, piaţa concepută de Bernini (sec. XVI, sculptor, pictor, designer urban şi de interior, avânt la lettre, geniul căreia Roma îi datorează o parte importantă a personalităţii actuale  aşa cum Berlinul îi este dator lui Schinkel, Barcelona, lui Gaudi, Parisul, lui Haussman).

Cam acestea ar fi părţile “grele”. Restul… înseamnă plimbare prin pieţe cu fântâni celebre; Fontana Trevi (cea mai cunoscută, chiar dacă este puţin înghesuită între locuinţe şi asediată de turişti, nu îşi pierde din frumuseţe), Fântâna Tritonului  din Piazza Barberini, Fântâna Broaştelor Ţestoase, din Piazza Matei, Fântâna Naiadelor în Piaţa Republicii etc. Merită atenţie şi Piazza del Popolo cu obeliscul roz, un impresionant arc de triumf şi biserici pictate de maeştrii Renaşterii. De aici, se poate urca în uriaşul parc Borghese (plin de ape, statui, templişoare), unde este muzeul cu acelaşi nume, trecând pe lângă Academia Română şi Muzeul de Arta Modernă. Din nou maeştri, sculpturi de Canova, Bernini, picturi de Rafael, Tiziano, Rubens, Corregio etc. în săli rafinat decorate.

În piaţa Bocca de la Verita s-a demonstrat ce nu suntem mincinoşi nefiind muşcaţi de cunoscută gură a  măştii de piatră unde bineînţeles era o coadă!

Mai sunt vile (Giulia – arta etruscă, Farnese – pictură), palate, Isola Tiberina (insula de peTibru), alte bazilici extraordinare, cum ar fi acea a Sfântului Pavel, Santa Maria in Transtevere etc. Aproape de Roma se poate vedea Ostia, (fost port, dezgropat din nisipul care l-a acoperit alungându-i pe locuitori, un alt fel de Pompei) şi se poate petrece o zi încântătoare în spectaculoasa Gradina Tivoli, cu grupuri statuare, vegetaţie ornamentală, jocuri de apă şi o fântână cântătoare.

Tinerele noastre gazde de la Aguillara (pe malul laului Bracciano şi aproape de castelul cu acelaşi nume), Luminiţa şi GianLuca ne-au plimbat prin oraş noaptea. O altă Roma se năştea din întuneric, mai misterioasă, cu detalii care la lumina zilei nu ieşeau în evidenţă. Pe bulevardele pustii şi elegante, (Via Veneto, Via Cavour) vitrinele ingenios aranjate continuau să rămână treze iar Fotana Trevi vuia relaxată, într-o atmosfera feerică. Te-ai fi aşteptat ca oameni şi cai să prindă viaţă şi să-şi ia câmpii, plictisiţi de veşnicul asediu din fiecare zi..

S-a spus pe bună dreptate despre Roma că este un muzeu în aer liber; de aceea plimbarea pe jos rămâne cel mai important mijloc de a o cunoaşte. Anotimpul ideal pentru a o vizita ar fi primăvara când Piaţa Spaniei este încărcată de flori şi soarele nu încinge prea tare zidurile. Pentru a vedea în linişte muzeele, iarna ar fi bună dacă nu ar fi prea umedă. Ignorând populaţia pestriţă care şi-a găsit sau nu un rost în cetata eternă alături de autohtoni şi mulţimile în cârduri care mişună pretutindeni, Roma continua să trăiască, să se descopere, să-şi restaureze valorile, să atragă. Nu poţi să nu o iubeşti. Citită invers Roma = Amor.

Impresii scrise de: Ghiocel(a)

Perioada călătoriei: 2007

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.