Concentrat de weekend

Concentrat de weekend

O plimbare bogată în locuri şi impresii, până la Cluj şi înapoi.

Se cheamă „concentrat” pentru că am reuşit într-un timp relativ scurt, adică trei zile, să adunăm impresii, locuri şi oameni pentru care, în alte situaţii, am fi avut nevoie de mult mai multe zile. Să vă explic aşadar care este reţeta, cu observaţia că nu trebuie neapărat să o încercaţi şi voi decât dacă iubiţi aceleaşi ingrediente…

Avem aşadar nevoie de: două motociclete, două cucuiete care au aceeaşi pasiune (călătoreala şi motoarele) şi un pretex, cum ar fi o vizită la prieteni, în alt oraş… cât mai departe dacă se poate!

Mai întîi se adună cucuietele dis-de-dimineaţă la benzinărie şi se rostololesc pe autostradă cu destinaţia Curtea de Argeş.

Se lasă la dospit pe o bancă în faţa bisericii, până când o idee comună se coace la soare: dacă tot am ajuns p’aici ce-ar fi să o luăm pe „scurtătură”, peste munte, pe Transfăgărăşan?

Se agită cucuietele, prin rău-cuvântatele gropi în asfalt din partea argeşeană a traseului, până se amestecă bine de tot şi nu se mai ştie unde se termină omul şi unde începe fierul, apoi se lasă din nou să se liniştească în mijlocul unui peisaj ce poate fi comparat cu oricare altul din lume (de la cucuieta de faţă citire, care s-a mai călătorit pe motor şi prin alte pasuri sau trecători din lumea de vest).

Se pun apoi cucuietele la abur…


După toată pregătirea aceasta, se adaugă pentru o aromă specială un praf de nori spectaculoşi şi un varf de linguriţă de oboseală la sosirea în Cluj. Se stropeşte rezultatul cu bere şi se lasă peste noapte, dar nu la rece…

A doua zi gătitul poate să mai aştepte pentru că intră în scenă cineva mult mai priceput, Adi Hădean. La care cele două călătoare sunt încântate de pastele savuroase şi complet seduse de Chocolate Lava, o miraculozitate de prăjitură pe care dacă nu aţi mâncat-o până acum aţi pus kile pe voi degeaba. Şi zice Adi că nici măcar nu e greu de făcut, dar eu până nu văd asta cu toţi ochii mei…

Puii de arici nu se mănâncă dar sunt şi ei pe acolo pentru a ne face ziua mai veselă!

Iar pentru o mai bună digestie, ne suim pe motoare şi plecăm spre Cojocna. Drumul pe şoseaua mărginită de iarbă înaltă şi dealurile aşezate în valuri blânde în jur ne ridică nivelul de încântare peste limite normale. „Noroc” cu evenimentul care ar fi trebuit să aibă loc acolo şi care se dovedeşte a fi o mare ţeapă, că ne mai revenim şi noi la sentimente terestre.

Ziua continuă cu o lecţie despre ceai şi o degustare cu tot dichisul, la Cosmin Dordea, fondatorul chadao.ro. E o plăcere să cunoşti oameni pasionaţi şi să schimbi păreri şi poveşti despre locuri îndepărtate din Asia! Când plecăm de acolo, vedem Clujul la apus şi traversăm cartierul Zorilor, o zonă liniştită şi fermecătoare, cu străduţe în pantă şi atmosferă occidentală.

Se lasă seara şi reîntregim echipa cu prietena care a fost de acord să împartă garsoniera ei de pitici cu noi. Mai facem o plimbare nocturnă şi privim fântâna cântătoare din faţa Catedralei Mitropolitane, o realizare care intră în categoria: „măcar au încercat”.

Iar după atâta zen şi poezie mergem la şi noi la meci… nu, nu înţelegeţi greşit, alţii au mers, noi doar am fost pe acolo pentru a-i întâlni şi a adăuga feţe „offline” unor oameni pe care îi ştiam doar din proiectele lor online, cum ar fi Andrei Crivăţ.

Am uitat să vă spun că partenera mea de drum, Ina, are trei mari calităţi: e motociclistă, e spontană şi nu are blog sau cont de twitter. Aşa că la acest drum a avut nesolicitata ocazie de a afla cum arată oamenii când trimit update la fiecare oprire, ce sunt alea şi cum se dau RT-uri în direct în mijlocul unei discuţii şi aşa mai departe, unii dintre voi ştiţi, iar celor care nu ştiţi nu vă doresc…

Pentru ultima zi revenim la reţeta pe care am început-o. Cucuietele sunt aşadar plimbate, încântate, răsfăţate, ai zice că nu mai e mult până e gata. Dar nu e aşa!

După o oprire la Salina din Turda, căreia îi voi aloca un articol separat, se adaugă puţină benzină şi ceva mai multă îngheţată (v-am spus că nu recomand să încercaţi) în timp ce ochii se îndreaptă spre o crăpătură în stânci, în depărtare. Treaba arărând destul de sexi, se strânge toată compoziţia şi se duce spre Cheile Turzii, atât cât permite drumul.

În plus, cum spontaneitatea în bucătărie nu strică niciodată, cucuieta din LumeaMare îşi aduce aminte de articolul scris de Octavia, despre Rîmetea, aşadar se pune la copt un nou “mic” ocol. Rîmetea este un sat binecuvântat prin aşezare şi prin oamenii care l-au locuit, iar în drumul spre Aiud, prin Cheile Vălişoarei, peisajul este aproape de perfecţiune. Pe de altă parte cuptorul încinge bine, făcând cucuietele să fiarbă în sos propriu. Nimic nu mai contează însă în acest cadru, nici găurile, nici pietrişul sau asfaltul pe alocuri inexistent.

De la Sibiu începând, se stopeşte cu apă în ploaie fină şi se ornează cu un curcubeu pe care nu îl mai fotografiază nimeni. E deja târziu şi ne dorim să ajungem pe lumină la intrarea în Bucureşti. Lucru care, uluitor, ne şi iese! Ca şi reţeta unui weekend senzaţional despre care tocmai v-am povestit, în ciuda faptului că nu suntem noi două cele mai talentate în bucătarie!

Închei aşadar cu o provocare: vouă ce ingrediente vă trebuie pentru a avea parte de un week-end la fel de frumos?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.